Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi

 

Semnalăm publicarea unui nou volum īn cadrul colecţiei de documente privitoare la istoria Iaşilor, al şaselea, ce cuprinde documente acoperind o perioadă de 15 ani din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (1756-1770). Apărut cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei municipiului Iaşi, volumul, īntins pe 1000 de pagini, este īntocmit după toate regulile ştiinţifice de către reputatul medievist ieşean Ioan Caproşu. Īn deschidere, lucrarea conţine obişnuita Introducere, urmată de o necesară bibliografie, grosul volumului fiind format īnsă din cele nu mai puţin de 874 de documente, cărora li se adaugă alte şapte documente aflate īn Addenda. Precum celelalte acte din secolul al XVIII-lea, majoritatea documentelor editate aici s-au păstrat īn original sau copii, īnsă īntīlnim şi rezumate scrise, īn mare parte, īn limba romānă, volumul cuprinzīnd şi cīteva documente īn limba greacă. Demn de remarcat este faptul că a crescut numărul actelor cuprinse īn volum păstrate īn arhivele mănăstirilor de la Muntele Athos (la care au fost īnchinate cīteva lăcaşuri de cult din Iaşi), acte culese cu mare trudă de un grup de cercetători romāni stabiliţi la Atena (amintim aici pe Florin Marinescu, de la Centrul de Cercetări Neogreceşti). Nota comună a colecţiei o reprezintă faptul că scoate la lumina tiparului un număr semnificativ de documente inedite, majoritatea reglementīnd stăpīnirea a diverse locuri aflate īn vatra, hotarul (moşia) oraşului Iaşi, sau īn ceea ce a rămas din ocolul domnesc al Iaşilor: zapise de vīnzare-cumpărare, acte de danie, īntăriri domneşti, judecăţi pentru locuri, hotarnice etc.

Printre altele, aflăm informaţii preţioase despre felul īn care se desfăşura negoţul īn oraşul de pe malul Bahluiului. Anual īn Iaşi se ţineau cīteva iarmaroace, unde se strīngeau negustori din Moldova, dar şi din ţările īnvecinate, prezenţa lor la tīrg fiind o sursă de venituri pentru domnie, dar şi pentru multe mănăstiri care aveau aici danii. Astfel, la 9 aprilie 1756, Constantin Mihail Cehan Racoviţă īntărea mănăstirii Galata dreptul de a lua venitul mortasipiei, taxa pentru vīnzarea vitelor de la iarmaroacele ce urmau a se ţine la Tīrguşor, cu excepţia celui de la 29 iunie, de Sfinţii Petru şi Pavel, cīnd venitul mergea la mănăstirea Cetăţuia (doc. nr. 14). Din alt document, de la Ioan Calimah, aflăm īn mod detaliat şi cum se lua această taxă: 70 de parale de „vita mare“ şi 20 de parale de cal, de īncasare ocupīndu-se mortasipii şi zapcii (doc. nr. 196). Īn timpul lui Grigore Calimah s-a hotărīt ca iarmarocul ce se ţinea „la şes“ să se mute de Sfīntul Dimitrie la Ciric, „de laturea tīrgului, pe moşia mănăstirii Sfīntului Ioan“, jumătate din venit fiind dat mănăstirilor Sfīntul Ioan şi Frumoasa, īn timp ce mortasipia revenea īn continuare mănăstirii Galata (doc. nr. 407). Iarmarocul „din şes“ avea ocolul său, aflīndu-se līngă apa Nicolinei, aproape de mănăstirea Frumoasa şi de Podul Spīnzurătorilor (doc. nr. 407 şi 468). Domnii ţineau ca mănăstirile să se ocupe şi de īntreţinerea iarmarocului, nu numai de īncasarea veniturilor. Acelaşi Grigorie Calimah poruncea la 31 martie 1763 egumenului mănăstirii Galata s㠄tocmeasc㓠şi s㠄schineasc㓠ocolul iarmarocului, să pună pari noi de stejar şi nuiele, să īntărească cele două porţi şi să acopere dughenile, astfel īncīt pīnă la „iarmarocul lui Sfeti Gheorghie“ să fie gata. Ocolul devenise se pare neīncăpător, domnul fiind nemulţumit de faptul că vitele erau vīndute īn afara lui (doc. nr. 492).

