Destinul limbii române în arhitectura Europei de mîine

 

Un interviu realizat de Ștefan Gencărău

 

În octombrie 2003, s-a desfășurat la Universitatea din Leipzig un colocviu a cărui improtanță a fost semnalată în paginile „Revistei Române“. Cum între organizatori s-au aflat romaniști precum Klaus Bochmann (Universitatea din Leipzig), Klaus Heitmann (Universitatea din Heidelberg), Rudolf Windisch (Universitatea din Rostock), excelenți cunoscători ai culturii române, pasionați ambasadori ai acesteia, în mod firesc, în afara spațiului conferințelor, au fost exprimate puncte de vedere cu privire la destinul limbii și al culturii noastre. Angajîndu-ne în acest dialog, am adresat întîi romaniștilor germani întrebările pe care, în fapt, propriile lor preocupări ni le-au sugerat. Am adăugat opiniilor distinșilor participanți la colocviul de la Leipzig răspunsurile colegilor noștri români de la Universitatea din Szeged, de la Catedra de limba română. Am dorit să arătăm astfel că interogației cu privire la viitorul propriei nostre limbi i se răspunde la fel atît acolo unde interesul față de română e cel al lingvistului preocupat strict obiectiv de o limbă romanică - alta decît limba maternă, cît și acolo unde româna e limbă a unei minorități naționale.

S.G. - Credeți, domnule Profesor Klaus Heitmann, că în noul context european, în viitoarea Europă unită, se va susține o distincție între limbile considerate ‘majore’ și cele considerate ‘minore’? Vor dispărea limbi, se va sau se vor impune anumite limbi?

Klaus Heitmann: - Și una și alta. Limbile mici vor avea în viitor rolul lor, vor fi respectate și ocrotite, dar o anumită uniformitate se va produce. De fapt, e vorba de o globalizare, cum este și în Europa vestică, impactul foarte puternic al limbii engleze, un anumit lexic, anumite tendințe lingvistice se vor generaliza sub influența limbii engleze, ceea ce se va răsfrînge și asupra noilor state membre. Asta nu împiedică independența fiecărei limbi și națiuni. Globalizarea lingvistică e mai mult de natură culturală.

S.G. - Care ar fi principalele caracteristici ce ar defini, în acord cu tema colocviului, specificul regional al românei?

Klaus Heitmann: - Se poate discuta din punct de vedere lingvistic, literar, economic și istoric. Toate aceste aspecte au fost abordate aici. Eu am abordat, din punctul de vedere al istoricului literar, chestiunea Basarabiei așa cum se desprinde aceasta din optica unui mare scriitor român: Mihail Sadoveranu. Alți participanți au pus în evidență specificul lingvistic dialectal al Banatului, o comunicare a pus în evidență graiurile românești din Banat în contact cu limba germană. O contribuție a unui coleg a privit atît problema centralizării, cît și aspectele de regionalizare ale politicii statului român. Avantajul conferinței, al colocviului, îl constituie interdisciplinaritatea, discuțiile conduc spre o lărgire a cadrului discuției.

S.G.: - Domnule Profesor Heitmann, sînteți un bun cunăscător al problemelor limbii și culturii române. Ce știți dumneavoastră sau ce nu știți și ați vrea să știți despre românii din afara granițelor țării, de pildă, despre cei din Ungaria?

Klaus Heitmann: - Știam că există o minoritate numeric foarte redusă în Ungaria, dar știam și că au o viață culturală a lor, despre care nu știam mare lucru și de aceea am ascultat cu mult interes conferința dumneavoastră de ieri (n.n. 10 octombrie 2003, Colocviul Das Regionale in der Rumänischen Literatur). Aflu cu o surpriză foarte plăcută că apare o publicație săptămînală a acestora cu titlul „Foaia românească“, pentru care îi felicit. Aș fi curios să mai aflu ceva despre această colectivitate și despre această parte a culturii românești. Am aflat în această publicație nume precum Eva Iova, Gheorghe Petrușan, Mihai Cosma, Ana Hoțopan și aș dori chiar să urmăresc intervențiile foarte diverse și foarte interesante, inclusiv de istorie.

