NICOLAE MĂTCAȘ


Data nașterii: 27 aprilie 1940

Locul nașterii: comuna Crihana Veche, județul Cahul, azi, Republica Moldova

Părinții: Gheorghe al lui Ion Mătcaș, țăran, și Ana lui Constantin Boghean, țărancă

Studii: 1947 - 1954 - studii elementare și gimnaziale (clasele I-VII) la Școala din Crihana Veche

1954 - 1957 - studii liceale (clasele VIII-X), absolvite cu medalie de aur, la Școala medie din Crihana Veche.

1957 - 1962 - studii superioare la Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie, specializarea Limba și literatura română. A absolvit facultatea în 1962 cu diplomă de merit.

1964 - 1967 - studii postuniversitare de doctorat, Universitatea de Stat din Leningrad (azi, Sanct-Petersburg), specializarea Lingvistică matematică, structurală și aplicată, finalizate cu teza Analiza lingvostatistică a structurii lexico-morfologice a textelor din presa periodică din Republica Moldova în comparație cu alte stiluri funcționale ale daco-românei.

Funcții:

1962 - 1964 - asistent, Catedra de Limba Română, Universitatea de Stat din Chișinău

1967 - 1980 -conferențiar, Catedra de Limba și Literatura Română, și decan al Facultății de Litere, Institutul Pedagogic (azi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creang㓠din Chișinău).

1979 - 1985 - Prin cumul, cercetător științific superior, Institutul de Lingvistică al Academiei de Științe din Republica Moldova

1987 - 1993 - Profesor universitar, șef al Catedrei de Limba Română, Facultatea de Litere, Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creang㓠din Chișinău

1990 - 1994- Ministru al Științei și Învățămîntului din Republica Moldova

oct.-dec. 1994 - Profesor invitat la Universitatea din București

1995 - Urmare a ostracizării la care a fost supus de către forțele antidemocratice și românofobe, care au cîștigat alegerile din Republica Moldova începînd cu februarie 1994 și care i-au incriminat „românizarea“ învățămîntului moldovenesc și „reetnizarea“ tinerei generații de moldoveni în perioada în care a activat ca ministru al științei și învățămîntului (1990-1994), lăsat fără loc de muncă, a fost nevoit să se „autoexileze“ în Țara-mamă.

1995 - 2004 (pînă în prezent) - Expert, Camera Deputaților, Parlamentul României, Consilier, R.A.“Monitorul Oficial“, București; Expert I, Serviciul Românii de Pretutindeni, Direcția Generală pentru Integrare Europeană și Relații Internaționale, MinisterulEducației, Cercetării și Tineretului din România, București

Data primirii în Uniunea Scriitorilor din România: iunie 1999.

Pseudonim literar: Nicolae Crihăneanu

Debutul: Gazeta raională din Cahul „Calea spre comunism“, 1956.

Debutul editorial: Surîsul Giocondei.Versuri. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.

Colaborări la reviste: „Literatura și arta“ (Chișinău), „Limba român㓠(Chișinău), „Patria tînăr㓠(Chișinău), „Viața satului“ (Chișinău), „Glasul națiunii“ (Chișinău-București), „Contemporanul - Ideea european㓠(București), „Familia“ (Oradea“). Membru al colegiului de redacție al revistelor „Limba român㓠din Chișinău (din 1990) și „Limba și literatura român㓠din București (din 1995).

Colaborări la volume colective: antologiile Eterna iubire, Editura „Biodova“, București, 1999 (selecție: Anatol Ciocanu); Iubirea de metaforă. De la Petru Zadnipru la Svetlana Corobceanu. O antologie a poeților absolvenți ai Universității de Stat din Moldova. Întocmirea, prefața, nota asupra ediției și notele biobibliografice de Mihail Dolgan“, vol. II, Chișinău, 2001.

Opera tipărită: Coloana infinită a graiului matern (File din marea bătălie pentru limba română în Basarabia), (în colaborare cu Ion Dumeniuk). Cu o prefață de Ion Ciocanu. Publicistică. Editura „Hyperion“, Chișinău, 1990; De la grotesc la sublim. Note de cultivarea limbii. Biblioteca revistei „Limba română“, Chișinău, 1993; Surîsul Giocondei. Versuri. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997; Trenul cu un singur pasager. Versuri. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998; Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul. Publicistică. Biblioteca revistei „Limba română“, Chișinău, 1998; Româna corectă. Îndreptar de cultivarea limbii (în colaborare cu Flora Șuteu și Elisabeta Șoșa), Editura Universal Dalsi, București, 2000; Azur. Versuri. Cu o prefață de Tudor Opriș. Editura „Augusta“, Timișoara, 2002; Cîte-s visele, multele… Versuri, Editura „Pro Transilvania“, București, 2003. Coloana infinitului. Versuri, Cu o postfață de Tudor Opriș, Editura „Pro Transilvania“, București, 2003.

