O carte – Monument al renaşterii ştiinţifice româneşti

 

250 de ani de la înfiinţarea Epitropiei Casei Spitalelor „Sf. Spiridon” din Iaşi

 

La  Editura „Danaster” din Iaşi au apărut două volume privind Epitropia „Sfîntul Spiridon” Iaşi, cu subtitlul De la origini la glorie, desfiinţare şi noi începuturi, operă a unui colectiv format din profesor univ. dr. Eugen Târcoveanu, fostul director al Spitalului „Sfîntul Spiridon” Iaşi, poetul Ion Chiriac, prof. Mihai Liţu şi dr. Oana Epure, colectiv prestigios, care şi-a propus să readucă la lumină adevărata faţă a acestei instituţii care a jucat un rol important în dezvoltarea ştiinţei medicale româneşti.

Cartea cuprinde şase părţi, cu un cuvînt înainte, o introducere, o postfaţă cu titlul Trecut care devine viitor, urmat de două rezumate în limbile franceză şi engleză. Într-o Notă asupra ediţiei, se specifică izvoarele care stau la baza alcătuirii acestei prestigioase lucrări.

Ciuma din 1734 l-a determinat pe Dimitrie Bosie să doneze locul de la Măgura Iaşilor, pentru a fi cimitirul celor morţi de molimă. După aceea, Măgura Iaşilor devine şi locul primei organizări sanitare. Voievodul Grigore Ghica bătrînul şi fiul său Matei zidesc în acest loc, în locul Bisericuţei din lemn, un schit de piatră – astăzi Schitul Tărîţă – cu scopul de a fi un lazaret pentru ciumaţi. Inscripţia a VIII-a de la Spitalul „Sf. Spiridon” atestă că: „În anul 1761, domnul Ion Teodor Calimah închină Casei «Sf. Spiridon» Schitul Măgura Iaşilor, care în anul 1734 s-a înfiinţat (...) şi că această închinare se face cu învoirea epitropului schitului Ştefan Bosie ca să fie acolo de izolare pentru ciumaţi”. O icoană de argint a Sfîntului Spiridon, făcătoare de minuni, aflată într-un paraclis de pe uliţa Hagioaiei, l-a determinat pe Ştefan Bosie să mute lăcaşul din Măgura Iaşilor chiar în centrul oraşului şi, printr-o declaraţie unilaterală de voinţă, obţine de la Apostol Peret casa şi locul unde astăzi se află Spitalul „Sf. Spiridon”.

Autorii lucrării ne informează că o întîmplare nefericită din cadrul familiei domnitorului Constantin Cehan Racoviţă îl determină pe acesta să iniţieze o adevărată reformă a Epitropiei „Sf. Spiridon” din Iaşi şi să înfiinţeze un spital după model occidental. La 1 ianuarie 1757, voievodul dă un hrisov prin care se fixează primele reguli de organizare şi funcţionare a spitalului. Acelaşi domnitor întreprinde noi iniţiative de înfiinţare de noi spitale pe lîngă biserici şi mănăstiri din Focşani şi Roman, precum şi înzestrarea acestora cu moşii şi alte bunuri imobiliare. În subordinea Epitropiei „Sf. Sporidon” din Iaşi au mai trecut şi alte ctitorii spitaliceşti din Moldova.

Unele date informează despre organizarea activităţii medicale, despre primii gerahi, vraci şi doctori. Domnitori precum Grigore Alexandru Ghica, Ştefan Mihai Racoviţă, biv vel paharnicul Alexandru Neculce, hatmanul Vasile Roset, Gheorghe Tărâţă, poetul Costache Conachi ş.a. susţin, prin consistente şi importante donaţii, Epitropia.

În 1777, Domnitorul Grigore Al. Ghica pune bazele începutului Casei Doctorilor şi a primei organizări a serviciului sanitar din oraş. Alexandru Mavrocordat, la 1 august 1785, dă un hrisov prin care pune bazele Statutului Casei Sf. Spiridon, care avea să rămînă în vigoare vreme de aproape 80 de ani.

Ştefan Bosie, ca fondator, a fost şi primul epitrop şi administrator al Epitropiei, vreme de 31 de ani, de la 1734 la 1765, la început singur, iar din 1752 împreună cu Vasile Roset şi Anastasie Lipscanul. După moartea lui Ştefan Bosie, prin hrisovul din 13 iunie 1765, Grigore Alexandru Ghica numeşte la conducere 6 epitropi: doi aleşi dintre fondatori (hatmanul Vasile Roset şi vistiernicul Ion Cantacuzin), ceilalţi patru fiind aleşi din breasla negustorilor ieşeni: Costea Avram, Constantin Panaite, Costea Papafil şi George Petală.

