Sesiunea de comunicări

 

„REPERE CULTURAL-ISTORICE EUROPENE“

 

Iaşi, 13-15 mai 2005

 

Cercul de Istorie „Gheorghe I. Brătianu“ a organizat anul acesta a doua sesiune de comunicări studenţeşti cu tema „REPERE CULTURAL-ISTORICE EUROPENE“. Ca şi anul trecut, organizatorii au decis ca sesiunea sa aibă loc la jumătatea lunii mai, între zilele de 13 şi 15. Sesiunea a fost organizată cu sprijinul Facultăţii de Istorie şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Anul acesta confirmările de participare au sosit din centrele universitare Alba-Iulia, Bucureşti, Cluj, Iaşi, precum şi din Cahul (Republica Moldova).

Comunicările au avut loc sîmbătă, 14 mai, în sala de Conferinţe a Casei Catargi, manifestarea decurgînd conform programului întocmit de către organizatori. Deschiderea sesiunii a avut loc la ora 10 şi a fost asigurată prin cuvîntul domnului Prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu, prodecan al Facultăţii de Istorie. Au urmat comunicările secţiunii de Istorie Veche şi Medievală, iar după pauza de prînz sesiunea a continuat cu lucrările secţiunii de Istorie Modernă şi Contemporană. Pentru ambele secţiuni, moderarea a fost asigurată de către studenţi ieşeni. Lucrările s-au încheiat cu o cină festivă. Numărul de participanţi la această ediţie a sesiunii a fost evident mai mare faţă de cel din anul anterior, lucru care nu a putut decît să bucure gazdele, iar calitatea ştiinţifică a materialelor se va reflecta pe deplin în numărul următor (5) al revistei Cercului, „Chronos“, număr rezervat materialelor prezentate pe 14 mai. Înainte de plecare, participanţilor le-au fost oferite exemplare ale „Revistei Române“, ale „Chronos“ şi foii de informare „Cercul“. Intenţia membrilor Cercului „Gh. I. Brătianu“ este de a relua manifestarea şi în anul următor, pentru a-i păstra continuitatea.

 

Alexandru Suharoschi