Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei

 

Cel de al treilea volum al „Anuarului Muzeului Etnografic al Moldovei“, lansat în luna martie a anului curent la Palatul Culturii, reunește douăzeci de autori, cercetători și muzeografi, cu articole organizate de redacție în trei segmente, inegale ca întindere: Studii și Materiale, Patrimoniu și Memorii, Jurnale, Corespondențe.

Anuarul este tutelat de un amplu studiu al savantului Petru Caraman, publicat în premieră la noi prin grija profesorului Ion H. Ciubotaru, al cărui cuvînt înainte lămurește intențiile cu care acest material a fost elaborat de etnologul ieșean. Blestemul ca expresie folclorică a unui complex afect negativ dă, o dată în plus, măsura erudiției lui Petru Caraman, prin folosirea unei bibliografii vaste în limbile slave, germană și franceză, coroborată cu expresii populare din spațiul S-E European, în special Peninsula Balcanică, dar și în limba engleză și franceză. Pentru o viziune completă asupra implicațiilor negative ale cuvintelor este necesară o „întregire“ a lecturii cu volumul Descolindatul în Orientul și sud-estul Europei, studiul născîndu-se, ca și Excursul caduceului, dintr-o amplă notă de subsol a cărții amintite.

Cea dintîi secțiune a lucrării reunește blesteme de tip arhaic, „eminamente magice“, iar a doua analizează imprecațiile în care religiosul și magicul se amestecă. Tipul arhaic intenționează răul direct al persoanei vizate și chiar al întregului ei neam, prin menirea sărăciei și mizeriei, chinurilor fizice și psihice, a morții și ștergerii amintirii despre existența „subiectului“ sau umilirea lui prin boli dezumanizante și handicapuri. Petru Caraman subliniază totodată și încărcătura umoristică a unor blesteme, ca latură ce apare în contrapondere cu efectul primar, distructiv, și deci ca formă a degradării intenției inițiale.

Simbioza mai recentă a imprecațiilor ce vizează direct „dușmanul“ cu elemente religioase evidențiază adaptabilitatea fenomenului și perfecționarea lui prin apelul la unele divinități, obiecte sacre, boli, duhuri rele și mai ales la Satana. Formarea pe teritoriul limbii române a verbului a drăcui, lexem fără echivalent exact în nici o limbă, sugerează larga răspîndire a acestui tip de blestem, în care este invocat principiul rău al lumii, factor esențial al viziunii dualiste.

Exemplele numeroase de sintagme de rău augur se suprapun în mod coerent la diferite popoare din spațiul balcanic și european, cel mai adesea ele avînd expresii foarte apropiate. Blestemele din zona românească, în special din zona natală a cărturarului, deschid seria de citate din exprimarea populară și se reîncarcă semantic prin amplasarea lor într-o viziune de ansamblu, ordonatoare, a actului în sine. Unitatea semantică a imprecațiilor la nivel universal, mai cu seamă a celor din tipul contaminat ce îl invocă pe Diavol, se datorează, potrivit lui Petru Caraman, efectului unificator al bisericii, care a răspîndit nu numai cultul creștin, ci și pedepsirea prin blestem, mijlocită de sacru.

Eugen Bâzgu, cercetător din Republica Moldova, scrie un interesant studiu despre necesitatea întregului în viața umană, reprezentat atît în literatura populară de timpul magic desăvîrșit ca întindere, cît și în existența casnică. În basme, condiția premaritală a ordonării unui spațiu inutilizabil social și exploatarea lui pînă la ultima secvență, toate în 24 de ore, capătă o valență în plus față de repetarea gestului mitic al întemeietorilor. Ea dezvoltă sugestia faptului că nimic din ceea ce nu se realizează sub semnul integralității nu poate fi de bun augur. Tot ce e incomplet, trunchiat și deci deteriorat (ex. o oală de lut ciobită) trebuie îndepărtat, datorită forței sale de contagiune nefastă. Titlul lucrării, Arhetipul întreg - parte, ca și antinomia aparentă, propusă în debutul studiului, între întreg și parte, induce, așadar, cititorul în eroare, nefiind vorba despre principiul pars pro toto, ci de alterarea unui întreg armonios.

Cercetătoarea Lucia Cireș urmărește Aspecte ale vieții pastorale în folclorul obiceiurilor din Moldova, recognoscibile în obiceiurile calendaristice și familiale. Colindele laice și teatrul popular furnizează cele mai bogate indicii despre importanța pe care ovinele o au în viața oamenilor. Plăcute Domnului însuși, după cum știm din legendele populare și din colindele pe care Monica Brătulescu le-a tipologizat sub titlul Ce-i mai bun pe lume, aceste animale depășesc latura practică în viziunea românească și se încarcă cu atribute sacre.

Arhitectura populară din satul Gherăiești, județul Neamț, face obiectul studiului semnat de cercetătorul Ion H. Ciubotaru, material component al unei monografii dedicate acestei așezări. Localitatea se dovedește a fi „reprezentativă pe valea Moldovei“ prin perspectiva arhaică asupra organizării sătești și casnice, ușor de recunoscut de către ochiul avizat. Brazda prin care se securiza viitorul sat, casa ca element holomorfic al satului și al lumii înseși, după opinia lui Mircea

Eliade, vatra ca centru magic al vieții și credințele legate de șarpele casei fac din localitatea citată un vestigiu prețios al civilizației românești. Evoluția caselor și a anexelor gospodărești poate fi refăcută în ciuda modernizării inevitabile. Fîntînile și budăile ocupă un loc important în mentalitatea acestui sat, mai ales sub aspectul utilitar, dar și magic pe care acestea îl potențează.

Silvia Ciubotaru semnează un studiu privitor la cultul mătrăgunei în Moldova, lucrare ce vine să clarifice și să contureze precis valoarea pe care această plantă o are în credințele arhaice. Beladona, diferită de mandragoră, înregistrează o utilizare medicinală extinsă, dar este folosită și în practici magice faste și nefaste, peste tot în Moldova. Ridicată la rangul de „doamn㓠și „împărăteasă“, mătrăguna este privită cu respect, venerație și teamă, într-o recunoaștere totală a puterilor ei. Sumedenia de informatori citați de cercetătoare conturează aura unică a acestei „buruieni mari“, care l-a fascinat și pe Mircea Eliade.

Anuarul prezintă interes, în același timp, și pentru studiul dialectologic și etimologic al cuvîntului străgheată, pentru datele privitoare la stabilirea stemelor sătești, precum și pentru informațiile despre cultura cucuteniană reprezentată de lingurile de lut, fiind în ansamblu o lectură folositoare, atît pentru specialiștii în domeniu, cît și pentru iubitorii de cultură populară în general.

 

Adina HULUBAȘ