GHIDUL REPERELOR VITALE ISTORICE

 

Noua carte a profesorului universitar dr. Alexandru Husar, ce a apărut recent, dă impresia că e un adevărat ghid, care te trece logic, metodic şi competent dintr-un compartiment, de fapt, capitol de carte, īn altul, pentru a te familiariza cu zestrea adunată şi clasificată de spiritualitatea umană īn conceptul (şi īn dependinţele acestuia) de misiune istorică a poporului nostru īn trecut, īn prezent şi īn viitor.

Īntreaga naraţiune a „ghidului“ istoric şi estetician de vocaţie are tragism, īncepīnd chiar de la plasamentul acestei insule de latinitate īn marea slavo-turanico-fino-ugrică īnconjurătoare şi care nu o dată a īncercat să ne ţină dezbinaţi, īn regim de „ţărişoare“, să ne ocupe, să ne asimileze, să ne transforme īn amintirea a ceea ce am fost cīndva şi să ne facă să acceptăm a fi doar īn ceea ce s-a consemnat īn cronicile noastre sau ale altor popoare.

Din acest punct de vedere, Prefaţa cărţii aminteşte de „tīrgul de la Yalta“, ca unul dintre acele momente ale vitregiei marilor puteri asociate de data aceasta cu panslavismul tradiţional al imperialismelor vecine, autorul convingīndu-ne că nici īn această jumătate de veac, deşi hăituiţi şi aflaţi īnc㠄īntr-o degringoladă morală şi spirituală, nu ne-a părăsit īncrederea īn trăinicia poporului romān“. Este spiritul īn care autorul ne prezintă şi īn complexul de inferioritate privind grav modul nostru de a fi şi a ne raporta la destinul istoric. Pentru că o naţiune īşi legitimează existenţa prin lupta pentru ideea istorică. Īn aceste condiţii, autorul ne avertizează c㠄fără o temeinică cercetare a trecutului şi fără o nezdruncinată īnfăţişare a lui, nu putem să fim luaţi īn considerare de nimeni“, istoria trebuind să fertilizeze cugetarea activă şi realistă a prezentului, să-i transmită acestuia īnvăţămintele ei, ca să-şi poată īnălţa ctitoriile vitale ale viitorului.

Din acest punct de vedere, cartea lui Alexandru Husar se īnscrie de la īnceput īn apărarea idealurilor sacre ale poporului nostru şi dă un răspuns documentat celor ce defăimează, neagă şi īncearcă să scoată din istoria noastră trecutul, lecţiile lui dure, avertismentele sale şi să impună numărarea anilor numai de la existenţa lor precară şi plină de goale peroraţii şi infatuări, răzvrătiri sterpe, ridicate īmpotriva a tot ce a īnsemnat luptă pentru fiinţa şi identitatea de sine a acestui popor, negīndu-i valorile sale perene, care au īnscris prin redarea specificului, a luptei noastre şi a identităţii noastre, destinul nostru īn destinul umanităţii.

Nihilismul aplicat valorilor trecutului, una din caracteristicile demolatorilor ctitoriilor trecutelor vremi, se mobilizează īmpotriva misiunii istorice a poporului nostru, a rolului ce ne revine īn viitor. Chipurile, unii dintre aceşti oponenţi īşi motivează negarea patrimoniului prin negarea noilor graniţe la nivel continental sau planetar al reorganizării prezente. După ei, acest nou statut al statelor devine incompatibil cu ideile patriotismului, clasificat ca desuet. După unii din matadorii acestor teorii „don quijoteşti“, nici Eminescu nu mai poate fi considerat ca „poet naţional“.

Cartea lui Alexandru Husar este un răspuns autorizat, competent dat acestor aberante mistificări şi truismelor denunţării şi negării valorilor destinului naţional, care ne dă dreptul să aspirăm īn continuare la un statut nu numai activ, ci şi creativ īn redresarea lumii, să ne aducem contribuţia la stabilitatea atīt de necesară īn tendinţele destabilizatoare ale terorismului anarhist şi iresponsabil. Īmi vine adesea să cred – şi credinţa aceasta mi-a īntărit-o şi cartea lui Alexandru Husar – că astfel de nihilisme nu sīnt decīt un „cal troian“ al nihilismului, terorismului destabilizator.