În continuare, autorii se ocupă de personalul medical al Epitropiei, de veniturile şi cheltuielile ei, de noile construcţii şi extinderea Spitalului „Sf. Spiridon”, de îmbogăţirea patrimoniului şi extinderea atribuţiilor Epitropiei pe linie administrativă şi medicală. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea Epitropia „Sf.Spiridon” din Iaşi deţine moşii, păduri, tîrguri boiereşti, sate, loturi de pămînt răzleţe, mori, heleştee, prisăci, locuri de casă, cîrciumi, dughene, podgorii, etc. Sînt indicate unele date privind învăţămîntul în Moldova, demersurile pentru construirea de noi spitale la Galaţi şi Botoşani, dezvoltarea spitalelor filiale la Roman, Focşani, Tg. Ocna şi Slănic Moldova.

Autorii lucrării se ocupă de proiectele de construcţii şi amenajare a unor noi edificii spitaliceşti: proiectul logofătului Costache Conachi de a construi un nou spital în zona Copoului, documentarea dr Gheorghe Cuciureanu în străinătate în scopul construirii unor spitale moderne, prezentarea spitalelor din Roman, Botoşani, Bîrlad, Galaţi, Tg. Ocna, începuturile presei medicale ieşene, prezentarea medicilor de marcă, din cadrul Casei Spitalelor „Sf. Spiridon” din Iaşi (L. Russ senior, A. Bassereanu, L. Steege) şi practicarea unei chirurgii moderne la nivel european.

Capitolul 32 este rezervat participării medicilor ieşeni la Războiul pentru Independenţa României. La 24 iulie 1877, s-a înfiinţat Spitalul de Campanie condus de dr. Ion Ciure, instalat la Tîrgu Măgurele, care a avut onoarea de a fi vizitat pe front de însuşi Principele Carol, care nu a întîrziat a decora, pentru sacrificiul dovedit, pentru îngrijirea şi tratarea răniţilor, pe dr. L. Russ senior şi pe Gustav Otremba cu „Steaua României”!

Înfiinţarea Facultăţii de Medicină de la Iaşi, informaţii despre Ospiciul de la Golia şi înfiinţarea unui spital modern de neurologie şi psihiatrie la Iaşi, precum şi dezvoltarea stabilimentului de la Slănic Moldova sînt cîteva dintre evocările capitolelor următoare.

Volumul I mai cuprinde la final 10 anexe: copii după decrete-lege, tabele cu cheltuieli, procese-verbale, copii după diferite adrese, ciorne, toate venind să întărească afirmaţiile făcute de autorii lucrării, dar constituind şi o completare avizată la istoriografia românească diversă ca problematică, dar în acelaşi timp pe un domeniu mai puţin cercetat şi pus în adevărata sa valoare.

Volumul al II-lea este mult mai amplu, dispunînd de o bogată şi vastă documentare, de unde se poate observa munca uriaşă depusă de autori în cercetarea arhivelor referitoare la Epitropie şi în special minuţioasa şi laborioasa activitate a cercetătorului-profesor Mihai Liţu, care a dedicat o mare parte din viaţa sa U.M.F-ului Iaşi.

Sînt tratate probleme privind construcţiile şi investiţiile de la spitalele filiale ale Epitropiei, construirea de noi spitale, cum ar fi cel din Tg. Frumos, noile aspecte ale relaţiilor dintre Facultatea de Medicină, profesorii de clinică şi Epitropia Casei Spitalelor „Sf. Spiridon”, despre măsurile de conservare a documentelor istorice şi patrimoniale ale Epitropiei.

Epitropia este prezentă la activităţile naţionale: Congresului ştiinţific din 1903 şi expoziţia organizată cu acest prilej, Expoziţie Naţională din 1906, sărbătorirea a 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Medici şi Naturalişti (1905).

Un loc deloc de neglijat îl ocupă Ospiciul de la Golia şi Mănăstirea Neamţului, apoi modernul Spital de Psihiatrie de la Socola. Sînt punctate într-un spaţiu generos amintirile din noiembrie 1886 despre poetul naţional Mihai Eminescu aflat la Mănăstirea Neamţ. Nu sînt neglijate nici nemulţumirile ţăranilor de pe moşiile Epitropiei, din 1907, pentru care s-au acordat facilităţi agricole imediate. Epitropia a realizat lucrări de investiţii la Slănic Moldova, a donat terenuri pentru construcţii de spitale, dispensare medicale, şcoli, locuinţe pentru doctorii din mediul rural. Medicii din cadrul Epitropiei „Sf. Spiridon” Iaşi au contribuit la realizarea marelui act al unităţii naţionale, au participat la Primul Război Mondial .

