Codicele Bratul şi Codicele popii Bratul

 

0. Recent a apărut un volum intitulat Codicele popii Bratul (1559-1560), sub care este notat: „Grafie şi fonetică, morfologia, vocabularul, textul facsimilat, indice de cuvinte şi forme romāneşti C. Dimitriu Casa Editorială Demiurg Iaşi 2005“, īn „ediţie bibliofilă, limitată la 100 de exemplare“. Dl. C. Dimitriu, fost profesor al Universităţii ieşene, autor al cītorva lucrări de gramatică, īndrumător al multor doctoranzi, adīnc implicat īn formarea profesorilor din īnvăţămīntul secundar, īşi īncepe volumul cu o pseudonotă aflată īn total contrast cu persoana mai sus descrisă.

1. Acolo se anunţă că mai există o ediţie după ms. Bratul, intitulată Codicele Bratul, de Alexandru Gafton. Acesta ar fi avut de la C. Dimitriu facsimilele după care a făcut transcrierea. Dar Alexandru Gafton nu a pomenit numele lui C. Dimitriu, deşi acesta din urmă a avut o „contribuţie substanţial㓠la transcrierea textului publicat de Alexandru Gafton. Acelaşi Alexandru Gafton īşi permite să schimbe denumirea textului (poate pentru a induce īn eroare şi, astfel, toţi să fie convinşi că este vorba despre alt text!), din Codicele popii Bratul īn Codicele Bratul, deşi el, C. Dimitriu, este cel care a utilizat primul denumirea codice. Tot el, C. Dimitriu, este cel care a publicat numeroase studii īn legătură cu acest text (īnşirate īn Bibliografia volumului) şi cel care i-ar fi dat lui Alexandru Gafton un manuscris al „Studiului lingvistic“, īnapoiat abia după publicarea „textului īn atenţie“ (s. C.D.).

2. Fiind irelevant felul īn care copia unui manuscris ajunge īn mīinile cuiva, vom trece peste afirmaţiile ce nu ţin de sfera demonstrabilului.

Fapt este că, īn anul 2000, sub īndrumarea profesorului Vasile Arvinte, Alexandru Gafton şi-a susţinut teza de doctorat intitulat? Studiu lingvistic comparat asupra versiunilor Apostolului din secolul al XVI-lea (Codicele Bratul, Codicele Voroneţean, Praxiul coresian şi Apostolul Iorga). Nefiind necunoscut, ms. Bratul a stat īn atenţia mai multor cercetători, care īl utilizaseră īn studiile lor (Mariana Costinescu, I. Gheţie, Al. Mareş, C. Frāncu), sau care se concentraseră asupra sa (G. Mihăilă). Aceştia, īnsă, īnţeleseseră că textul aparţine culturii romāne. De aceea, nimeni cu nu s-a gīndit că ms. Bratul i-ar aparţine, orice cercetare competentă fiind un cīştig al ştiinţei. De altfel, felul īn care īnsuşi ms. Bratul ajunge din mīinile unui particular norocos īn Patrimoniul naţional este sugestiv īn ceea ce priveşte destinul acestui text.

Īn anul 2001, Alexandru Gafton va publica un Studiu lingvistic comparat (primul volum al tezei sale de doctorat) sub titlul Evoluţia limbii romāne prin traduceri biblice din secolul al XVI-lea. Lucrarea este, prin excelenţă, una de istorie a limbii. Īn anul 2003, după ce, īmpreună cu colaboratorii, īncheie lucrul la ediţia Bibliei 1688, Alexandru Gafton va publica ediţia de text Codicele Bratul, care conţine transcrierea Codicelui Bratul şi a porţiunilor corespondente din versiunile cunoscute ale Apostolului din secolul al XVI-lea romānesc, totul īnsoţit de un amplu studiu filologic.

Nu există vreo legătură īntre Alexandru Gafton şi C. Dimitriu, īntre activităţile şi contribuţiile acestora. Nu este cel din urmă inventatorul cuvīntului codice şi, probabil, este permis editorului unui text să propună o denumire, chiar şi fără aprobarea dlui. C. Dimitriu.