S.G.: - Sînteți unul dintre romaniștii germani care au adus mari servicii culturii române, prezentării acesteia dincolo de granițele oricărei arii în care se vorbește limba română. Ați organizat un colocviu în cadrul căruia s-a lansat o interogație cu privire la aspectele regionale ale culturii române. Ați putea enumera cîteva trăsături, să le spunem, regioanle ale limbii, culturii, civilizației românești?

Klaus Bochmann: - Desigur, cultura românească este o cultură națională cu multe aspecte unitare, întotdeauna s-a subliniat unitatea culturii române, a poporului și a limbii sale, însă această unitate trăiește prin aspectele regionale, prin regionalismul din cultura românească, din limbă, literatură, obiceiuri, acestea în totalitatea lor dînd unitatea culturii românești.

S.G.: - Ce credeți, domnule Profesor Klaus Bochmann, despre destinul limbii române în viitoarea Europă unită?

Klaus Bochmann: - După părerea mea, limba română trebuie să aibă o pondere mare în viitoarea Europă unită, pentru că este o limbă care este vorbită de foarte multă lume, sînt aproape 25 de milioane de vorbitori, în România, în Republica Moldova și în statele vecine, ca în Ungaria, în Ucraina și în Serbia. De aceea limba română trebuie să aibă vocea ei importantă în Europa unită.

S.G.: - Cunoașteți situația românilor din fiecare țară din vecinătatea României. Ce știți despre românii din Ungaria?

Klaus Bochmann: - Eu cunosc mai bine situația limbii române din Republica Moldova și în Ucraina, mai puțin din Ungaria și din Serbia. Însă știu că și în aceste țări există un interes foarte viu pentru menținerea limbii, pentru cultivarea obiceiurilor și aceasta mă bucură. Limba română în Ungaria este o limbă minoritară, toate limbile minoritare, printr-un proces pe care îl putem numi normal, sînt amenințate de majorități, mai ales de modernizarea vieții, de diferitele cariere profesionale, de familii mixte, dar important este că asimilării, adică abandonării limbii, i se opune o atitudine fermă prin faptul că în familii se vorbește limba română, se utilizează posibilitățile de a trimite copii la școală de limbă românească. Depinde întotdeauna de voința minorității, depinde de ea menținerea limbii și identității.

S.G.: - Domnule Profesor Rudolf Windisch, ați participat în octombrie 2003, la colocviul de la Leipzig cu o interesantă prezentare a traducerii/traducerilor lui Goethe, cu precădere a lui Faust, în română. În ce sens colocviul a relevat caracterul regional al culturii române?

Rudolf Windisch: - Intenția noastră a fost să le dăm colegilor din România posibilitatea de a ne explica în ce măsură cultura română cunoaște și o variantă regională. Cultură regională, adică nu aspecte de ordin lingvistic, ci aspecte, factori care ar putea să demonstreze că și la dumneavoastră nu vorbim de o omogenitate care ar crea impresia de artificialitate, pe cîtă vreme diversitatea regională, diversitatea e mărturia faptului că o cultură trăiește prin sine însăși. Repet: nu a interesat numai limba și dialectologia ei, ci toate aspectele, de la arhitectură la muzică și așa mai departe, domenii care arată că și în România avem de-a face cu regiuni culturale autentice, ca peste tot în lume.

S.G.: - Ce înțeles ați dat cuvîntului regional?

Rudolf Windisch: - Regional nu este pentru mine un termen geografic sau lingvistic, ci un termen cultural, care include istoria, tradiția, precum și dimensiunea lingvistică, subordonată limbii. De pildă, avem o regiune precum Moldova, alta la sud, alta spre vest. Lucrurile sînt clare pentru un receptor român, așa cum problemele regionale germane sînt clare pentru vorbitorul de la noi. Pentru noi, receptarea ideii de regiune e diferită atunci cînd venim în România, fiindcă termenul aplicat realității românești ascunde o dimensiune culturală.

S.G.: - Este diferită încadrarea în funcție de situarea în Europa? Româna e marcată de regionalism, în vreme ce culturile occidentale se prezintă altfel?

