Şerban Ţiţeica

 

În 27 martie 1908 se năştea la Bucureşti al doilea fiu al reputatului savant Gheorghe Ţiţeica (1871-1939), membru al Academiei Române. Întocmai ca şi fratele său mai mare, Radu, a urmat cursurile gimnaziale la pensionul cunoscut sub numele de Institutul Schewitz-Thierrin, un pension înfiinţat în Bucureşti de bunicul său dinspre mamă – Florentin Thierrin – pentru copiii românilor bogaţi.

Şi-a continuat apoi studiile la Liceul „Mihai Viteazul”, unde şi-a luat bacalaureatul în 1926, iar între 1926 şi 1929 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, obţinînd licenţa în ştiinţe fizico-chimice şi matematici. În paralel a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, secţia pian, Şerban Ţiţeica fiind un talentat pianist.

Datorită rezultatelor sale deosebite în studiul ştiinţelor exacte, a reuşit să obţină o bursă de perfecţionare la Universitatea din Berlin, unde a efectuat studii strălucite cu celebrul fizician Werner Heisenberg, unul dintre fondatorii mecanicii cuantice. Aceste studii s-au finalizat cu teza de doctorat intitulată Variaţia  rezistenţei electrice a metalelor în cîmpuri magnetice, în care, pentru prima dată, a fost luată în considerare cuantificarea mişcării electronului în cîmp magnetic.

Revenit în ţară, a devenit asistent şi apoi şef de lucrări la Catedra de analiză matematică a Şcolii politehnice din Bucureşti (1934-1941). În acelaşi an a fost numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti. În laboratorul facultăţii – „Marie Curie” – a găsit un bogat material experimental adunat de colegul său Gh. Manu, referitor la parcursul particulelor alfa. Prin calcule matematice laborioase, Şerban Ţiţeica a anticipat soluţii teoretice referitoare la fluctuaţiile parcursului acestor particule, soluţii care s-au rezolvat mai tîrziu cu ajutorul computerului.

Între anii 1941-1948, a fost profesor la Universitatea din Iaşi, unde a predat cursul de Structura materiei, iar apoi a revenit la Universitatea din Bucureşti ca profesor al cursului de Fizică teoretică (mecanică teoretică, termodinamică, fizică statistică, electrodinamica, mecanică cuantică, teoria nucleului şi a particulelor elementare), curs pe care l-a susţinut aproape trei decenii: 1948-1973. Această impresionantă activitate profesională a fost încununată de publicarea tratatelor: Fizica statistică, Mecanica cuantică şi Termodinamica. Unul dintre foştii săi studenţi caracteriza lecţiile sale astfel: „Exercita o mare fascinaţie asupra celor care îl ascultau, datorată clarităţii, conciziei şi eleganţei expunerii”.

În paralel cu activitatea didactică, Şerban Ţiţeica a desfăşurat şi o prodigioasă activitate de cercetare. Astfel, din 1949 pînă în 1974 a lucrat  la Institutul de Fizică al Academiei Române, mai întîi ca şef de secţie de cercetare şi apoi ca director ştiinţific adjunct. A fost de asemenea redactor responsabil al revistelor de fizică editate de Academia Română.

Ca o încununare şi recunoaştere a rezultatelor sale în munca de cercetare, a fost ales în 1954 membru în Consiliul ştiinţific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna, iar între 1962-1964 a funcţionat ca director adjunct al institutului.

Din bogata lui activitate ştiinţifică se reţin contribuţiile teoretice la: teoria radiaţiilor electromagnetice multipolare; studiul ansamblurilor statistice în teoria relativităţii generalizate; o formulare relativist-invariantă a ecuaţiilor de evoluţie a colectivelor de microparticule electrizate; o formulare covariantă a legilor statistice; teoria grupurilor, teoria probabilităţilor; la formularea cvadridimensională a mecanicii clasice şi multe altele.

De aceea încă din 1955, la doar 47 de ani, a fost ales membru titular al Academiei Române şi apoi, timp de 22 de ani, a fost vicepreşedinte al acesteia. A fost de asemenea ales membru al Academiei de Ştiinţe a fostei URSS (1965) şi al Academiei Saxone de Ştiinţe (1967). A fost desemnat om de ştiinţă emerit în 1968, iar în 1969 a fost ales membru al Societăţii europene de fizică.

Şerban Ţiţeica a avut şi o viaţă de familie împlinită. S-a căsătorit în 1950 cu medicul hematolog Amaria-Marta Mishu, cu care a avut doi copii: Ştefana – violonistă şi Maria – biofizician.

S-a stins din viaţă în 28 mai 1985, după o grea suferinţă.

La puţin timp după aceea, în august 1985, simpozionul de la Trieste, avînd ca subiect „Teoria transportului în salturi”, a purtat numele de Şerban Ţiţeica, ca un pios omagiu adus prestigiosului savant român.

 

Liliana Alexandru