La aceste iarmaroace veneau negustori din toată Ţara Moldovei, din Galaţi sau Botoşani (doc. nr. 368), sau din afară, din Braşov, Bucureşti, dar şi din apus, din Polonia sau Germania. Unii cumpărau locuri de dugheni īn oraş, cum făcea Gheorghi, „negustor strein de la Braşov“, care lua loc pe Podul Vechi, īnaintea porţii mănăstirii Sfīntul Sava, urmīnd să facă acolo dugheană de piatră, plătind bezmen 40 de lei pe an. Tocmeala făcută cu cel care dădea locul stabilea şi felul īn care se dădeau banii pe bezmen („vadelile banilor“): pentru primul an, banii urmau să fie daţi īnainte, iar după aceea, cīte 20 de lei la jumătate de an (doc. nr. 809). Negustori veneau şi din Leipzig, cunoscuţii „lipscani“, care se bucurau de un privilegiu mai vechi, īntărit şi de domnii din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Chiar dacă erau străini, ei beneficiau de protecţia domniei, la fel ca supuşii acesteia, după cum reiese din preambulul unui act al lui Ioan Calimah care confirma unele reduceri de taxe pentru vama domnească: „datorie domnilor şi a tuturor celor ce au supusă năroade supt povăţuire lor datori sint a căuta şi a cerceta pentru supuşii săi ca să găsească chipuri cu carele să aducă pre toţi la fericire şi patrie lor la bună stare“. Īn schimbul reducerilor de taxe, se cerea lipscanilor să dea bani pentru cheltuielile făcute pentru „acei ticăloşi şi neputincioşi bolnavi“ de la spitalul, „adecă bolniţă“, de la mănăstirea Sfīntul Spiridon (doc. nr. 238). Īn noiembrie 1764, mai mulţi negustori străini din Iaşi, majoritatea purtīnd nume greceşti, primeau īn grijă de la Grigore Alexandru Ghica īnnoirea şi īntreţinerea podurilor de pe uliţele Iaşilor care „īnvechindu-să şi stricăndu-să ş...ţ din vreme īn vreme au rămas la stare rī“; o dată banii strīnşi de către aceşti negustori epitropi, marele agă urma să dea podari şi zapcii domneşti pentru ca „lucrare cč trebuincioasă să-şi afle rănduiala şi sfīrşitul“ (doc. nr. 616). Iată deci că negoţul şi negustorii contribuiau nu numai la prosperitatea economică a oraşului, dar şi la continua sa dezvoltare şi īnnoire.

Am prezentat doar cīteva exemple din bogăţia documentară pe care ne-o oferă acest volum, care este de mare folos celor interesaţi de istoria Iaşilor. Precum īn precedentele volume ale colecţiei, şi īn acest caz, cercetătorii sīnt ajutaţi de cīteva instrumente indispensabile de lucru: indicii  de nume şi de materii, foarte bine īntocmiţi de către Mihai-Cristian Amăriuţei, şi de lista cuvintelor şi expresiilor slavone din documentele īn limba romānă. Īn īncheiere, nu ne rămīne decīt să afirmăm īncă o dată că ne aflăm īn faţa uneia dintre cele mai valoroase colecţii de documente publicată īn ultima vreme, iniţiativă pe care o dorim continuată cu acelaşi succes şi de alţi cercetători.

 

Laurenţiu RĂDVAN

 

*) Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. VI, Acte interne (1756-1770), editate de Ioan Caproşu, Editura „Dosoftei“, Iaşi, 2004, 1000 pagini.