Petre P. Carp şi ziarul „Moldova”

 

Īntreaga opinie publică romānească a urmărit cu deosebită atenţie desfăşurarea evenimentelor de la īnceputul primului război mondial. Se manifesta un larg curent īn favoarea intrării īn război alături de Antantă, īn vederea eliberării Transilvaniei şi a Bucovinei; pentru acesta, posibilitatea īnfrīngerii Austro-Ungariei era mult mai evidentă decīt a īnfrīngerii Rusiei, aliata Angliei şi a Franţei. Dacă o grupare proantantistă, īn frunte cu Nicolae Filipescu şi Take Ionescu, insista pentru intrarea imediată īn acţiune, Ion I.C. Brătianu şi colaboratorii săi urmăreau, mai īntīi, obţinerea garanţiilor necesare īndeplinirii unor promisiuni, formulate la īnceput īn termeni vagi.

Cercuri politice mai restrīnse (fruntaşi ai Partidului Conservator: Al. Marghiloman, P.P. Carp, Virgil Arion ş.a., iar de la liberali, C. Stere) se pronunţau pentru o alianţă cu Puterile Centrale, insistīnd asupra pericolului rusesc şi a eliberării, mai īntīi, a Basarabiei. Dincolo de unele nuanţe, asupra cărora nu ne oprim aici, īntreaga suflare romānească urmărea realizarea idealului naţional, deosebirile vizīnd succesiunea etapelor.

Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 31 iulie/ 3 august 1914, a adoptat hotărīrea de neutralitate a Romāniei, cei prezenţi avīnd opţiuni diferite pentru calea de urmat. Numai P.P. Carp a rămas neclintit īn convingerile sale, pronunţīndu-se categoric pentru intrarea imediată īn război alături de Germania1. După Consiliu, P.P. Carp s-a retras la Ţibăneşti, unde s-a simţit obligat să-şi reafirme poziţia, prin editarea ziarului „Moldova”. Ca şi „Viaţa Romāneasc㔠de la Iaşi, īn care C. Stere dezvolta argumentele sale īmpotriva unei alianţe cu Rusia, „Moldova” īşi sprijinea īntreaga atitudine pe pericolul rusesc şi pe lozinca „Germania e invincibilă”2.

Ziarul „Moldova” a apărut la Bucureşti, cu data de 1 martie 1915, sub conducerea unui comitet ce-l avea ca preşedinte pe P.P. Carp; Virgil Arion era directorul delegat al ziarului3. Numele lui Carp nu a apărut printre semnatarii articolelor, dar ideile sale erau susţinute prin intervenţiile lui Virgil Arion, Dinu Arion, C. Negruzzi, Th. Pogor, Radu Rosetti, Ioan D. Filitti, A. Corteanu, Alexis Nour şi alţii. (Unii dintre aceştia erau şi colaboratorii lui C. Stere īn paginile „Vieţii Romāneşti”). Numeroase articole au fost semnate cu pseudonime sau cu iniţiale. Redacţia preciza, din primul număr, că ziarul „va căuta să aducă la cunoştinţa unei opinii publice rătăcite că īntregirea neamului nu e posibilă decīt īncepīnd cu liberarea Basarabiei, ameninţată a fi deznaţionalizată. Ar fi o crimă a nu ne gīndi la romānii de dincolo de Prut, numai şi numai pentru că ei sīnt atīt de asupriţi īncīt nici măcar un suspin nu poate răzbate pīnă la noi”.