Rudolf Windisch: - Eu nu văd nici o diferență. Nu vorbim despre calitatea sau conținutul acestor regiuni. În Franța, în Spania, în Italia e la fel. Idetificăm peste tot tradiții culturale și politice regionale. Granițele culturale nu înseamnă granițe geografice sau politice, ci expresia unor moșteniri, a unor evoluții locale. Regionalismul, după părerea mea, nu are nici o trăsătură negativă, ci se referă la un fel de mîndrie a unei populații locale care conștientizează importanța propriei sale contribuții culturale de-a lungul istoriei. Regional nu înseamnă, în mod special, în cazul culturii române, că aceasta nu ar participa la cultura europeană. Dimpotrivă, contactele pe care România le are cu Europa dovedesc că eticheta regional, regionalism vorbesc despre conștiința populației cu privire la istoria proprie. Regional nu e un termen negativ; cel care se consideră, să zicem, drept moldovean sau ardelean, drept neamț din sudul Germaniei, drept francez din nordul Franței, drept calabrez din Italia își dă seama, are conștiința importanței istoriei sale.

S.G.: - Se vorbește despre limbi care au reușit să creeze o conștiință identitară și despre limbi care nu au condus la o astfel de dimensiune a conștiinței. Care e situația românei?

Rudolf Windisch: - Dacă am distinge între limbi de importanță minoră și limbi de importanță majoră, problema s-ar pune la fel în cazul românei și al altor limbi, de pildă, portugheza. Româna are un nucleu, un centru, o cultură, o istorie lingvistică foarte importantă și interesantă. La marginea sferei pe care o numim limba română apar și unele probleme. Mă refer la situația românei din Moldova, la situația dialectelor suddunărene. Problemele lingvistice apar însă atunci cînd vorbitorii nu mai au interes de a comunica, de a o folosi. Nu se pune problema dinainte, vorbitorul și-a regăsit identitatea în limbă cît a folosit-o, dar de cînd o părăsește, de cînd limba începe să moară, așa cum se întîmplă cu istroromâna și cu alte dialecte de la sud de Dunăre, chipul și sufletul vorbitorului se schimbă și limba nu mai ajunge să mulțumească noul suflet. Forțe exterioare, limbi dominante, fie limba națională, fie limba oficială cu care se vine în contact împiedică supraviețuirea unei limbi sau a unui dialect. Dacă limba este amenințată de astfel de situații numai vorbitorii pot găsi soluții. Dacă ei renunță să o folosească atunci soarta limbii este cumplită și noi lingviștii nu avem cum să intervenim, să încercăm să o salvăm.

S.G.: - De fapt, domnule Profesor Windisch, care credeți că ar fi destinul românei în viitoarea Europă unită?

Rudolf Windisch: - Eu aș zice că limba nu k’ară, cum ar zice aromânii, dacă vorbitorii ei o folosesc. Dacă vă referiți la viitor, trebuie să țineți cont de circulația liberă în Europa. Dacă Europa va permite o astfel de circulație, totul va depinde de mulți factori, printre care și cel economic. Condițiile complexe de spațiu, de continuitate, de integrare economică decid supraviețuirea limbii, desigur, în acord cu voința vorbitorului. Dacă nu vorbești o limbă, limba moare.

S.G.: - Care credeți că este în general destinul limbilor numite, poate impropriu, limbi mici, desigur, în arhitectura viitoare a Europei?

Rudolf Windisch: - Aveți dreptate. Avem în Europa o sumă fantastică de limbi, aceasta întrece o sută de limbi. Constatăm un fenomen centrifugal, adică sînt anumite limbi cu predominanță. Nu vorbesc despre engleză, limbă cu care ne întîlnim într-o formă sau alta în fiecare țară: italienii vorbesc englezește, în Germania aproape toți copiii vorbesc englezește, ceea ce apare și ca modă. În cea mai mare dificultate se află acum nu limbile, ci dialectele; dacă, de pildă, în Franța dialectele din sud, provensala și gascona, sînt în pericol de a-și pierde importanța, atunci înțelegem că limba oficială manifestă o dominanță. Engleza intră peste tot, dar elementele regionale se vor păstra indiferent sub ce formă lingvistică, indiferent sub ce formă culturală.