Aşa cum e imposibil să rezumi o enciclopedie, e imposibil să faci īn amănunţime o prezentare a cărţii lui Alexandru Husar, cīnd ea se impune ca o enciclopedie a sensului şi principiilor vitale ale istoriei noastre, care a fost şi devine şi mai pregnant azi, principalul sprijin pentru identificarea idealurilor de viitor şi principalul izvor de seve pentru lăstarele de mīine. Abdicarea de la ideea sacră nu poate fi justificată, tolerată, īngăduită. Cu astfel de lucruri nu se glumeşte!

Autorul, pe bună dreptate, vede īndeplinirea misiunii noastre istorice nu izolat, aşa ceva azi, īn condiţiile tehnice şi ale mijloacelor de comunicare existente, a interesului comun pentru igienizarea planetei, pentr īnlăturarea nocivităţilor materiale şi spirituale poluante, nici nu eposibil. Autorul plasează o asemenea operă majoră īn conlucrarea cu alte popoare, īn cadrul instituţiilor existente, create īn trecut, aduse la zi, revitalizate īn conformitate cu virtuţile şi cerinţele vremii.

După analiza conceptului de misiune istorică şi prezentarea legării istoriei noastre de ideea umanismului īn diferite moduri de exprimare, specific fiecare epocii date, argumentarea continuă cu factorii de valorificare, cu vigoarea creativităţii valorilor noi. Aici, Alexandru Husar nu se limitează doar la argumentele istorice, ci, punīnd īn evidenţă valoarea patrimoniului cultural, demonstrează şi contribuţia pleiadei oamenilor de literatură, cultură, artă, oferind temeiurile ce le are la īndemīnă un estetician confirmat, pentru a īntregi conturul conceptului de cultură, una din pīrghiile esenţiale ale vigorării idealului naţional, a misiunii sacre a poporului nostru.

Autorul plasează conştiinţa misiunii istorice, firesc, īn contextul european, īn capitolul Bastionul Europei. Acest fapt se consemnează īn paralela dezvoltării poporului nostru īn contextul istoriei şi aspiraţiilor europene din diferite etape, īncepīnd din preistoria carpato-danubiană.

Īn capitolul Apostolul Romānilor, autorul ne prezintă bogata contribuţie a creştinării, prin Sfīntul Apostol Andrei, pentru conturarea īn parametri optimi a identităţii unei spiritualităţi elevate. Īn capitolele următoare, cartea lui Alexandru Husar ne poartă īntr-un exotic periplu al creştinării şi al īnaltelor virtuţi obţinute prin actul aderării la sacralizarea monoteistă.

Īn capitolul Ultimii cruciaţi, autorul ne familiarizează cu „şocul psihologic“ provocat occidentalilor şi īntregii creştinătăţi de ocuparea pămīntului sfīnt de către turcii selgiucizi, prilej de a face cunoştinţă cu amănunte despre uriaşa deplasare de popoare īn armuri, ridicate pentru apărarea pămīntului sfīnt. Īn această confruntare sub emblema apărării creştinătăţii, autorul plasează şi luptele lui Mircea, cucerirea cetăţilor dunărene, paralel cu prinderea şi īncarcerarea īn cuşca lui Timurlenk, vestitul han al Mongoliei, a sultanului Baiazid.

Desigur că lupta antiotomană a domnilor ţărilor romāneşti aduce şi calificativul de „Poartă a Creştinătăţii“, dat īn acele vremi acestor ţărişoare ce-şi apără, odată cu religia, „şi nevoile, şi neamul“.

Īn capitolul īnchinat istoricului Nicolae Bălcescu şi intitulat O misie īn omenire, de la īnceput autorul īşi avertizează cititorul că secolul al XIX-lea īşi īnoieşte filosofia istoriei privind „misia popoarelor“ pe continentul european, după ce secolul anterior a gīndit şi a trăit īntr-un spirit cosmopolit. Spiritualitatea europeană īşi extinde sferele asupra umanităţii. „Artistul, savantul e acasă la el oriunde s-ar afla, e prieten al tuturor naţiunilor şi popoarelor, īn ultimă instanţă, al umanităţii.“ (op. cit., p. 207.) Īn acest context se īnscrie şi īntreaga filosofie istorică şi activitatea lui Nicolae Bălcescu, audientul unor istorici de marcă, autorul făcīndu-ne cunoştinţă cu opera providenţială a istoricului romān.

Bălcescu īşi pune profetica īntrebare: „Dumnezeu nu ne-a dat oare şi nouă acelaşi drept ca şi celorlalte naţii şi o aceeaşi datorie, o misie a īndeplini īn omenire?“

Īnchegarea statelor naţionale era imperativul acelor vremi. De aceea, secolul al XIX-lea este denumit „Secolul Naţionalităţilor“ (op. cit., p. 257).