Titluri onorifice:

Doctor honoris causa al Universității „Al.I.Cuza“ din Iași (1993).

Profesor honoris causa al Universității din București (1994).

Profesor Eminent al învățămîntului public din Republica Moldova.

 

 

ROMÂN MI-I NEAMUL, ROMÂNESC MI-I GRAIUL

 

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,

Propună-mi tot haremul și seraiul,

Promită-mi mana cerului și raiul,

Doar m-oi lăsa de sînge și pămînt,

Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:

Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vînd,

Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Și românească-mi este țara mea.

 

Să-mi ia Ghirai și apa, și mălaiul,

Să mă usuce-n temniță ca paiul,

Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,

Doar m-oi lăsa de lege și cuvînt,

Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:

Eu limba mea română nu mi-o vînd,

Chiar dac-ar fi și limba să mi-o ia.

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Și românească-mi este țara mea.

 

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,

Cenușa să mi-o sufle ca pospaiul

În patru vînturi cît se-ntinde plaiul,

Doar m-oi lăsa de crez și legămînt,

Să știe el, Mehmet Ali Ghiraiul:

Credința mea română nu mi-o vînd,

Chiar dac-ar fi și duhul să mi-l ia.

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Și românească-mi este țara mea.

 

O țară am

O țară am, un neam și o limbă,

Și-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,

Chiar dacă potentații mă mai plimbă

Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.

 

La Chișinău cînd cîntă ciocîrlia,

La București ecou-i ne alină-n zbor.

La Chișinău mi-i dor de România,

La București de Basarabia mi-i dor.

 

Același neam, același plai și-același grai

La București, la Herța, Cernăuți,

Chiar de-i străin în țara sa Mihai,

Ostracizat de-un neam de găgăuți.

 

La Cernăuți cînd cîntă ciocîrlia,

La București ecou-i ne alină-n zbor.

La Cernăuți mi-i dor de România,

La București de Bucovina-mi este dor.

 

Același dor, același verde, -același nai e

La Ismail, Cetate și Hotin,

Chiar dacă-o Iudă-n carne vie taie

La rădăcina propriului destin.

 

La Ismail cînd cîntă ciocîrlia,

La București ecou-i ne alină-n zbor.

La Ismail mi-i dor de România,

La București de Ismail îmi este dor.

 

În limba română

Fratelui de crez și ideal Ion Dumeniuk, căzut în marea bătălie pentru limba română în Basarabia

 

De m-a prinde vreun dor de-al cocorilor zbor,

Îmbrăcat ca ascetu-n tărsînă,

Îmi voi pune-n boccea o baladă și-un nai

Să m-aline în limba română.

 

Lîngă mare de-o fi să mă fure-ntr-o zi

Din genunile apei vreo zînă,

Pizmuiți-mă, frați, ori destinu-mi deplîngeți

În duioasa mea limbă română.

 

Cînd s-a da la hotare bătălia cea mare

Și-oi sta scut pentru-a Țării țărînă,

Voi urați-mi să vin nu pe scut, ci cu scutul

Și doinind tot în limba română.

 

De va fi să-mi trădez al strămoșilor crez,

Nici o urmă de-a mea nu rămînă:

Ochii dați-i la corbi, leșul dați-l la cîini,

Blestemați-mă-n limba română.

 

Iar de fi-va să cad lîngă cetini de brad

În vreo luptă cu lifta păgînă,

Prohodiți-mă, frați, după legea lui Crist,

Cu-Aleluia în limba română.

 

Rugă de basarabean în prag

de mileniu trei

Lumea toată se crucește

Cum ne-a ars furul hoțește

Că românul românește,

Iar el ne moldovenește,

 

Cum ne-a spus münchausenește

Că hulubul gîngurește

Pe mal drept - doar românește,

Pe mal stîng - moldovenește.

 

Și tot furul, păgînește,

Ne-a-nvățat că iarba crește

La vest numai românește,

La est doar moldovenește.

