Poezii

 

Pe strada Scării

 

Ploua. Puțin. Punctul de apă trecea prin crăpăturile umbrelei.

Pun în pahar. Sucul de portocale mi l-a adus silueta de pe acoperiș.

Tinerii dansau ușor. Multe culori ale nopții. Spectacole din

Decameronul. Farduri. Saltarrelo. Bere și inele. Îmi trec picurii pe

pielea de sare. Întîlnire. Cavaleri, domnițe. Bunicii tăi înmormîntați

pe locul unde au jucat hora miresei. Paintingul se scurge.

Murdară apa spală. Tandru împarte. Reward. Bijuteriile

nu sînt podoabe. Sînt lucruri din afirmații.

Dezlănțuiri în lanțuri. Mîncam dulciuri.

Îmi arăți mișcările goale. Bijuteriile.

Lumina felinarelor emană.

Și luna - mai ploua.

Melcul a pus în casă

coarnele de la vînătoarea

de cerbi. Portocalele.

Parte și contra.

Par. Te. Emană.

Trofeul.

 

 

 

 

Pereți pentru cai verzi

 

Fire de păianjen. Din fire. Pește crud.

mîncam din lacul roșu.

Păienjenișul naște colțurile.

Fără ele nu ar avea de ce să agațe pînza.

Pînza lui este elastică și lipicioasă. Firele lui

vin din inconștient. Din fire. Păianjenului

îi plac stropii ce vin pe pînza lui de la fîntîna arteziană.

Lacul era roșu de la marginea

apusului. Trecut. Apusul era roșu

din vine. Prin nori, soarele paște culori.

Fără ele păianjenul nu s-ar mai așeza

lîngă arteziene. Culorile vibrează: vin

să miște pînza păianjenului. Din vine.

Pînza mișcă. De la firele din pensulă.

Culorile trec din fire pe pînză. Colțurile tind să se atingă.

 

Petrișor MILITARU

 

 

 

Subrealul

 

fire de salcîm scoborau pe tîmpla mea

mă-ncununau cu primăvara lor subtilă

o ploaie de miresme lupta cu aburul de țigară

un bombardament de funingei sfîrșea în scrum

 

pe coapsa sticlei de bere erau înscrise în portativ de lacrimi frunze de salcîm

fețele și frazele celorlalți de la masă le deslușeam ca prin vis

un zîmbet cald de mort

de mort care se aștepta la asta, de mort care iubește trecerea, de mort care nu mai avea

nimic e trăit

un zîmbet cald îmi lingea faciesul, mi-l strălumina

ca un licurici de chiștoc care scapără dintr-odată într-o cameră adumbrită

 

florile, fulgii, așchii de petale scoborau

redecorau aspra irealitate cotidiană

cu onirismul lor de huligani stelari

subsoarele era supt înapoi de furtună

negreala de nori se împăuna cu un abanos monocromatic

 

și parcă soarele rupt, sfîrtecat, icnea în cazan ca Dionysos

trimițînd steluțe de vată și baloane de săpun să ne învioreze orișicît atmosfera

o scară pe cer mă aștepta din scoabe întreptate de salcîm

dar mie îmi plăcea să cobor - îmi plăcea cum scobora universul pe mine

 

după un răstimp ceva ca un hăuit de victorie m-a înspumat

cerul ajunse la fund - cerul căzuse tot în mine

l-am dat pe gît cu ultima înghițitura de bere -

cînd m-am întors în mine însumi, la aceeași masă, cu aceeași prieteni, salcîmii se

ofiliseră.

 

Ștefan BOLEA