UN LUPTĂTOR PENTRU DEZROBIREA

ŞI LUMINAREA ROMĀNILOR TIMOCENI:

DR.  ATANASIE  POPOVICI

 

           Personalitate marcantă a neamului, unul din cei mai de seamă fii ai poporului, Atanasie Popovici a fost un militant pentru drepturile romānilor din Serbia. 

           Născut la Geanova, līngă Negotin, īn Timoc, fiul de preot „romān” a terminat teologia la Belgrad şi pedagogia la Universitatea din Jena (Germania), după care şi-a luat doctoratul cu teza despre Pedagogia experimentală. Īn Germania a intrat īn legătură cu romānii ardeleni care erau la studiu, īn frunte cu Onisifor Ghibu. De la acesta a aflat, īn chiar ziua de 24 ianuarie 1908, multe despre Romānia: „Romānia a stat secole de-a rīndul sub călcīie de puteri străine, fiind īmpiedecată de a se dezvolta normal, dar de cīteva decenii, de cīnd şi-a redobīndit independenţa, ea a făcut progrese foarte frumoase şi este pe calea cea bună spre a ajunge nu numai cel dintīi stat din Balcani, ci o ţară cu oarecare greutate īn politica īntregii Europe. Şi apoi, să nu uităm că poporul romān este de două ori mai mare decīt cel din statul romān de astăzi. Mīine-poimīine, cīnd īntreg poporul va fi strīns īntr-un singur stat, al său, cuprinzīnd 14-15 milioane de suflete, lucrurile vor avea cu totul altă īnfăţişare. Iată, eu astăzi sīnt cetăţean ungar, dar cred că nu peste multă vreme, starea asta de drept a mea se va schimba radical. Ungaria e pe dric. Naţionalităţile din cuprinsul ei luptă eroic pentru desprinderea lor din angrenajul nefiresc de astăzi şi eu sīnt īncredinţat că ele īşi vor vedea visul cu ochii. Noi, romānii din Transilvania, īntrebuinţăm toate mijloacele posibile pentru a ajunge să ne unim cu toţi fraţii noştri de pretutindeni. Iată cazul meu personal: eu voi prezenta nu peste multă vreme profesorului nostru comun, W. Rein, teza mea de doctorat, īn care combat pe faţă cu toată energia politica barbară a Ungariei faţă de naţionalităţi şi sīnt sigur că adversarii nu mă vor putea răsturna. Şi aşa, cu lovituri sistematice aplicate īn toate, Austro-Ungaria artificială va fi doborītă şi nu vom ajunge la libertatea naţională, care ne va īngădui apoi să ne cultivăm īn rīnd cu popoarele culte ale Apusului”. Prietenia cu Onisifor Ghibu, discursul său, relaţiile cu alţi romāni ardeleni au marcat destinul politic al timoceanului Atanasie Popovici. Mare patriot, „acest om a devenit agitatorul dīrz al problemei dezrobirii fraţilor din Timocul sīrbesc, reuşind să intereseze de această chestiune nu numai opinia publică romānească, ci şi pe cea europeană”([1]). După ce a absolvit examenul de doctorat īn pedagogie, cu teza Pedagogia experimentală, a īncercat să se angajeze la Sibiu, dar īmprejurările nefiind favorabile, s-a īntors īn Germania.