Vasta importanţă a culturii īn spiritualitatea unui popor este reliefată de autor cu aceeaşi migală a şlefuitorului de perle īn capitolul intitulat Un stat de cultură. Autorul face din nou risipă de documente, reliefīnd contribuţia oamenilor noştri de cultură, de literatură, la ducerea poporului nostru pe īnaintate poziţii culturale, ca o condiţie sine qua non pentru cīştigarea competiţiei stimulative cu alte popoare. Incitantă, īn acest sens, este menţionarea aici a convingerii lui Budai Deleanu, după care naţia romānă nu are altă dorinţă decīt ca, printr-o mai mare cultură, să se poată apropia de celelalte neamuri politice, ale Europei. B. P. Hasdeu considera că poporul romān a fost īntre popoarele Europei „un creator de cultur㓠(op. cit., p. 269). Eminescu a fost acela ce a numit statul de la gurile Dunării „un stat de cultură“.

Nicolae Titulescu, om politic şi diplomat de excepţie, este prezentat de autor īn capitolul Un factor de echilibru prin contribuţia sa deosebită la consolidarea şi apărarea Romāniei īntregite, prin īncheierea unor relaţii bilaterale īntre Romānia şi statele europene. Romānia devine astfel membru al diferitelor Uniuni internaţionale, ceea ce face ca presa străină să susţină că poporul romān a jucat un rol istoric pe care nu l-a avut anterior īn Europa.

Īn capitolul Avem o misiune, autorul abordează problematica secolului al XX-lea, care vine cu o nouă optică īn „concertul european“, cu o nouă viziune asupra rolului popoarelor, al societăţii umane īn general. Acest veac aduce o mai largă deschidere a istoriei noastre īn plan european. Surprinzător, Emil Cioran aduce, după Alexandru Husar, un concept critic la adresa istoricilor din trecut, afirmīnd: „Bălcescu n-a fost mai mult decīt un profet al trecutului, un Iorga, un Pārvan sīnt numai tradiţionalişti, iar tradiţionalismul este doar o formulă comodă, neangajantă, ce exprimă o comunitate cu neamul, dar nu o voinţă de a-i da un mare sens īn lume.“

Emil Cioran susţine că o „naţiune īşi legitimează existenţa prin lupta pentru o idee istorică“. Apoi avertizează că, dacă Romānia nu face istorie“, va rămīne ultima ţară din lume“! (op. cit., p. 316)

Factor activ īn cultura, ca şi īn īntreaga spiritualitate, angajată pe drumul eurropenizării, după jumătate de veac de stat sub obrocul totalitarismului, ţara noastră urmăreşte un destin european, cu identitate proprie. Sīntem alături de popoarele mari, din avangarda īnaltelor idealuri umanitare, cucerindu-ne, prin lupta cu inerţia, cu mentaliutăţile şi sechelele totalitarismului, dreptul de a ne afirma ca naţiune liberă, stăpīnă pe destinele sale.

Am dovedit şi o dovedim zilnic că am ajuns aspiranţi activi īn lupta pentru īncadrarea idealului nostru naţional īn idealurile Uniunii Europene, afirmīndu-ne, „făcīnd istorie“, ca factor de stabilitate īn zonă.

Cartea lui Alexandru Husar se prezintă ca o erudită istorie a principalelor etape de formare a poporului nostru, creştinarea lui, ca şi afirmarea şi īnscrierea unor vrednicii legendare īn cronici proprii şi ale altor popoare.

Īn acelaşi timp, cartea poate fi utilă şi pe capitole, deoarece acestea, fără să dăuneze unităţii cărţii, au independenţa unor studii pe tematica dată şi enunţată. Aceasta cu atīt mai mult cu cīt ele beneficiază de o bibliografie selectă şi reprezentativă.

Bogata argumentare prin documentele vremii trebuie să fie o surpriză chiar şi pentru oamenii de specialitate, dovedind măsură atīt īn economia sau extinderea fenomenelor şi īntīmplărilor narate, cīt şi īn temperarea unor excese. Realizarea unui echilibru īn totalitate, ca şi pe capitole, implică o muncă titanică, depusă de autor īn decursul mai multor ani de documentare şi studiere a unor izvoare inedite. Tocmai aceste virtuţi o aureolează ca „operă a vieţii“!

 

Aurel CLEJA