Un mare editor al cărţii de istorie:

MARCEL POPA LA 65 DE ANI

 

 

Cititorii ocazionali şi chiar cei īmpătimiţi ai lecturilor nu se arată de regulă preocupaţi de drumul parcurs de manuscris de la traversarea porţii tipografiei pīnă la metamorfozarea sa īn opera ajunsă īn rafturile librăriilor, considerīnd că reuşitele bibliografice se datorează exclusiv autorilor. O percepţie fără īndoială eronată, clădită pe ignoranţă sau pe insuficiente posibilităţi de informare. Nici o editură nu poate deveni respectabilă fără a dispune de un corp redacţional competent şi eficient, menit să medieze o armonizare īntre structura textului finit şi cerinţele actului tipografic.

Printre cei a căror nume au devenit īn ultimele decenii o indubitabilă notorietate īn palierul editorial figurează la loc de cinste şi cel al lui Marcel Popa, care prin har şi muncă tenace şi-a cīştigat un binemeritat prestigiu īn rīndul colegilor de breaslă. Este şi motivul pentru care acum, la traversarea unui marcant prag aniversar, găsim util să schiţăm un lapidar medalion biografic şi să īntreprindem o evocare selectivă a reuşitelor sale profesionale.

Marcel Popa s-a născut la 13 aprilie 1940 la Tīrgu Mureş, unde nu a locuit īnsă decīt cīteva luni, īntrucīt cedările teritoriale impuse prin dictatul de la Viena i-au obligat familia să se refugieze īn Vechiul Regat. Tatăl său, militar de carieră, era descendent dintr-o familie de oieri din pitorescul sat Galeş din Mărginimea Sibiului, fiind primul dintr-un şir de 12 copii. Tot dintr-o familie numeroas㠖 de pioşi greco-catolici – provenea şi mama sa, născută Ceuşan. Coborītor dintr-o seminţie mīndră şi dīrză, care de-a lungul timpului a avut de suferit de pe urma asupririi naţionale, Marcel Popa a păstrat īn suflet nostalgia părinţilor săi după plaiurile părăsite, de aici decurgīnd īntr-un fel interesul său de mai tīrziu pentru trecutul Transilvaniei.

Tot cursul primar l-a urmat īn Bucureşti, unde, dat fiind că familia a fost nevoită să-şi schimbe frecvent domiciliul, a trebuit să se perinde pe la mai multe şcoli. După ce a absolvit ciclul gimnazial la Liceul „Mihai Eminescu“, s-a transferat ulterior la Liceul „I. L. Caragiale“, avīnd şansa de a-l avea profesor de istorie pe Dumitru Bodin, fost cadru universitar la Alma Mater din Capitală, unde, īn calitate de asistent al lui C. C. Giurescu, se aliniase liniilor programatice preconizate de mentorii aşa-numitei „{coli noi de istorie“. Cu toată asprimea şi intransigenţa sa, Bodin reuşea să ţină lecţii captivante, care aveau să-i influenţeze opţiunile profesionale.

Īn anii 1959-1964 a frecventat cursurile Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, īntr-o perioadă īn care aceasta beneficia de prestaţia unor dascăli de notorietate, precum Ion Nestor, Dumitru Tudor, Aurelian Sacerdoţeanu, Andrei Oţetea, Mihai Berza, Dumitru Berciu, Emil Condurachi, Gheorghe {tefan, Radu Manolescu, Emil Vīrtosu, Eugen Stănescu, Achim Popescu, Ion Ionaşcu, Vasile Maciu etc. A avut mult de profitat nu numai de la orele de curs, ci şi de la cele de seminar, mai cu seamă de la acelea ţinute de asistenta Florentina Cazan. Ca mulţi alţi studenţi din primul an de studiu, a fost fascinat de arheologia clasică, astfel că īn timpul vacanţei de vară participă la săpăturile īntreprinse īn centrele greco-romane de la Tomis şi Callatis, ca şi la cele din cetatea geto-dacică de la Tilişca, aflată īn imediata vecinătate a locurilor de obīrşie ale familiei de pe linia paternă.

Ulterior s-a lăsat prins cu prioritate īn mrejele istoriei medievale universale, interesīndu-se atīt de derularea vieţii politice a Europei occidentale, cīt şi de aceea a Bizanţului, căreia i-a consacrat o mare parte a lecturilor sale. Prestaţia notabilă la examenele de la două cursuri speciale, susţinute cu Andrei Oţetea, i-a insuflat curajul de a-şi pregăti lucrarea de licenţă sub īndrumarea acestuia, cu toată reputaţia sa de profesor excesiv de exigent. Īnsăşi subiectul stabilit pentru lucrarea de licenţă era revelator īn sensul respectiv, aceasta fiind dedicată politicii de centralizare a statului francez desfăşurată de regii Ludovic XI şi Carol VIII, reflectată īn memoriile cronicarului Philippe de Commynes, temă dificilă nu numai pentru un absolvent de facultate, ci chiar pentru un aspirant la titlul de doctor.