Īn editorialul din acelaşi număr, se sublinia că unitatea naţională este dorită de toţi romānii, dar īnfăptuirea acesteia īntīmpină mari dificultăţi, ca urmare a poziţiei noastre externe, a faptului că aveam de revendicat teritorii stăpīnite de state aflate īn tabere adverse. „De la Nistru pīnă la Tisa se īntinde neamul nostru; de la Nistru pīnă la Tisa se īndreaptă gīndul tuturor acelora care speră īn īntregirea neamului romānesc. Dar dacă e uşor de a concepe un ideal, e mult mai greu de a-l realiza [...]. Īngrămădit īntre două mari puteri, care deţin părţi nenumărate din neamul nostru, cu un vecin nesigur la sudul Dobrogei, Regatul Romān ar compromite existenţa sa, dacă ar avea nebunia să intre īn conflict cu o lume īntreagă. Se impune deci următoarea alternativă: ori să mergem cu Tripla Īnţelegere ca să cucerim Transilvania, ori să mergem cu Tripla Alianţă ca să īntregim Moldova pīnă la Nistru”. Adoptarea hotărīrii nu trebuie să pornească de la curentul popular: „Răspunsul la această dilemă nu-l găsim īn clamarea mulţimii, ci īntr-un studiu serios al intereselor Romāniei” (P.P. Carp declarase īn Consiliul de Coroană de la Sinaia: „Datoria omului de stat e să conducă el opinia publică, nu să se lase tīrīt de această opinie publică”). Este necesar să recīştigăm Basarabia, să ne ferim de pericolul Rusiei, care urmăreşte să stăpīnească Gurile Dunării şi Strīmtorile; locul nostru este alături de Germania, „care a luat totdeauna apărarea noastră”4.

Se relua tema neutralităţii şi se aprecia că respingerea propunerii lui P.P. Carp „de a intra imediat īn luptă alături de Germania” a īnsemnat animarea „unei politici fatale pentru ţară şi tron”5. Reīntregirea Moldovei īn cadrul statului romān reprezintă prioritatea momentului, altfel există riscul pierderii ei pentru totdeauna. Moldova „cere reīntregirea ei, ea cere Basarabia. Ea trebuie să o aibă”6. Asemenea „Vieţii Romāneşti”, „Moldova” avea meritul de a fi atras atenţia asupra Basarabiei, pe care unii o considerau pierdută. Se reproducea un fragment dintr-un articol apărut īn ziarul ieşean „Opinia”, care saluta apariţia „Moldovei” şi semnala semnificaţia atitudinii adoptate: „Moldovanul P.P. Carp voieşte să īntreţină īn spiritele de dincoace de Milcov sentimentele calde de reīntregire şi pentru Basarabia [...]. Dar chiar dacă «Moldova» nu ar fi făcut altceva decīt să īntreţină īn inimile noastre focul sacru al măririi Moldovei şi deci al Ţării Romāneşti prin alipirea Basarabiei, īncă acţiunea sa nu va putea fi decīt folositoare, cīnd un P.P. Carp ia sub protecţiunea sa o asemenea acţiune, nu putem vedea altceva decīt că ea va fi condusă cinstit şi din convingere. Urăm deci succes «Moldovei»”7.

Această precizare a reīntregirii Moldovei īn cadrul Romāniei era cu atīt mai necesară cu cīt P.P. Carp era acuzat de separatism, la apariţia ziarului „Moldova”. Carp ar voi „să separe Moldova de restul ţării [...]. Şi Petre Carp şi Moldova sīnt două simboluri ce reprezintă aceleaşi lucruri, izvorul ideilor mari şi curate, dezinteresarea şi jertfa de sine, īn interesul bunului mers al Romāniei”8.

Romānia trebuie să meargă īmpotriva Rusiei, deoarece „nu se dezmembrează Austro-Ungaria, cum crede majoritatea oamenilor noştri politici atīt de prost informaţi, ci se prăbuşeşte Rusia ţaristă!”9. După cum se ştie, aceste prevederi nu s-au confirmat, sau nu s-au confirmat īn ce priveşte Austro-Ungaria. Această situaţie, ca şi atitudinea de ansamblu a lui P.P. Carp şi a adepţilor săi (la fel şi īn cazul lui C. Stere) nu justifică cu nimic atacurile extrem de dure din partea taberei adverse, acuzaţiile de trădare. „Deoparte stau ei, patrioţii [...], ceilalţi sīnt trădători [...]. Īn fruntea lor, Petre Carp īşi făureşte īncet planuri machiavelice de trădare”. Este drept că, īn continuare, se susţinea: „Romānia se va mări numai cu Basarabia şi Bucovina”, romānii de peste munţi urmīnd deocamdată să capete libertăţi īn locul īmpilărilor de odinioară. „Generaţiile viitoare vor mīngīia un ideal naţional posibil de realizat”10. Īn acelaşi timp, era atacată vehement atitudinea lui Brătianu, care nu ţinea seama de īnfrīngerile suferite de Rusia pe front, īn iulie-august 1915, şi nici de promisiunile Germaniei referitoare la Basarabia, reīnnoite Romāniei: „Politica externă a d-lui Brătianu a fost o nenorocire pentru ţară! Iar istoria viitoare imparţială a Romāniei, īn loc de laudele ce şi le distribuie acuma d. Brătianu prin organele d-sale (de pres㠖 n.ns.), va pronunţa un sever verdict de condamnare”11. Fără a ajunge īn dezbaterea istoricilor (detaşarea ştiinţifică a venit destul de tīrziu), imediat după război s-a trecut la condamnarea pătimaşă, nediferenţiată şi deci discutabilă, dar a celor care au promovat alianţa cu Puterile Centrale şi/sau au colaborat cu ocupantul din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