           Sprijinit de Onisifor Ghibu, care-i dăduse scrisori de recomandare către Nicolae Iorga şi Spiru Haret, Atanasie Popovici a prezentat un memoriu despre romānii timoceni īn şedinţa Camerei deputaţilor din 18 decembrie 1912, o mişcătoare comunicare adresată guvernului. La cīteva zile după aceea, dr. Atanasie Popovici a publicat īn ziarul „Adevărul” un articol intitulat Romānii din Serbia apelează către Ţară şi Parlament. Īn opinia publică a Romāniei părea că se manifestă un oarecare interes pentru această nou㠄problemă naţională”. Deşi i s-au dat asigurări şi s-a promis ajutor pentru vlahii/romānii timoceni, īn realitate totul a rămas la stadiul de vorbe, ceea ce l-a determinat pe Popovici să se reīntoarcă īn Germania (īn Serbia era urmărit de organele statului pentru că era considerat „dezertor”, neprezentīndu-se la „concentrări”). După intrarea Romāniei īn cel de-al doilea război balcanic, īn 1913, Popovici a adresat un lung memoriu Legaţiei Romāne de la Berlin, punīndu-i acesteia īn vedere că Romānia este datoare faţă de sine īnsăşi să anexeze la teritoriul ei Valea Timocului, unde locuiesc mase compacte de circa 300.000 de romāni. Īn timpul Conferinţei de pace, romānul timocean a adresat lui Take Ionescu, la Bucureşti, o telegramă cu următorul conţinut: „Cereţi de la bulgari judeţul Vidin şi de la sīrbi Craina”.

           După ce s-a căsătorit īn Germania, Atanasie Popovici s-a mutat īn Romānia, la Silistra, īn Cadrilater. La Liceul Romān din Silistra a ocupat catedra de limba germană. Īn anii 1915-1916, pe līngă activitatea didactică, a publicat īn revista săptămīnală politică şi cultural㠄Tribuna” din Bucureşti articole privind soarta romānilor timoceni. Īn 1916, după invadarea ţării de trupele germano-bulgare, s-a mutat īn Bucureşti, iar după ocuparea acestuia de duşmani s-a retras īn Moldova. 

           Aflat la Chişinău, Atanasie Popovici a publicat articole militīnd pentru drepturile romānilor timoceni, īn „Ardealul īn Basarabia” şi „Coala Moldovenească”, reviste fondate de Onisifor Ghibu. Īn toamna anului 1918, Atanasie Popovici a convocat la Chişinău o Adunare Naţională a romānilor timoceni, votīndu-se „Moţiunea prin care teritoriile romāneşti din Serbia se unesc cu Regatul Romān”. Deşi cenzura n-a permis publicarea moţiunii īn periodicul „Romānia Nouă”, aceasta a fost tipărită şi răspīndită īn ilegalitate, pe voi volante. Tot la Chişinău, Atanasie Popovici a tipărit, īn limba franceză, broşura „Les Roumaine de Serbie”, adresată reprezentanţilor Puterilor pe līngă guvernul de la Iaşi. La 1 Decembrie 1918, la Chişinău, s-a desfăşurat Marea Adunare Naţională a Romānilor de pretutindeni sub preşedinţia dr. Atanasie Popovici, simultan cu Marea Adunare de la Alba Iulia, prin care s-a proclamat unirea tuturor romānilor – moment unic īn istoria neamului nostru – şi acest fapt a fost adus la cunoştinţa Puterilor Aliate prin telegrafia fără fir.

           Un alt moment important al activităţii patriotice a dr. Atanasie Popovici a fost demersul la Conferinţa Păcii de la Paris, din 1919, unde a participat īn calitate de consilier pe līngă delegaţia Romāniei. Ca preşedinte al Comitetului Naţional al Romānilor din Serbia, īn numele „Ligii pentru libertatea romānilor din Timoc”, dr. Atanasie Popovici a adresat „Memoriul romānilor din Serbia” pentru Conferinţa de pace de la Paris. Memoriul se bazează pe numărul, originea, vechimea şi continuitatea romānilor īn spaţiul timocean, pe principiul naţionalităţilor şi dreptul popoarelor la autodeterminare:

„Valea inferioară a Timocului şi a Moravei, din nord-estul Serbiei şi platoul care desparte aceste două rīuri, este locuită de o īnsemnată populaţie romānească /…/ Pe o suprafaţă de 12.240 km˛, adică o treime din regatul Serbiei la 1912, se īntind īn cele patru judeţe, dou㠖 Craina şi Pojarevăţ – sīnt locuite de o populaţie aproape īn īntregime romānească, pe cītă vreme, īn celelalte două judeţe - Morava şi Timoc – populaţia romānească este majoritară /…/ Īnsemnătatea numerică a populaţiei romāneşti nu este de lepădat. Ea numără astăzi mai bine de 340.000 de suflete /…/ Obīrşia populaţiei romāne din Serbie este foarte bine cunoscută, ea fiind alcătuită din rămăşiţele coloniilor romane şi trace romanizate care se aflau īn această ţară, atunci cīnd sīrbii s-au revărsat īn aceste locuri şi care n-au putut fi slavizate decīt cu greu şi numai īn parte. Populaţia romānească s-a păstrat mai curată īn văile mai īnalte şi īn pădurile dese ale acestui ţinut umbros /…/ Limba romānească a fost gonită din Biserică şi cărţile sfinte romāneşti au fost arse. Īntrebuinţarea limbii romāneşti īn şcoli pentru copiii romāni a fost oprită /…/ Ocīrmuirea, de asemenea, şi-a dat osteneala de a tăia orice legătură dintre Romānii din Serbia şi fraţii lor in Romānia /…/ Mitropolitul din Belgrad nu dă voie preoţilor de a da, la botez, copiilor Romāni nou-născuţi, nume romāneşti. O listă cuprinzīnd nume sīrbeşti este atīrnată īn fiecare biserică, acestea fiind singurele nume īngăduite. Autorităţile sīrbeşti merg cu lipsa lor de īngăduinţă pīnă acolo īncīt l-au īnlocuit pe profesorul de obīrşie romānească Nicolici, de la Liceul din Negotin, numai pentru că vorbea cu părinţii, cu prietenii şi cu cunoştinţele lui, romāneşte. La 1909, un preot de obīrşie romānească, īntr-un sat curat romānesc, a fost dat īn judecată, acuzat de a fi propagat romānismul prin grai şi prin īmpărţirea de almanahuri şi cărţi romāneşti. Acest proces s-a judecat la tribunalul din Negotin. (Dos. 9695) /…/ Īmpotriva acestei politici de īnăbuşire şi sīrbizare, romānii din Serbia n-au putut să opună decīt o īmpotrivire īndīrjită şi mută. /…/ Īn două rīnduri, la 1904 şi 1906, romānii din judeţul Pojarevăţ au trimis la Bucureşti un īmputernicit cu un memoriu semnat de toţi fruntaşii Romānilor din judeţ, prin care rugau guvernul romān, fierbinte, să intervină pe līngă cel sīrb spre a le īngădui de a avea şcoală şi biserică naţională /…/ Īn Serbia sīnt socotiţi trădători toţi aceia care scot la iveală pe romānii din Serbia. Romānii trebuie să fie nebăgaţi īn seamă sau trecuţi sub tăcere. Căci tot ce ar putea să atragă privirile asupra lor ar putea să dea naştere unor probleme romāneşti īn Serbia, care, după părerea multora, ar fi foarte primejdioase.

         Un guvern care nu īngăduie cea mai elementară libertate şcolară şi religioasă supuşilor săi – Romāni – este neīndoios că nu ar putea decīt să īnăbuşe şi să īmpiedice cu cea din urmă asprime, orice mişcare iredentă, orice īmpotrivire mai dīrză, care ar putea să aibă un răsunet īn străinătate /…/ Principiile wilsoniene care au fost primite de toată lumea şi mai ales de poporul sīrb – aceste principii īn numele cărora iugoslavii, toţi, atīţi cīţi sīnt – cer să fie alipiţi la regatul sīrb, trebuie să fie aduse la īmplinire şi īn ceea ce ne priveşte”.

Īn finalul memoriului a fost trecută lista localităţilor de romāni din ţinutul timocean. Un memoriu care rămīne valabil chiar īn mileniului trei. Īn presa din Paris au fost publicate mai multe articole destul de iritante pentru delegaţii sīrbi. N. Paşici, şeful delegaţiei sīrbe, a recunoscut că există o problemă timoceană, dar a cerut instituirea unui plebiscit.

