„Deniile Eminesciene“

Cuvînt de deschidere la a X-a ediție (jubiliară)


Deschiderea

Ne întîlnim astăzi aici, în Iași, sub lumina răsfrîntă peste noi, prin veac, de cei doi aștri ai românității de totdeauna și de pretutindeni: Ștefan cel Mare și Sfînt și Mihai Eminescu.

Ștefan cel Mare a fost recunoscut de români ca omul mileniului recent încheiat și sînt semne că și mileniul al III-lea îl va încorona ca regele nostru suprem. Întîlnirea noastră de acum, toată manifestarea ce i se consacră în aceste zile, sînt semne ale acestei deveniri.

Cu peste un veac în urmă, aici, unde sîntem astăzi, în vecinătatea bisericii Sf. Nicolae Domnesc, ctitorită de Ștefan și la picioarele statuii sale, Mihai Eminescu trebuia să recite: „De la Nistru pîn’ la Tisa / tot românul plînsu-mi-s-a“; „Ștefane Măria Ta, tu la Putna nu mai sta…“. Mai devreme cu cîțiva ani, Eminescu fusese sufletul serbării de la Putna, un prim omagiu național adus celui recunoscut, încă în timpul vieții, ca atlet al creștinătății, stavilă celor ce încercau să supună nu doar teritorii, ci și credințe.

Pentru Eminescu, Ștefan cel Mare a fost un model, pe care îl reînvie acum cu pana sa muiată în luceafăr, sperînd într-o renaștere națională, mereu amînată. Visînd la vremurile lui Ștefan cel Mare și Alexandru cel Bun, Eminescu năzuia la o țară în care toți românii să se simtă la ei acasă. Nu întîmplător, el a scris în epocă cele mai pasionate, dar și cele mai documentate articole despre Basarabia și Bucovina, despre Dobrogea, despre ținuturile românești înstrăinate. Ceea ce Ștefan apărase cu sabia, Eminescu apăra cu condeiul.

Și nu întîmplător, Ștefan cel Mare după fiecare victorie, ctitorea cîte o biserică. Moldova este luminată de bisericile și mănăstirile sale, ofrandă adusă lui Dumnezeu, izvor de reculegere și îmbărbătare, repere de istorie și de credință.

Sărbătorirea lui Ștefan a fost mereu o piatră de încercare pentru cei care simt românește, și aceasta întrucît istoria ne-a fost mai mereu potrivnică. Se știu dificultățile pe care le-au întîmpinat Eminescu și ceilalți artizani în organizarea Serbării de la Putna. Și pentru că sîntem la Iași, trebuie să amintim că tot de aici a pornit și sărbătorirea din 1957, cînd se împlineau 500 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare. Pentru ce au spus sau doar au gîndit atunci cînd ne aflam sub ocupație sovietică - unii din participanți au fost aspru pedepsiți. Este suficient să amintim pe istoricul Al. Zub, pe scriitorul Dumitru Vacariu, care au făcut ani grei de închisoare.

Astăzi, în sfîrșit, s-ar părea ca politicienii din ținuturile românești de dincolo de granițe au început să înțeleagă că istoria, obiceiurile și credințele nu pot fi îngrădite, iar identitățile naționale nu pot fi falsificate. Faptul ca sîntem astăzi cu toții aici, că românii din Ucraina vor putea veni fără opreliști la sărbătorile închinate lui Ștefan sînt semne că și alții vor să intre in Europa, iar România devine o astfel de poartă.

Putem recita, preluîndu-l pe poet: „Părea ca printre nouri s-a fost deschis o poartㅓ.

Acesta poartă a fost deschisă de ASTRA încă de la începuturile ei. Și repet, dacă acum sînteți aici, sosiți din țară sau din ținuturile locuite de români, este și consecința firească a dialogului cultural de suflet și de simțire românească, întreținut prin ani de ASTRA.

Bine ați venit, cu toții, sub sceptrul lui Ștefan și sub steaua lui Eminescu!

 

Areta MOȘU