Ziarul „Moldova” a publicat („după note stenografice”) discursul rostit īn Cameră de Petre P. Carp la mijlocul lunii decembrie 1915, īn care īşi reafirma cu tărie poziţia, insistīnd asupra pericolului de la Răsărit. „Rusia voieşte Ţarigradul, Rusia voieşte Dardanelele, Rusia voieşte Marea Neagră ca o mare clausum, şi Rusia voieşte Gurile Dunării ca să stīrpească concurenţa pe care această mare arteră comercială poate să i-o facă (portului Odessa, n.ns.)... Acestea sīnt lucruri care ne ating aşa de tare īncīt ele zdruncină temelia acestui stat”, mai ales că Rusia īnvingătoare va revendica Gurile Dunării, o parte din Moldova de Jos, cu Galaţii, ca trecătoare spre Strīmtori. „De aceea, mă ridic contra ideii de neutralitate. Şi de aceea nu aş dori ca guvernul să manevreze aşa īncīt, evenimentele precipitīndu-se, să ne găsim īn mijlocul transformărilor generale izolată şi slăbită [...]. Biruinţa noastră alături de Rusia este pierderea noastr㔠12. Documentele publicate după război au confirmat atīt intenţiile Rusiei ţariste de a se īnstăpīni asupra Mării Negre şi la Strīmtori, cīt şi „valoarea” promisiunilor făcute Romāniei. Īn acelaşi timp, aprecierea menţinerii Austro-Ungariei s-a dovedit nerealistă, iar atacarea lui Brătianu pentru promovarea neutralităţii era lipsită de perspectiva pe care i-o acorda primul ministru.

La intrarea Romāniei īn război, P.P. Carp anunţa īncetarea apariţiei ziarului. Poziţia adoptată la Consiliul de Coroană de la Cotroceni din 14/27 august 1916, o anumită colaborare, indirectă, cu administraţia militară a ocupanţilor, atitudinea sa specifică īn chestiunea păcii separate (a monarhiei, īn special) sīnt aspecte asupra cărora nu ne oprim aici13. Īntr-o manieră discutabilă, imediat după război, s-a pus problema răspunderilor, fiind arestaţi oameni politici şi ziarişti pentru colaborarea cu inamicul. Dacă iniţial s-a acţionat cu prea multă energie, treptat acţiunea a pierdut din intensitate şi s-a stins, dar pentru unii (cazul C. Stere) consecinţele morale au fost grave.

I.G. Duca va consemna īn memoriile sale c㠄primul nostru (al liberalilor – n.ns.) simţămīnt cīnd ne-am īntors de la Iaşi a fost să procedăm, fără īntīrziere, la pedepsirea lor, fiind arestaţi Stere, Lupu Costache, Neniţescu, Virgil Arion, [D.D.] Pătrăşcanu, precum şi vreo 20 de ziarişti mai mult sau mai puţin mărunţi”. Abia după trecerea cītorva ani, Duca va aprecia c㠄era greu de stabilit īn fixarea răspunderilor un criteriu precis şi drept” şi unde „era hotarul colaborărilor permise şi al celor nepermise cu inamicul? Sfera se reducea tot mai mult. Să te mărgineşti la Carpişti? La Lupu Costache, la Neniţescu, la Virgil Arion, la Antipa, la Alexandru Bldiman? Puteai, pe sfīnta dreptate, să-i pedepseşti, fără a pedepsi şi pe Carp, care le-a fost şeful şi inspiratorul? Iar pe Carp, la 80 ani trecuţi (născut īn 1837, Carp va muri īn iunie 1919 – n.ns.), după 50 de ani de cinstită viaţă publică, era bine, era politic să-l dai īn judecată?”. Regele va interveni, opunīndu-se sancţionării: „Ca să fim drepţi, trebuie să recunoaştem că la un moment dat – după armistiţiul de la Focşani şi după iscălirea preliminariilor de la Buftea (20 februarie/ 5 martie 1918 – n.ns.) – Regele se slujise, dacă nu de toţi, cel puţin de o mare parte a exponenţilor politicii germanofile. Īi venea greu să-i considere acum trădători şi inamici ai patriei, aşa fiind el ne-a cerut stăruitor să punem capăt acestei acţiuni”14. Fruntaşul liberal „uita” să precizeze că, īn condiţiile foarte aspre ale izolării externe a Romāniei redusă la teritoriul Moldovei, a intrat īn funcţie „rezerva regală”, guvernul Al. Marghiloman. Acesta a īndeplinit o misiune dificilă īn tratativele cu Puterile Centrale şi īn semnarea păcii de la Bucureşti, a urmărit cu atenţie evenimentele din Basarabia, contribuind la realizarea unirii din 27 martie/ 9 aprilie 1918, cu sprijinul diplomatic al Germaniei. Statul romān şi nu Regele, personal, a fost „slujit” de echipa guvernamentală mult prea hulită după război.