         Problema timoceană a fost discutată īn diferite comisii, cu perspective bune. Īn şedinţa din 11 martie 1919, Larouche – reprezentantul Franţei – a remarcat faptul „că romānii nici un moment nu au intervenit īn sensul de a cere Timocul, ci mai degrabă ca o contrapondere faţă de cererile sīrbilor din Banat”. Destul de slab reprezentată la acest Congres, Romānia a pierdut Timocul şi mare parte din Banat datorită diplomaţiei delegaţilor sīrbi care au tranşat toate teritoriile īn favoarea Serbiei. O jumătate de an, Atanasie Popovici a luptat la Paris pentru cauza timoceană, dar prezenţa diplomaţilor romāni a fost nesatisfăcătoare, aceştia lăsīndu-se manevraţi de delegaţii sīrbi, astfel īncīt nu s-a ajuns la nici un rezultat īn favoarea romānilor timoceni. Cauza vlahilor/romānilor timoceni a fost pierdută.

           Īnapoiat īn ţară, īn 1919, dr. Atanasie Popovici a fost numit directorul Şcolii Normale din Timişoara. Īntre cele două războaie mondiale, dr. Atanasie Popovici a fost un adevărat mentor, părintele sufletesc şi educator al numeroaselor generaţii de tineri īnvăţători care au promovat spiritul iubirii de ţară şi neam īn satele bănăţene.

           Īn 1922, s-a format comisia mixtă romāno-sīrbă, īntrunită la Belgrad, care să stabilească regimul şcolar şi bisericesc privind romānii şi sīrbii din Banatul īmpărţit īntre cele două ţări. Din partea Romāniei au făcut parte dr. Valer Branişte – preşedinte, dr. Atanasie Popovici, ca unul care cunoaşte bine problema şi era născut īn Timocul sīrbesc, şi dr. Onisifor Ghibu. Convorbirile au fost anevoioase; īncepute la Belgrad īn 1922, ele au fost continuate la Timişoara, īn 1922. O comisie mixtă romāno-iugoslavă a redactat un proiect neratificat de guvernul statului vecin; īn 1926, datorită unei crize īn guvernul iugoslav, comisia nu s-a īntrunit; īn 1927 a fost semnată o convenţie şcolară neratificată; īn 1929, conferinţa de la Belgrad a rămas fără rezultat favorabil. Delegaţii sīrbi au avut o politică de tergiversare, sperīnd să-i manevreze pe membrii romāni ai comisiei: „părerea delegaţilor noştri, după repetatele discuţii care au avut loc pentru īncheierea acestei convenţii zadarnice, au ajuns la convingerea că guvernul iugoslav urmăreşte o politică precisă īn domeniul bisericesc, īn care fragmentul de sīrbi ortodocşi din Banatul nostru nu reprezintă nimic: īi va sacrifica pentru a avea mīnă liberă īn Banatul sīrbesc faţă de credincioşii romāni, īndoiţi ca număr. Iar dacă se consideră că această convenţie avea īn vedere numai situaţia bisericească a romānilor din Banatul iugoslav, cu excluderea totală a celor din Craina, Timoc şi Macedonia sīrbească, ne dăm şi mai bine seama de spiritul şovin al vecinilor şi aliaţilor noştri”([2]).

           Īn 1933 a fost īncheiată convenţia şcolară dintre Romānia şi Iugoslavia şi ratificată de ambele state īn 1935:

·        Īn şcolile primare minoritare romāne din Banatul iugoslav şi īn şcolile primare minoritare sīrbo-croate din Banatul Romānesc, limba de predare va fi romāna, respectiv sīrbo-croata, iar din al treilea an se predau ca obiecte de studiu limba sīrbo-croată şi respectiv limba romānă, iar istoria şi geografia erau predate īn limba ţării īn care se aflau şcolile respective;

·        Numărul minim de elevi ai acestor şcoli să fie 20;

·        Institutorii să fie de aceeaşi confesiune şi limbă cu majoritatea elevilor;

·        Institutorii să fie pregătiţi la şcolile normale din Timişoara şi Vīrşeţ.