S.G.: - Există un interes european în ceea ce privește protejarea limbilor mici?

Rudolf Windisch: - Există. Sînt multe recomandări, de pildă: pentru aromână și pentru provensală, precum și pentru bască. Sînt încercări politice, însă, din punct de vedere lingvistic, nu știu care va fi rezultatul: vor ajuta sau nu recomandările la sprijinirea limbilor și dialectelor de importanță regională? Repet: este înainte de toate sarcina vorbitorilor să-și salveze limba; dacă aromâna, de pildă, nu are șansa să aibă școli, învățători care stăpînesc aromâna, dacă aormînii nu au șansa să aibă publicații, televiziune, radio, copiii de origine aromână vor vorbi doar acasă idiomul și atunci cum să reziste aromâna, să zicem, în mediul grecesc, în mediul albanez? Eu salut orice ajutor, dar cred că astfel de programe sînt și artificiale și prea birocratice. Convingerea mea e că limba supraviețuiește dacă vorbitorii o practică, dacă ei au șansa de a o aplica în toate situațiile, nu numai acasă, acolo unde trăiesc și muncesc vorbitorii.

S.G.: - Ce știți despre limba română din afara granițelor țării? Dar despre româna vorbită în Ungaria?

Rudolf Windisch: - Am constatat că româna e o limbă minoritară în Ungaria, de pildă, în zona orașului Szeged și a orașului Gyula. Cînd am vizitat Universitatea din Szeged, mai exact Institutul Pedagogic „Juhasz Gyula“, în special catedra de limba română, situația românei de acolo mi s-a părut comparabilă cu cea a idiomului sașilor. Cine nu are interes să întrețină propria limbă decide că limba respectivă trebuie să se piardă. Nu există un coeficient care să ne arate cît rezistă o limbă. Limba română, ca limbă romanică și limbă de origine indoeuropeană se află în Ungaria într-un mediu alogen, care poate crea dificultăți. Eu nu mă tem în ceea ce privește supraviețuire limbii române. I-am auzit la Szeged și la Gyula pe studenți, pe elevi și pe profesori și cred în interesul lor față de limba maternă. Sînt convins că va supraviețui inclusiv în aceste condiții europene.

 

S.G.: - Cum vedeți, domnule Profesor Gh. Petrușan, evoluția românei între limbile Europei unite?

Gh. Petrușan: - Eu cred că în viitorul apropiat nimic nu se prefigurează diferit față de acum. Pentru viitorul limbii române trebuie să avem în vedere faptul că o comunitate de circa 20 - 25 de milioane nu dispare de la o zi la alta și eu nu cred că în Europa unită comunitățile, națiunile, popoarele viabile au de ce să își pună asemenea întrebări. Unele comunități foarte reduse la număr, care trăiesc într-un context lingvistic cultural străin pot să-și pună astfel de întrebări. Limba română are toate șansele să-și păstreze identitatea, eu nu văd nici un pericol.

S. G.: - Credeți așadar că româna se situează între limbile cu destin european?

Gh. Petrușan:- O foarte scurtă etapă. Totdeauna am trăit într-un spațiu multilingvistic, multicultural. Să ne gîndim la faptul că noi, românii, în Orient și, desigur, alte popoare, ca și popoarele din Occident, foloseau mai multe limbi de cultură, de administrație. În Orient se folosea greaca apoi slava, în Occident limba latină. Pe lîngă aceste limbi oficiale, de cancelarie, totdeauna au existat, s-au dezvoltat, s-au format limbile locale, apoi limbile comunităților, popoarelor, națiunilor. Am trăit într-un multilingvism cu foarte puține excepții. Dacă în Europa unită se va încetățeni folosirea limbii engleze, să zicem, probabil limba oficială va fi mai mult o limbă a diplomației, un mijloc de comunicare între state, între oficialitățile țărilor noastre, dar noi acasă, în patria noastră, în euroregiunea noastră, vom vorbi în continuare limba maternă, respectiv limba română, ungurii limba lor, alții la fel. Eu cred că se exagerează, mai ales pe un termen mijlociu acest eventual pericol. Eu nu văd nici un pericol din moment ce este vorba de o Europă unită, formată din state independente, națiuni cu o conștiință națională solidă. Altceva a fost în perioada dinainte de trezire la conștiința națională, cînd trăiam într-un mod spontan fără această conștiință de apartenență la o anumită comunitate națională. Eu sînt absolut optimist în viitorul limbii acestui popor.