3. Stupefiantă, īnsă, este următoarea afirmaţie: „volumul - dactilografiat - al īntregului studiu lingvistic īntreprins de mine pentru Codicele popii Bratul a stat la Alexandru Gafton pīnă după publicarea textului īn atenţie de către Alexandru Gafton“. Cu părere de rău, dar aceasta intră nu atīt īn sfera nedemonstrabilului, cīt īn aceea a ridicolului. Pentru cel ce īl cunoaşte pe C. Dimitriu, fie şi dacă ar crede că Alexandru Gafton adună fel de fel, este greu de acceptat ca, cel puţin din anul 2000 (cīnd cei doi au īncetat orice relaţie) pīnă īn anul 2003 (cīnd are loc „publicarea textului īn atenţie de către Alexandru Gafton“), ceva aparţinīnd lui C. Dimitriu să se afle la Alexandru Gafton. Mai mult, „Studiul lingvistic“ pe care dl. C. Dimitriu īl scrie nu este altceva decīt un text publicat īnainte de 1990, īntr-o jumătate de volum litografiat, la care s-au aglutinat cīteva articole, tot pīnă atunci publicate de acelaşi. Cu excepţia unor mici adăugiri, textul pe care C. Dimitriu īl publică acum este doar reunirea acelor scrieri deja publice, de multă vreme aflate la dispoziţia tuturor.

Nu numai că producţia lui C. Dimitriu, „Studiul lingvistic“, nu avea cum folosi lui Alexandru Gafton, autor al ediţiei Codicele Bratul şi al Studiului filologic aferent, dar nu a folosit nici lui Alexandru Gafton, autorul studiului lingvistic Evoluţiei limbii romāne... .

Cīt despre „contribuţia substanţial㓠a lui C. Dimitriu la transcriere, simpla comparare a ediţiei Codicelui Bratul cu ceea ce apare īn Indicele publicat la coada reuşitelor fascimile colorate clarifică situaţia pīnă la nivel de detaliu.

4. Adunăm aici, cu maximă parcimonie, cīteva tipuri de situaţii.

De pildă, o lecţiune precum liīmba (305) pentru liémba (83/17) este astăzi mai mult decīt depăşită, este semn al unor carenţe. Ea nu mai reprezintă nici măcar o opţiune acceptabilă; sub aspect fonetic, aşa ceva nici n-a existat.

Slova 0 este echivalată cu u scurt, dar după criterii tainice: īmuvaţă (302) pentru ém0vaţ7 (373/2-3), merugīndu (310) pentru mer0g7nd8 (8/19), tocumeala (344) pentru toc0m1la (304/12), unusprăzéce (344) pentru 8n0spr0z1ke (16/20) (toate cu u scurt) (pentru ultimul exemplu, pe ce bază este echivalat primul ier cu u scurt, iar celălalt cu ă? de ce nu ambii ă? sau u? sau invers? De ce mai sus nu se citeşte *tocămeala sau *īmăvaţă?). Apoi, īn īnăluţă-se (u scurt) (297) pentru én0l0ţ0se (6/3) de ce nu se citeşte *īnuluţu-se sau *īnălăţă-se? Alături de acestea, lecţiunile corecte: mărturie (309) pentru m7r0turyei (31/20), vărsă (349) pentru v7r0s7 (23/5-6), despărţiţi (275) pentru desp0r0ţiţi (133/20) sporesc dezordinea indicīnd o transcriere fără de principii.

Aberantă este lecţiunea Cheghreihu (265) pentru ceghreihu (196/18). Īn limba greacă, īn urma manifestării unor fenomene fonetice, n īnainte de guturale devine nazală velară şi se notează prin g. De aici apare o regulă ortografică şi ortoepică (preluată de scrierea slavonă şi, apoi, īn cazul anumitor cuvinte, de cea romānească veche) privitoare la nazala de dinaintea guturalelor. A tuturor guturalelor, adică: k, g, şi c. Aşadar (cu excepţii clare) grupurile gc, gg, gh se transcriu şi rostesc nc, ng, nh. O simplă verificare ar fi arătat că acest nume trebuia transcris cu nh. Greşeala aceasta rămīnea singură dacă arhagglilor (449/14) ar fi fost redat prin arhangh‹e›lilor. Īn mod inexplicabil şi neīntemeiat termenul capătă lecţiunea arha‹n›ggh‹e›lilor. Nu se īnţelege de ce autorul Indicelui pune un n īntre croşete şi notează gg.

La fel de şcolărească este lecţiunea să lăuăscă. (306) pentru s0 l7cu7sc7 (404/9). După haplografia lui c, autorul Indicelui nu se gīndeşte că cel de-al doilea ius mare se află acolo prin banalul fenomen de confuzie a iusurilor.