În partea a IV-a a lucrării autorii prezintă situaţia Casei „Sf. Spiridon” în noul cadru al statului român unitar (1919-1940), participarea Epitropiei la împroprietărirea ţăranilor, prin exproprieri. Este perioada cînd se fac noi acte caritabile în favoarea Epitropiei şi a oamenilor bolnavi şi suferinzi. Sînt omagiaţi ctitorii şi donatorii.

La 2 septembrie 1933, s-a inaugurat Palatul Clinicilor Chirurgicale, s-a înfiinţat la Iaşi chirurgia de urgenţă. Prin raportul din 17 august al directorului Epitropiei, avocatul Gheorghe Băileanu, se înfiinţează Şcoala superioară de surori, infirmiere şi surori de asistenţă socială. Se creează Institutul de Asistenţă Socială din Moldova, Serviciul Stomatologic, baza viitoarei Facultăţi de Stomatologie, se dezvoltă Centrul Radiologic din Iaşi.

În perioada celui de-al doilea război mondial, Epitropia „Sf. Spiridon” din Iaşi a contribuit la păstrarea fiinţei naţionale, a statului român prin: mobilizări, concentrări şi rechiziţii, care s-au făcut pe seama Casei „Sf. Spiridon”, prin îngrijirea răniţilor de război, a refugiaţilor din provinciile ocupate, a măsurilor care s-au luat pentru protejarea arhivei şi a documentelor istorice.

Pe lîngă Spitalul „Sf. Spiridon” s-a înfiinţat Centrul de Transfuzie, care a funcţionat pe timp de război. Îngrijirea şi educarea copiilor orfani rămîne o preocupare principală şi o îndatorire de conştiinţă a Epitropiei. Se reiau activităţile la Staţiunea Budachi Cordon.

Evenimentele din 23 august 1944 determină schimbări în administraţia spitalelor din Iaşi, se înregistrează pierderi de vieţi omeneşti la Azilul „Eufrosina Balş”, se constată stricăciuni provocate de bombardamentele sovietice. Epitropia „Sf. Spiridon” a fost loc de adăpost pentru salariaţii fără locuinţă, a asigurat hrană pentru bolnavi, bătrîni şi copii instituţionalizaţi. Existau mari dificultăţi în organizarea şcolilor sanitare nou înfiinţate, precum Şcoala Superioară de Moaşe, în proiectele de extindere şi de construcţie imobiliare.

Sunt prezentate fermele Epitropiei „Sf. Spiridon”: Popricani, Avereşti, Broşteni, precum şi măsurile luate la întoarcerea din refugiu, după distrugerile provocate de război. Pădurile, care reprezintă principala sursă de venituri a Epitropiei, sînt organizate pe regiuni silvice.

În capitolele 94-96 sînt prezentate abuzurile săvîrşite de autorităţile locale şi centrale sub patronajul Frontului Plugarilor şi ale instigatorilor comunişti. Sindicatele comuniste înfiinţate aveau rolul de a supraveghea activitatea Epitropiei. De la instalarea noului „guvern democratic” dr. Petru Groza, Ministerul Sănătăţii şi Asigurărilor Sociale şi-a pus în program desfiinţarea Epitropiei Spitalelor Civile din Bucureşti şi a Casei Spitalelor „Sf. Spiridon” Iaşi, pe 31 ianuarie 1948. În posesia statului intră spitalele, azilurile de bătrîni şi Staţiunea Slănic Moldova.

Epitropia fondată în 1757 era lichidată la 1 aprilie 1948, dispărînd de pe firmamentul fostei capitale a Moldovei una dintre cele mai mari şi mai glorioase instituţii medicale româneşti.

Într-un ultim capitol, merituoşii autori ai acestor două volume splendide ca prezentare şi deosebit de interesante, pentru cei ce nu au avut posibilitatea de a cunoaşte istoricul acestei instituţii prestigioase a Iaşului, consideră că Spiritul fostei Spiridonii trebuie să învingă. Sînt trecuţi în revistă marii profesori doctori care au ţinut treaz acest spirit, marii funcţionari de stat, timp de 100 de ani, care au stat în fruntea Epitropiei: hatmani, vistiernici, vornici, spătari, postelnici etc.

Anul 1989 găseşte Spiridonia într-o stare jalnică. În 1992, un grup de iniţiatori a reînfiinţat juridic Epitropia „Sf. Spiridon”. Fundaţia nou înfiinţată a reînnoit tradiţia serbării zilei spitalului, la 12 decembrie, de Ziua Sfîntului Spiridon. Spiritul donaţiilor către Epitropie a dispărut. În cei 17 ani de la Revoluţie, „marii îmbogăţiţi ai perioadei postrevoluţionare, străini de istoria şi de tradiţiile neamului, nici nu se gîndesc la Spiridonie”, conchid cu amărăciune autorii. Se aşteaptă un miracol privind renaşterea Epitropiei de altădată, mai ales cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană.

 

Constantin MĂNUŢĂ