Cu toate acestea, Marcel Popa a reuşit să se achite īn mod remarcabil de responsabilitatea asumată, ceea ce nu avea să rămīnă fără urmări semnificative.

După absolvirea facultăţii, la recomandarea profesorului Andrei Oţetea, pe atunci preşedinte al Secţiei de Istorie a Academiei R. S. Romānia şi director al Institutului de Istorie „N. Iorga“, a fost angajat la Editura Politică, spre a lucra la Redacţia Dicţionarului Enciclopedic Romān. Īn această calitate a avut o contribuiţie de substanţă la elaborarea volumelor III şi IV. Īn anii următori, prin modificarea structurilor administrative ale instituţiei, este transferat īn cadrul Editurii {tiinţifice şi Enciclopedice, devenită īn scurt timp una din cele mai dinamice case editoriale din Bucureşti, cu un bogat şi divers program īn direcţia ştiinţelor umaniste, unde istoriei i s-a rezervat un loc prioritar. De la angajarea sa, Marcel Popa a manifestat o dăruire exemplară pentru atribuţia de redactor, integrīndu-se cu promptitudine īntr-un colectiv cu multe personalităţi, īn care nu a agreat īnsă ipostaza de simplu executant, ci şi-a asumat diverse iniţiative curajoase, īntr-o epocă cīnd ingerinţele factorului politic īn toate segmentele vieţii culturale a ţării puteau prejudicia grav poziţiile celor ce ignorau atitudinile prudente şi circumspecte.

Totodată, Marcel Popa şi-a continuat preocupările din domeniul medievisticii, conturate īncă de pe băncile facultăţii, stăruind īn studierea anumitor secvenţe ale raporturilor politice ale romānilor cu statele īnvecinate. Īn cadrul acestor demersuri a rodit, īntre altele, articolul său referitor la relaţiile ţării Romāneşti şi a Moldovei cu Hoarda de Aur din vremea domniilor lui Mircea cel Bătrīn şi Alexandru cel Bun, inserat īn periodicul Revista de istorie (31, 1978, 2), studiu exemplar nu numai prin bogăţia informaţiei, ci şi prin dexteritatea, logica şi subtilitatea argumentării, care relevă reale disponibilităţi de medievist.

Din păcate, atribuţiile de la editură l-au deturnat de la preocupările constante pentru istoria politică a ţărilor romāne, apropiindu-l īnsă de una din direcţionările prioritare ale activităţii acesteia, legată de realizarea lucrărilor cu caracter enciclopedic, segment profund deficitar īn peisajul cultural autohton. Alături de ceilalţi colegi de la editură, Marcel Popa s-a angajat cu fervoare – īn calitate de autor, coautor sau coordonator – la īntocmirea unor utile opere de acest gen, iar fructificarea acestor eforturi s-a concretizat īn volume cu largă audienţă, precum Istoria lumii īn date, Istoria Romāniei īn date (avīnd şi ediţii traduse īn engleză şi franceză), Mica Enciclopedie de istorie universală (pīnă īn prezent tipărită īn patru ediţii īntre 1983 şi 2004) etc., realizate cu multă acribie şi deplin profesionalism, la parametrii lucrărilor cu tematică similară editate īn Occident.

Īn paralel, īn calitate de redactor, a pregătit pentru tipar numeroase lucrări de īnaltă ţinută cărturărească. Pe līngă opere din vechiul patrimoniu istoriografic, datorate lui Nicolae Iorga şi Gheorghe I. Brătianu, s-a preocupat statornic de valorificarea muncii de cercetare a specialiştilor contemporani, vizīnd īn acest sens nume de prestigiu ale istoriografiei romāneşti, precum David Prodan, Aurel Decei, Nicolae Stoicescu, {erban Papacostea, Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Dumitru {andru, Ladislau Gyémįnt, Constantin Rezachevici etc. Dintre autorii străini, i-a captat interesul mai cu seamă reputatul specialist īn istoria modernă romānească Keith Hitchins de la Universitatea din Illinois de la Urbana-Champaign. Totodată, s-a implicat īmpreună cu alţi colegi īn tipărirea unei monumentale lucrări elaborată īn comun de Cornelia Bodea şi Hugh Seton-Watson privind legăturile complexe ale lui R. W. Seton-Watson cu romānii. Cu cei mai mulţi dintre autorii cărora le-a tipărit cărţile, Marcel Popa a stabilit raporturi colegiale sau chiar prieteneşti, ceea ce a fluidizat şi eficientizat colaborarea pe plan editorial.

