Apel la Istorie: Teodor Bălan

 

Cînd, cu ceva vreme în urmă, Harieta Luminița Mareci m-a oprit pe coridorul Universității spre a-mi pune în mînă lucrarea sa despre Teodor Bălan1, proaspăt ieșită de sub tipar, m-am uitat la carte și la autoare ușor stînjenit, căci nu aparțin cinului istoricilor. Și mai era o cauză: nu cu mult înainte publicasem cartea Limba română în Bucovina. Statutul socio-cultural și politic, pentru a cărei pregătire eu, nebucovineanul, sau bucovinean în devenire, scotocisem mult după informații. Orice carte despre Bucovina era pentru mine mai mult decît importantă. Iar acum o astfel de carte îmi venea singură în mînă.

 Personalitatea lui Teodor Bălan nu-mi era necunoscută, de el apropiindu-mă în primul rînd interesul pentru onomastică; așa ajunsesem la cele șase volume de documente bucovinene publicate de Teodor Bălan și la studiul acestuia Sate dispărute din Bucovina. Dar e cu totul altceva cînd imaginile de care dispui, disparate, se coagulează realizînd un portret în   ipostaze multiple, așa cum se conturează într-o monografie. Bogată în informații, bine structurată și elegant scrisă, autoarea oprindu-se asupra elementelor definitorii pentru profilul personalității discutate și respingînd tot ceea ce ar fi fost umplutură, cartea și-a asigurat locul său în bibliotecă.

Ieșirea de sub tipar a celui de al șaptelea volum din Documentele bucovinene2 ale lui Teodor Bălan mi-a readus în atenție monografia Harietei Mareci, astăzi fiind exclus să se vorbească despre Teodor Bălan fără să se amintească această lucrare, singură monografia fiind în măsură să ofere imaginea de ansamblu, necesară aprecierii lui Teodor Bălan ca om, profesor, cercetător dedicat totalmente interesului pentru istorie și pentru documentul istoric.

Așa-numitul localism creator, concept mult apreciat astăzi de unii și condamnat cam în egală măsură de alții, pare să fi fost principiu călăuzitor în cultura Bucovinei de la finele veacului al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea, momentul cînd se forma viitorul istoric Teodor Bălan, care în 1908 obținea, la absolvirea Facultății de Filozofie de la Universitatea din Cernăuți, diploma de profesor pentru specialitățile istorie-geografie (principal) și română- germană (secundar). Crescuse în compania unor nume ilustre pentru cultura Bucovinei, la loc de cinste situîndu-se intelectuali români ca Ioan G. Sbiera, Sextil Pușcariu, Ion Nistor, ce se făcuseră remarcați și ca militanți pentru drepturile românilor bucovineni, dar și germani ca Raimund F. Kaindl, Emil Kałužniacky, J. Jireèec, Oswald Redlich. Profesori la Liceul German de Stat din Cernăuți, la Universitatea din Cernăuți sau la cea din Viena.

Ideea Harietei Mareci de a plasa la începutul lucrării capitolul Orizont istoriografic este benefică, aducînd în centrul atenției preocuparea intelectualilor bucovineni de a căuta „în limbă și în istorie mărturii și argumente folositoare la conservarea valorilor naționale și la recuperarea demnității colective“ (p. 23).

Atmosfera creată în Bucovina după 1848 a favorizat dezvoltarea spiritului național, legat nemijlocit de redescoperirea trecutului, a tradițiilor autohtone. Pentru intelectualitatea românească din Bucovina, „istoria nu era doar o acțiune efemeră, ci o «dulce osteneală» în folosul generațiilor viitoare“ (p. 24). Istoria păstrată în tradițiile orale, care reclama studiul atent al limbii române, trebuia dublată de istoria conservată în documente, așa cum a făcut Eudoxiu Hurmuzachi, creatorul vestitei colecții Documente privitoare la istoria românilor, culese din arhivele vieneze.

După Marea Unire de la 1918, cînd se punea problema restructurării lumii bucovinene, eliberată de „umbre sau tare aduse de aluviunile unor vremuri agitate“ (p. 28), studiul trecutului trebuia să depășească etapa diletantismului, a improvizației. Inființarea catedrei de istoria românilor în cadrul Facultății de Filozofie de la universitatea cernăuțeană, reorganizată pe temeiuri naționale, și apoi a Institutului de Istorie și Limbă, în cadrul aceleiași universități, dispunînd și de un buletin propriu, „Codrul Cosminului“, au constituit premise favorabile dezvoltării interesului pentru studiul istoriei locale.

Îmbinînd militantismul românesc cu rigoarea științifică germană, membrii și colaboratorii institutului amintit, printre care se numără personalități de prim rang (Ion Nistor, Vasile Grecu, Nicolai Grămadă, Grigore Nandriș, Constantin Loghin, Leca Morariu, Teodor Bălan sînt doar cîteva dintre acestea), formați în cultul ideii de a sluji colectivitatea căreia îi aparțin, au îmbinat în mod strălucit activitatea de colectare și ordonare a documentelor istorice și publicarea acestora, cu valorificare documentelor în realizarea diverselor studii de istorie.