 

S.G.: - Doamnă Profesor Hoczopan Anna, ce vă spune sintagma ‘cultură regioanlă’?

Hoczopan Anna: Înainte de toate, noi, românii din Ungaria, am trăit raportîndu-ne la aspectele regionale caracteristice conviețuirii cu o populație majoritară. Regional nu înseamnă pentru noi limitat. Cuvintele despre care mă întrebați nu ne fac să avem sentimentul că nu am participa la un nivel de cultură care ar fi, comparativ cu al nostru, mai înalt. Dimpotrivă, nimic din ceea ce e caracteristic minorității noastre nu cred că poate fi considerat ca nesemnificativ pentru ansamblul culturii române ori maghiare doar pentru că are o circulație locală, regională. Dovada faptului că regional nu înseamnă limitat, izolat, o constituie studiile filologilor maghiari și străini cu privire la cultura noastră de minoritate. Regîndirea spațiului cultural european conferă, de altfel, semnificații noi ideii de regiune.

S.G.: - Sînteți șefa unei catedre în cadrul căreia se pregătesc viitorii profesori de limba română pentru școlile, clasele cu predare în limba română în Ungaria. Ce credeți despre viitorul limbii române în acest context nou numit pur și simplu Europa?

Hoczopan Anna:- Româna este o limbă cu un număr semnificativ de vorbitori. Nu e o limbă de circulație largă, internațională, dar satisface deocamdată trebuințele culturale ale celor ce o folosesc. Rămînem plăcut surprinși cînd constatăm că se manifestă interes față de limba română de către studenți străini, francezi, italieni, precum și de către studenții maghiari de la alte secții ale Universității din Szeged. Mai știm și că prestigioase institute de romanistică din Germania și Franța includ în programul lor studiul limbii române. Cît privește Europa unită, eu cred că într-o primă etapă va crește în Europa prestigiul fiecărei limbi. Acest fenomen se va produce în contextul în care economia europeană va conduce la relații tot mai strînse cu țările nou intrate. Nu se poate face nimic fără limbă, contactele umane se stabilesc lingvistic. Epoca limbilor intermediare a trecut. Acum totul se perfectează prin întrebuințarea limbii celuilalt. Aici vedem un rost al institutului nostru de pregătire în limba română. Studenții noștri își pot găsi mai ușor o rezolvare în calitate de cunoscători de limbi de care occidentalii au nevoie în această nouă etapă. După ce economia europeană va fi, structural, una singură, cred că limbile mici vor supraviețui tocmai prin cei ce au apelat la ele. Îndrăznesc să afirm că vor exista comunități bilingve formate din utilizatori de limbi din Vest cu competențe de cunoscători de limbi din Est. În orice caz, româna este o limbă de viitor. În plus, cine va cunoaște și româna și maghiara și, tot astfel, orice limbi ale noilor membri ai comunității europene, va avea numai de cîștigat.

În perioada 1 – 2 octombrie 2004, se vor desfășura lucrările simpozionului internațional cu tema Spațiul lingvistic și literar românesc din perspectiva integrării europene, organizat de Despărțămîntul „Mihail Kogălniceanu“ Iași al ASTREI în colaborare cu Institutul de Filologie Român㠄A. Philippide“ Iași. La simpozion și-au anunțat participarea cunoscuți specialiști din țară, precum și din Anglia, Austria, Croația, Germania, Italia, Polonia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria.

Sînt invitați, de asemenea, reprezentanți ai societăților culturale ale românilor trăitori în afara granițelor României.