Admirabilele cunoştinţe din domeniul ştiinţelor umaniste, lecturile penetrante din producţia de carte istorică din toate principalele centre culturale din ţară, un rafinat simţ de discernămīnt faţă de nivelul creativităţii confraţilor īn preocupări l-au făcut, īncă pe cīnd era foarte tīnăr, apreciat şi respectat īn cinul istoricilor.

Marcel Popa nu s-a complăcut īn postura pasivă de a aştepta inert ofertele autorilor, ci el singur a venit adesea īn īntīmpinarea unor necesităţi istoriografice, provocīnd şi stimulīnd energia creatoare a celor cărora le acorda preţuire, īn sensul de a le propune teme de cercetare īn conformitate cu preocupările preponderente şi cu disponibilităţile intelectuale şi, pe de altă parte, īn a-i sprijini să obţină aprobarea remiterii la tipar a lucrărilor finite din partea forurilor abilitate.

Cu totul meritorii au fost īn acest sens demersurile faţă de David Prodan, pentru a-l īncuraja să-şi definitiveze marile sinteze dedicate răscoalei lui Horea, iobăgiei din Transilvania şi Supplex-ului. Īntr-o vreme de drastice restricţii economice din anii de decrepitudine a comunismului, la Editura {tiinţifică şi Enciclopedică s-a reuşit – graţie diligenţelor lui Mircea Māciu, secondat de Marcel Popa, – să se tipărească ediţii augmentate ale respectivelor monografii, pe cīnd īncă nu erau complet epuizate īn librării nici cele dintīi, conştientizīndu-se că stimularea ultimelor resurse creatoare ale unui megaistoric şi a aspiraţiilor sale neostoite spre perfecţiune reprezint㠖 īn egală măsur㠖 un semn de devoţiune şi veneraţie pentru un corifeu al scrisului istoric, dar şi un gest pragmatic īn beneficiul ştiinţei naţionale. Nu este, de aceea, de mirare că īn paginile memoriilor sale postume, marele cărturar ardelean a ţinut să-şi notifice recunoştinţa pentru ajutorul primit de la Mircea Māciu („om bun şi inimos“) şi Marcel Popa („băiat de aur“) (D. Prodan, Memorii, ed. A. Răduţiu, Bucureşti, 1993, p. 118). De altfel, īn oferta adresată editurii, David Prodan īşi exprima dorinţa expresă ca redactorul volumului memorialistic să fie Marcel Popa (Ibidem, p. 235), cel care, la un deceniu de la trecerea īn lumea celor drepţi a magistrului, avea să-şi aroge cu mīndrie calitatea de a-i fi fost redactor „preferat“ şi „discipol“ (M. Popa, Lecţia de istorie, īn L-am cunoscut pe academicianul David Prodan, vol. īngrijit de N. Edroiu, I. Ciocian, I. Drăgan, Zalău, 2002, p. 140 şi 146).

Avīnd girul lui Mircea Māciu – directorul Editurii {tiinţifice şi Enciclopedice şi devotat şi energic susţinător al actului de cultur㠖 şi apelīnd constant la sfatul unor istorici de talia lui David Prodan, {erban Papacostea, Florin Constantiniu etc., Marcel Popa s-a aflat la obīrşia demarării unor incitante şi ambiţioase proiecte istoriografice. Unele s-au materializat deja cu succes, altele sīnt īn derulare, cu şanse mai mici sau mai mari de a fi finalizate.

După colapsul regimului comunist şi după divizarea Editurii {tiinţifice şi Enciclopedice, datorită profesionalismului şi prestigiului său, Marcel Popa a devenit īn mod previzibil directorul noii Edituri Enciclopedice.

Sub conducerea sa, respectiva casă editorială a continuat să se conformeze profilului său, īn sensul elaborării unor ample opere de informare generală pentru domenii diverse. Īntre lucrările cu o bună receptare din partea publicului cititor, tipărite sub coordonarea lui Marcel Popa, s-a reliefat noua ediţie a Dicţionarului enciclopedic, al cărui prim volum a apărut īn 1993, iar īn prezent sīnt īntr-o fază avansată de finisare ultimele tomuri. De asemenea, īn colaborare cu istoricul american Kurt W. Treptow, a redactat Historical Dictionary of Romania, apărut la The Scarecrow Press īn SUA şi Marea Britanie, īntr-o serie cu o largă audienţă internaţională consacrată principalelor state din lumea contemporană.