Aceasta era atmosfera în care s-a format și și-a început activitatea Teodor Bălan, făcîndu-se remarcat printr-un studiu publicat chiar în anul în care absolvea universitatea. Pînă în anul 1947 opera lui Teodor Bălan cuprindea 126 de titluri, printre care se aflau șase volume de Documente bucovinene, apărute între 1933 și 1942. Din nenorocire, după anul 1947 a urmat o lungă perioadă de tăcere, cînd, deși în casa din Gura Humorului în care se retrăsese Teodor Bălan continua să colecteze și să prelucreze documente, dar și să definitiveze studii, numele său nu putea să apară în nici o publicație. Din anul 1957, cînd părea a i se permite să publice din nou, și pînă în 1972, cînd a trecut în neființă, i s-au publicat doar 11 articole și studiul Din istoria Cîmpulungului Moldovenesc, urmate de alte trei articole apărute postum, în condițiile în care numărul lucrărilor rămase în manuscris, impresionant, ajunge a 23, după inventarul prezentat de Harieta Mareci.

Reluarea publicării Documentelor bucovinene, prin apariția în 2005 a celui de al VII-lea volum poate constitui un pas important în aducerea la lumină a unor fapte necunoscute ori peste care s-ar putea așterne uitarea, sau corijarea unor informații3, iar publicațiile „Analele Bucovinei“ și „Glasul Bucovinei“ fac uneori loc unor documente inedite din colecția pentru a cărei realizare Teodor Bălan a depus atîta rîvnă și pasiune4.

Credința în utilitatea demersului său o mărturisea Teodor Bălan în prefață la volumul VI al Documentelor bucovinene, din 1942, cînd Bucovina cunoscuse o perioadă nefastă de ocupație sovietică: „Sînt momente în viața popoarelor cînd se insistă asupra drepturilor istorice. Momente de acest fel am dori să-i găsească pe oamenii noștri politici înarmați cu argumente și dovezi care nu se pot contesta“. După scurtă vreme însă forța argumentului înceta în fața argumentului forței; după toate probabilitățile, afirmația făcută de Teodor Bălan a avut partea de contribuție la tratamentul de care acesta s-a bucurat: despre Bucovina nu trebuia să se vorbească în România.

Aceeași soartă avea să fie împărtășită și de Nicolai Grămadă de la Universitatea din Cernăuți, devenit, după 1945, pentru scurt timp, profesor la Universitatea din Iași; lucrarea sa Toponimia minoră a Bucovinei, a cărei elaborare începuse înainte de 1940, primise aviz favorabil pentru publicare din partea a doi academicieni români, Iorgu Iordan și Emil Petrovici, și chiar aprobarea „de principiu“ a Academiei de Științe a URSS, n-a putut fi publicată pînă în 1996, probabil pentru că autorul abordase toponimia din întreaga Bucovină, fără a ține seama de scindarea acesteia după 1945. Bucovina trebuia să nu existe în orizontul apropiat al românilor.

Merită evidențiată judecata cinstită a Marietei Hareci la adresa lui Teodor Bălan, pe care nu-l așază printre personalitățile de primă mărime ale istoricilor români, dar interesul acestuia pentru încadrarea istoriei provinciei natale în istoria națională, vrednicia cu care a colecționat, a organizat și prelucrat documente menite a servi la cunoașterea trecutului istoric al Bucovinei, a dramei care a început pentru populația românească din Bucovina o dată cu crearea acestui teritoriu prin ruperea de Moldova și alipirea la Austria îi asigură acestuia un loc aparte în galeria intelectualilor bucovineni. Din păcate, îndemnurile sale la cunoașterea argumentelor istorice privind drepturile românilor din Bucovina nu s-au bucurat de atenția cuvenită. Dar este și mai grav că glasul istoricilor continuă să nu fie ascultat, părînd a vorbi în deșert: „în împrejurări în care dorințe nejustificate ale unora sînt strigate lumii pentru a fi impuse ca adevăruri politice, șoptirea doar de către noi a adevărurilor care sînt ale noastre, cu care ne-am născut și care ne definesc, rămîne condamnabilă“, atrăgea atenția istoricul Gheorghe Platon5. Și drama românilor din nordul Bucovinei continuă, statornici în aceeași credință, aceeași nădejde și aceeași dragoste pe care cercetătorul istoric Lumineta Hareci spune că le-a moștenit și cu care s-a apropiat, în cel mai ales spirit bucovinean, de opera lui Teodor Bălan, bîntuit de aceleași obsesii. Credință, nădejde și dragoste. Din trecut vin, dar condiționează viitorul.

 



NOTE

1 Marieta Hareci, Teodor Bălan (1885 – 1972).  Viața și opera, Editura Junimea, Iași, 2003.

2 Teodor Bălan, Documente bucovinene, vol. VII (1646 – 1740), Editura Taida, Iași, 2005, ediție îngrijită de prof. univ. dr. Iaon Caproșu, indice de Arcadie Bodale, cuvînt înainte de Dumitru Vatamaniuc, membru corespondent al Academiei Române.

3 La pagina 13 se face mențiunea c㠄aici se publică textul corect“, întrucît la prima publicare se făcuse o traducere greșită; pe aceeași idee este nota de la pagina 26: documentul a mai fost publicat, „dar strecurîndu-se  greșeli în traducerea românească, publicăm documentul din nou în forma corectă“. Adnotări de felul acesta se însoțesc mai multe documente.

4 Vezi, de pildă, Marian Olaru, Viața politică din Bucovina în documente inedite din arhiva lui Teodor Bălan, în „Analele Bucovinei“, 2003, nr. 1, p. 93-125.

5 Gheorghe Platon, România în jocul politic al marilor puteri. Determinism și acțiune națională, în „Analele Bucovinei“, 1995, nr. 2, p.234.

 

Suceava, iunie 2006

Prof. univ. dr. Gheorghe Moldoveanu