De la Kaposvįr la Iaşi

 

Respectīnd crezul artistic al pictorului N. N. Tonitza – „Datoria fiecărei generaţii noi este să desăvīrşească şi să sporească aportul artistic al străbunilor“, Concursul Internaţional de Artă Plastică ce-i poartă numele, adresat copiilor şi adolescenţilor cu vīrste īntre 5 şi 20 ani, a ajuns la cea de-a şasea ediţie. Juriul din acest an a apreciat nivelul calitativ superior īn raport cu celelalte ediţii, precum şi profesionalismul īndrumătorilor, observīnd că au avut de-a face cu „opere de art㓠ale copiilor.

Inaugurarea expoziţiei a avut loc la data de 10 septembrie 2004, īn localitatea maghiară Kaposvįr, la vernisaj participīnd reprezentanţi ai Asociaţiei de Prietenie Ungaro-Romāne şi o delegaţie a Despărţămīntului ASTRA „Mihail Kogălniceanu“ Iaşi. Īn cadrul īntīlnirii, criticul de artă Aurel Istrati a adresat gazdelor invitaţia ca, la faza finală a expoziţiei, de la Iaşi, să fie prezente şi exponate aparţinīnd unor copii şi tineri din Kaposvįr. Noutatea acestei ediţii a constat īn itinerarea lucrărilor prin mai multe localităţi din Ungaria; de menţionat că, la data de 26 martie 2005, la Galeriile de Artă ale Bibliotecii „Gh. Asachi“ (Palatul Culturii) a fost organizat vernisajul expoziţiei laureaţilor concursului.

Directorul Lucian Vasiliu de la Casa Pogor a avut plăcerea şi amabilitatea de a găzdui expoziţia cu lucrările premiate la concurs, expoziţie la care au participat şi membrii unei delegaţii din Kaposvįr, onorīnd, astfel, o invitaţie anterioară. Īn cadrul acestei festivităţi a avut loc un scurt moment artistic susţinut de Eliana Danicov Zaharia (violă), Mădălina Dascălu (vioară), Marius Holeru (vioară), Corina Gavril (violă), Alexandra Puşcaşu (flaut) şi Sorin Munteanu (violoncel), elevi ai Colegiului de Art㠄Octav Băncil㓠din Iaşi, sub īndrumarea profesorilor coordonatori Carmen Zaharia Danicov şi Elena Buruiană. De asemenea, au luat cuvīntul Bejczi Lįszló, Preşedintele Asociaţiei de Prietenie Ungaro-Romāne din Kaposvįr, Torma Jįnos, membru īn Consiliul Local din Kaposvįr, Areta Moşu, Preşedinte al Despărţămīntului ASTRA „Mihail Kogălniceanu“ Iaşi, precum şi criticul de artă Florin Buciuleac, comunicarea fiind īnlesnită de profesoara Kelemen Kinga, care a asigurat traducerea īn ambele limbi.

Cu această ocazie a fost semnată şi Īnţelegerea de Colaborare īntre Asociaţiunea ASTRA Despărţămīntul „Mihail Kogălniceanu“ Iaşi şi Asociaţia de Prietenie Ungaro-Romānă din Kaposvįr, īnţelegere care are īn vedere „īntărirea īncrederii dintre poporul romān şi maghiar, cunoaşterea reciprocă a vieţii şi culturii celuilalt popor“ (art. 1), precum şi „dezvoltarea legăturilor de prietenie şi colaborare dintre comunităţile mai mici sau mai mari ce trăiesc īn spaţiul lor de activitate“ (art. 4).

Pe durata vizitei īn Iaşi, delegaţia maghiară a vizitat numeroase obiective turistice ale oraşului, printre care Bojdeuca lui Ion Creangă, Biserica Trei Ierarhi, Sala Paşilor Pierduţi, Palatul Culturii etc. Astfel, această vizită a constituit un prilej pentru reprezentanţii ambelor asociaţii de a-şi da avizul favorabil pentru continuarea şi consolidarea relaţiilor culturale romāno-maghiare.

 

Alina-Florentina Timir, Anca Voicu