Nu se datorează lipsei de revizie a transcrierii o grafie precum: līigă (305) pentru l7ng7 (45/8-9). Mai īntīi, revizia transcrierii presupune existenţa unui text transcris integral. Cazul prezent este altul căci Indicele, cu certitudine, provine de pe nişte fişe făcute prin lectura directă de pe manuscris. Eroarea de metodă este gravă şi nu permite o revizie reală, de aceea confuzii banale precum cea dintre n şi i, populează Indicele. Rezultatul este transcrierea de mai sus, sau cea de la p. 39 a volumului, unde autorul ne arată cunoştinţele sale de slavonă: v0zl6blei pentru v0zl6blen (vezi şi: podvaem pentru podvaet0 - p. 63).

Grafii precum: k0t7ţ1nyi (183/2), c1lfed8l (186/5), cr1t1ni (16/6), dob7ndir1 (221/7-8) sīnt redate prin: cătăţenii, , chélfedul (265), créteani (269), dobīndirģ. Aşadar, slova 1 se redă pe trei căi: e, é şi ea. Primele două reprezintă modalităţi, convenţionale, de transcriere a unui 1, atunci cīnd editorul consideră c? monoftongarea lui ea īn poziţie e se produsese deja, 1 fiind rezultatul unei tradiţiei grafice. Nu se ştie, īnsă, de ce a fost nevoie de ambele modalităţi de semnalizare grafică, contextele fonetice neimpunīnd vreo diferenţiere. Obscur rămīne motivul pentru care monoftongarea lui 1 este asumată īn a doua parte a cuvīntului de sub 16/6, deşi pentru celelalte cuvinte (vezi şi lege, p. 304-304) aceeaşi slovă este redată prin é sau ?, adică se consideră ca monoftongarea se produsese īn cătăţenii, de pildă, dar nu şi īn créteani. Īn legătură cu acest cuvīnt mai apare o nedumerire: transcrierea secvenţei cr1t1ni prin créteani semnalează, prin é, că primul iati este unul care apare acolo īn mod corect şi nu din greşeală?

Grafia dob7ndir1 (221/7-8) nu este creditată cu finala -ea, astfel că lecţiunea intr? īn contradicţie cu cea de la p. 144/16, unde l1ţ1 este redat prin lé?ea (305), adică se acordă valoarea ea unui 1 final, īntocmai precum cel din dob7ndir1. Īn plus, extenuant, la banala greşeală a scriptorului (confuzia pe baze grafice a lui ţ cu ţ), īntr-un context limpede, căci este vorba despre Legea lui Moise, autorul Indicelui va copia īntocmai: léţea (305).

Titlul curvan (271) pare a aduce limbii romāne un nou cuvīnt, sub forma curvaanu. Īn text era: „Vedeţi, amu, că de lucru dereptează-se omul, e nu de una credinţă. aşa şi varaavu curvaaŹnu de lucrure derept7se (279/17-21). Īn Epistola sa, Iacob īncearcă să arate că este necesară trecerea reală de la vorbe la fapte, credinţa trebuind să depăşească nivelul declarativ, desăvīrşindu-se prin fapte. Segmentul mai sus citat aminteşte de episodul premergător cuceririi Ierihonului (Iosua, 2). Dincolo de forma Varaav pentru Ra(h)ab (numele unei prostituate şi nu al unui bărbat; sperăm din tot sufletul că dl. C. Dimitriu nu s-a gīndit la Baraba), segmentul conţine o mică problemă de ordin paleografic. După cuvīntul curva urmează imediat un aŹ a cărui corectă lecţiune este au. Aşadar, „curva, a‹u› nu“ a devenit curvaanu. Urmaşul īn limba romānă al latinescului aut apare deseori astfel īn vechile mss. romāneşti. Chiar īn cb reapare situaţia (396/19; 397/13) (acolo a este īntregit la a‹u›).

5. Indicele, marcă a gradului de cunoaştere a textului de către autorul său, are carenţe de concepţie peste care vom trece (ex.: lipsa diferenţierilor semantice). Nu vedem temeiurile creării unui titlu Ipia (294), deşi era vorba despre o greşeală de scriptor, numele Iopia (293) apărīnd īn text. Separaţia dintre două forme ale aceluiaşi nume şvezi Alfeov, 253, Alfeu, 253, Iacov 292, Iacovl, 292 (curios este că acesta din urmă, titlul Iacovl, conţine ca unică formă Iacovlu, cu -u scurt), una apărută astfel din greşeală, nu ajută cu nimic şi nu este explicată decīt de neīţelegerea textului. Formele aparţin aceluiaşi nume; numele este unul singur.