Īntre realizările notabile ale Editurii Enciclopedice din ultimii ani se numără şi tipărirea īn 2001 şi 2002 a primelor opt monumentale tomuri din Istoria romānilor, elaborate sub patronajul Academiei Romāne şi coordonarea Secţiei de {tiinţe Istorice şi Arheologie. La concedarea de către conducerea Academiei a responsabilităţii de a asigura pregătirea pentru tipar a voluminoasei sinteze de către Editura Enciclopedică a cīntărit hotărītor experienţa şi reputaţia directorului său, care s-a implicat personal īn rezolvarea unor dificile aspecte redacţionale apărute pe parcursul definitivării lucrării. Editura s-a evidenţiat şi prin numeroase alte iniţiative meritorii, cu impact īn peisajul cultural naţional, asumīndu-şi tipărirea unor valoroase monografii īn colecţiile Bibliotheca Pontica şi Biblioteca enciclopedică de istorie a Romāniei, a Enciclopediei arheologiei şi istoriei vechi a Romāniei, a corpusului de documente etnografice Sărbători şi obiceiuri, realizat de Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu“ al Academiei Romāne, continuīnd reeditarea amplei sinteze Istoria romānilor a lui N. Iorga, concepută īn zece volume, etc.

O binevenită amplificare de orizont şi o utilă acumulare de experienţă a dobīndit Marcel Popa prin participarea la tīrguri de carte de anvergură mondială, precum cele de la Frankfurt am Main, Ierusalim şi Paris, chiar dacă precaritatea posibilităţilor materiale din ţară face, cel puţin momentan, imposibilă preluarea modelelor pretenţioase şi costisitoare de dincolo de fruntarii. Escaladīnd aceste neīmpliniri, tracasante pentru oricine care nu se complace īn atitudini letargice, Marcel Popa īşi găseşte refugiul īn munca cotidiană epuizantă, īn lecturi din vasta bibliotecă personală, īn colecţionarea de icoane pe sticlă şi a altor piese de artă populară transilvăneană.

Confruntată cu dificultăţile greu surmontabile ale prelungitei şi anevoioasei epoci de tranziţie, īn care actul cultural autentic se receptează cu impedimene, Editura Enciclopedică condusă de Marcel Popa īncearcă cu obstinaţie să-şi menţină nivelul elevat, īntr-o vreme cīnd, prin proliferarea luxuriantă a editurilor īn anii ce s-au succedat evenimentelor din decembrie ’89, cele mai multe dintre ele īşi asumă din păcate doar rolul minor de a remite forme necontrolate ale unui opus spre tipografie, fără o prealabilă finisare. O asemenea practică, lipsită de elementară deontologie profesională, a fost īn măsură să se generalizeze, īn condiţiile īn care vocea firavă a criticii de specialitate răzbate din ce īn ce mai estompat, ceea ce pune īn derută pe cititorii puţin avizaţi. Desigur că Editura Enciclopedică nu dispune de mijloace spre a stopa tendinţe īngrijorătoare de felul celor evocate mai sus. Indirect īnsă, prin ceea ce realizează, la cote īnalte de exigenţă, ea oferă o alternativă antinomică īn raport cu respectivele tendinţe.

Ajuns la un ceas ce impune bilanţuri, Marcel Popa este īn măsură să-şi cuantifice īmpliniri remarcabile īn calitate de editor şi autor. Acestea īşi au izvorul īntr-o cuprinzătoare cultură istorică şi un distins nivel cultural, īn devotament şi pasiune pentru profesiune şi, nu īn mai mică măsură, īntr-o nedisimulată munificenţă de a se alătura cu īnsufleţire unor proiecte de substanţă. De altfel, fără un autentic spirit de generozitate este exclusă accederea spre performanţe superioare de editor. Omologarea reuşitelor sale profesionale īşi află evidenţierea chiar īn propria casă, unde atīt fiul, Vlad, cīt şi fiica, Irina, şi-au urmat cu devoţiune tatăl īn alegerea meseriei - , găsind, ca şi acesta, īnţelegerea şi toleranţa deplină a mamei lor, Mihaela Popa - şi tinzīnd să-l depăşească īn ceea ce a īnfăptuit.

Pentru tot ce a realizat cu modestie şi dăruire exemplară, spre marele folos al istoriografiei naţionale, Marcel Popa merită din plin recunoştinţa şi preţuirea confraţilor de breaslă şi, īn numele lor, īi adresez un călduros La Mulţi Ani şi urarea de a-şi continua activitatea cu acelaşi aplomb, eficienţă şi verticalitate.

 

Victor SPINEI