           Īn anul şcolar 1939-1940, īn Banatul iugoslav funcţionau 33 de şcoli primare de stat cu limba de predare romānă, cu 4.324 de elevi şi 79 de īnvăţători, dintre care 40 de īnvăţători romāni din Iugoslavia, plătiţi de statul iugoslav, şi 39 de īnvăţători romāni din ţară, plătiţi de statul romān. La secţia romānă a Liceului de stat sīrbesc din Vīrşeţ au funcţionat 4 clase romāneşti de curs inferior cu 203 elevi, īnvăţămīnt asigurat de 4 profesori din Romānia.

           Īn 1934 a fost semnată convenţia bisericească dintre Romānia şi Iugoslavia, dar care n-a fost ratificată de parlamentul iugoslav. Īn Banatul sīrbesc au fost 53 de parohii ortodoxe romāne, 45 īn Episcopia Caransebeşului şi 8 īn Episcopia Aradului, pentru 67.896 locuitori romāni, pentru care statul romān plătea 2.976.000 lei.

           Aceste convenţii pentru care a militat Atanasie Popovici s-au referit numai la romānii din Banatul sīrbesc, fiind ignoraţi romānii timoceni care n-au fost recunoscuţi ca minoritate: „Īn ce priveşte Valea Timocului, ea a rămas mai departe la discreţia stăpīnitorilor de pīnă aici, īngropată de vie. De-acolo nu străbate spre noi nici un semn de viaţă. Īntr-o vreme cīnd popoarele Africii īşi īntocmesc viaţa după voinţa lor, dincolo de apele Dunării un popor de o jumătate de milion de suflete continuă să trăiască īn cel mai teribil īntuneric, lipsit de toate „drepturile omeneşti” atīt de mult slăvite”([3]).

           Īn vara anului 1942, īn timpul celui de al doilea război mondial, lui Atanasie Popovici i se propusese să preia comanda trupelor romāne ce urmau, conform planului Hitler Suveică, să treacă īn ţinutul Timocului. Atanasie Popovici a refuzat, susţinīnd c㠄nu se poate angaja la o răspundere atīt de extraordinară cu un om (preotul Suveică, s.n.) care, de la īnceput, este pe poziţii de ordin moral superior cu totul īndepărtate..., declarīnd că nu este aplicat, īn īmprejurimile date, să ia nici un fel de răspundere asupra sa”([4]).

           O viaţă dedicată dezrobirii şi luminării romānilor timoceni: „Popovici este un om de cea mai perfectă bună-credinţ㠖 remarca prietenul său Onisifor Ghibu – absolut devotat şi dezinteresat, modest, īnţelept, corect, cu un trecut şi un prezent curat, de cristal, şi pe deasupra un cunoscător desăvīrşit al chestiunii romānilor timoceni, verificat printr-o activitate publică de peste trei decenii”.

           La 14 noiembrie 1958, la Timişoara, s-a stins din viaţă cel mai mare intelectual romān timocean al secolului XX, cel mai credincios militant pentru cauza fraţilor săi de la sud de Dunăre, uitaţi de ţara mamă şi de Dumnezeu.           

           Şi dacă timişorenii l-au uitat, īn anul 2001, studenţii romāni timoceni aflaţi la studii la Universitatea din Craiova au īnfiinţat Asociaţia Studenţilor din Nord-Estul Serbiei „Atanasie Popovici”.

 

Ionel  Cionchin



[1] Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Onisifor Ghibu, inv. 1836, dosar 542, f. 33. 

[2] Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar nr. 391, 1941, fila 31.

[3] Din Istoria Romānilor Timoceni: Atanasie Popovici văzut de Onisifor Ghibu. 

[4] Ibidem.