Pe de altă parte este neclar dacă lecţiuni precum: curusă, măsăură şCursă (271), Măsură (309)ţ arată convingerea dlui. C. Dimitriu privitor la apartenenţa acestor forme aparţin la graiul scriptorului. Fie cuvintele-titlu ale Indicelui nu capătă forma cerută de situaţia concretă din respectivul text, ci pe cea familiară celui ce scrie indicele, fie formele Indicelui preiau tale-quale greşelile scriptorului. Nicicum nu-i bine, căci Indicele devine un banal instrument prin care se intră īn text. Dar īn care text? Aceste situaţii pot īngīndura pe filolog. Dacă vrem să extragem din texte stadiul de limbă propriu acestora, titlurile ce conţin o unică formă nu pot fi decīt identice cu aceea şvezi şi grupările necătură şi necături sub titlul Īnecătură (298), sau notătorii sub Īnotător (299)ţ.

La fel de grav, dar de altă natură este faptul de la p. 306 a Indicelui, unde apar titlurile: Locui, Locuire, Locuit, Locuită, Locuitor (adj. şi subst.), deşi conform situaţiei din limba romānă veche, īn toate textele secolului al XVI-lea, a locui şi derivaţii săi prezintă exclusiv forme cu ?.

Multe alte greşeli pot fi puse pe seama celor care au introdus textul īn calculator şi au făcut corectura: judecătoereei (303) pentru judec7toareei (196/7-8), īnveşt-se (302) pentru éveēis™ (132/3), a olui pentru a nu ilui (373/17), sub titlul Ilui (293), mărgăritariul (431/15) sub Mrgaritar (309) (Unde este ă? De ce ga şi nu gă? De ce -tar şi nu -tariu?) etc.

Asemenea situaţii nu lipsesc nici din „Studiul lingvistic“: nu pr1bihwm dn0 edno8n0yh, ci pr1bihwm dn~0 edn08nīh căci īn text este ī care este format din 0 şi ¦ iar ļ este o altă slovă (p. 50). Poate tot pripeala a făcut ca unele titluri din Indice să apară cu majuscule, altele cu capitale mici, titlul Sămānţă (332) să apară cu ā, dar formele din interior să apară cu ī şi multe, multe altele.

Īn sfīrşit, nu am īnţeles de ce dl. C. Dimitriu supune pe cititor la un supliment de chinuri, prin deosebirea de numerotare dintre Indice şi cea din facsimile. Paginile unui ms. se numerotează după cum vrea cel ce plăteşte facsimilarea?

6. Nu vom diseca „Studiului lingvistic“. Tabele, statistici, numărători, platitudini, sincronie care au exasperat cīndva pe redactorii alil. Totuşi, pentru hition, putea fi rugat cineva să traducă articolul respectiv din ewur. De asemenea, strătăitori (nu strătăritori cum apare la p. 119 şi 339), nu īnseamn㠑desfrīnat’ (īn cursul enumerării respective acest sens fusese deja exprimat prin curvarii), ci ‘pederast’ (vezi cp: „ceia ce zac cu feciori“). Forma săblăznisie, dată astfel īn Indice (332), banală greşeală de scriptor, este discutată la p. 117. Sensul a fost doar aproximativ intuit, acesta fiind ‘scandal’, ‘tulburare’, ceea ce poate semnifica ‘incitare la scandal’, şi nu doar ‘incitare’.

7. Ca filologi şi lingvişti, īn calitate de autori de ediţii de text şi de studii lingvistice, vom spune că partea consistentă a „ediţiei bibliofile“ stă īn facsimilele color (dar fie-ne īngăduit să ne īndoim că dl. C. Dimitriu este cel care a făcut respectivele fotografii), iar contribuţiile substanţiale ale dlui. C. Dimitriu privesc alte domenii decīt lingvistica diacronică şi filologia.

Ca filologi vom mai observa că o cultură ce-şi permite două ediţii ale aceluiaşi text īn doar doi ani ar trebuie să fie nu doar una extrem de bogată, ci şi una īn care domină cercetările profunde, ample, contribuţiile valoroase aflīndu-se īntr-o emulaţie colegială. Din păcate, noua ediţie nu are cum sta alături de cea anterioară. Ea reprezintă doar un gest īncărcat de nervozitate.