Hotărīrea Sfatului Ţării a fost adoptată īn condiţii care nu puteau fi prevăzute la īnceputul războiului, dar acţiunile ce preconizau salvarea acestei provincii, īntre care şi cea desfăşurată de Petre P. Carp şi ziarul „Moldova”, şi-au găsit, īn contextul politico-militar din primăvara anului 1918, concretizarea practică. Ordinea etapelor s-a schimbat, realizīndu-se mai īntīi unirea Basarabiei şi, apoi, unirea Bucovinei, a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Romānia. Dincolo de disputele din epocă, de meritele şi greşelile reale sau inventate ale unora sau ale altora, Petre P. Carp face parte, incontestabil, din generaţia Marii Uniri.

Ion Agrigoroaiei

 

___________________________________

1 Ion Mamina, Consilii de coroană, Bucureşti, 1997, p. 27 şi urm.

2 Ion Bulei, Conservatori şi conservatorism īn Romānia, Bucureşti, 2000, p. 462; Ion Agrigoroaiei, Problema Basarabiei īn paginile revistei „Viaţa Romāneasc㔠(1914-1916), īn Istorie şi societate īn spaţiul est-carpatic (secolele XIII-XX), Iaşi, 2005, p. 279 şi urm.

3 Redacţia şi administraţia īn Bucureşti, B-dul Elisabeta, nr. 27. Un exemplar avea 4 pagini şi costa 10 bani; vezi colecţia ziarului la Biblioteca Centrală Universitar㠄Mihail Eminescu” din Iaşi.

4 Idealul naţional, nr. 1, 1 martie 1915.

5 Neutralitatea, nr. 2, 3 martie 1915.

6 Th. Pogor, Moldova, nr. 5, 6 martie 1915.

7 Moldova şi „Moldova”, nr. 6, 7 martie 1915.

8 R.G., Petre Carp şi Moldova, nr. 12, 14 martie 1915.

9 Kordian, Cel mai mare pericol naţional, nr. 102, 3 iulie 1915.

10 Pribeag, Patrioţi şi trădători, nr. 106, 8 iulie 1915.

11 Lauda de sine!, nr. 116, 19 iulie 1915.

12 Discursul d-lui P.P. Carp, nr. 240, vineri 18 decembrie 1915. Ziarul comentase acest discurs, făcīnd legătura cu modul īn care Eminescu evaluase pericolul rusesc, prin proiectul confederaţiei slave pe ruinele Austro-Ungariei şi ale Turciei, confederaţie dirijată de Rusia, de la Constantinopol. „Acest poet vedea la 1876 idealul politicii ruseşti aşa cum īl vede astăzi Petre Carp şi, desigur, el ar fi iscălit şi cuvintele acestuia pronunţate ieri īn Cameră: «pentru ruşi nu poate fi vorba de un alt ideal decīt cel rusesc»” (De la Cameră, nr. 238, 16 decembrie 1915).

13 Vezi, pe larg, I. Bulei, op.cit., passim.

14 I.G. Duca, Amintiri politice, vol. III, München, 1982, p. 162-163.