 

Curge Prutul creștinește,

Nici se-ntoarnă, nici cotește,

Pe-un mal curge românește,

Pe-altul moldovenește.

 

Ca-n poveste gluma crește

Cînd politicul gîndește

Pe costișă românește

Pe pripor moldovenește.

 

Ea se-ngroașă, se lățește

Un mankurt cînd îți grăiește

Pe-un mal verde românește,

Pe-un dîmb gol - moldovenește.

 

Moise, vin și-nțelepțește

Două maluri le unește

Și un neam ce rătăcește

Prin pustie, românește.

 

 

 

Natașei

 

Eu te-am iubit. Cea dragoste, prea poate,

În suflet încă nu s-a stins de tot*.

De ce, atunci, la tîmple-un clopot bate,

De parcă aș urca pe eșafod?

 

Îți amintești? La balul de pomină

Pe aripi de vals cum ne roteam pe cer,

Cum radiam lumină din lumină

Și cum turba de ciudă bietul Pierre?

 

De cîte ori, în fantezii decente,

Te fulguiam în rochii de mesteceni

Să-ți freameți boiu-n titm de valuri lente,

Sub plete de răchite să ți-l legeni?

 

Te confundam cu Larina, Rostova,

Așa, precum în vise te visam,

În faeton de gală de Moldova

Prin țara lui Esenin cînd treceam.

 

Și te-am văzut: cu iniștea pe umeri,

În ochi - cu largul stepelor calmuce

Și-n voce cu metal cînd să enumeri

La cîți basarabeni le-ai pus cruce.

 

Eu știu: nu-și schimbă-n veci viciul jivina

Și roșul sînge apă nu se face.

Prin vene-ți gîlgîie Ecaterina

Și își adună sotniile cazacii.

 

Și-am înțeles: cînd nu mai vine trenul

Ce l-ai trimis cu frații-mi spre Siberii,

Din mușchii lor își scoate hrană renul,

Din ochii-ți mă scrutează consîngenii.

 

Eu te-am iubit. Cea dragoste, prea poate,

În suflet încă nu s-a stins de tot.

De ce, atunci, la tîmple-un clopot bate,

De parcă aș urca spre eșafod?

 

* Din poezia lui A. S. Pușkin Eu te-am iubit.

 

Somnul de veghe

În inima mea

s-au cuibărit

toate durerile lumii.

Mă doare

inima arsă pe rug a lui Giordano Bruno,

umilirea lui Galilei,

glonțul din pieptul lui Danny Huwe,

aripa frîntă a cîntului lui Ion și al Doinei,

plînsul neplîns pîn-la capăt al copilului ars din Cecenia,

frigul din reavănul hleiului temniței de la Hlinaia

rozîndu-i oasele fratelui nostru Ilie Ilașcu,

scrîșnetul roții-mplîntîndu-se-n pieptul lui Horia,

săgeata țintită la cumpăn de secole spre Eminescu cel fără de moarte,

nespovedita poveste de dragoste a cuvioasei măicuțe de la Rîmeț,

trădarea lui Brutus,

nebunia regelui Lear…

 

În miez de noapte,

cînd liniștea însăși pe-o clipă, se pare, -ațipește

durerea mă sfîșie

ca furia fiarei-n arenele Romei.

Strigătul meu de durere ieșită din maluri

ar sparge

porțile cerului,

axul pămîntului.

Dar nu strig:

să nu le stric somnul de veghe al celor

ce-și află sălașul

în inima mea.

 

 

 

 

Aprecieri critice

 

*

Nicolae Mătcaș este primul „întîrziat“ în poezie. Ultimul din șirul celor ce nu s-au grăbit să ne spună curajos, metafizic și inspirat:

Și o clipă trăim foarte mult.

Doar o clipă prinsă în cuvînt e viață.

Și e frumoasă clipa în cuvînt.

Și o ascultăm, citind-o.

 

 

GHEORGHE VODĂ

(„Glasul națiunii“, nr. 39, septembrie 1995)

**

Poetul Nicolae Mătcaș debutează în volum (a mai publicat poezie la Literatura și arta, Glasul națiunii, Viața satului, Patria tînără, Limba română, Arcașul (Cernăuți) și alte publicații) la o vîrstă cînd nu mai ai voie să greșești. De-atîta instrumentele lui poetice sînt impecabile: o mînuire abilă a meșteșugului, versului liber sau clasic, un florilegiu de imagini și metafore care-l singularizează undeva în contextul celorlalte nume de poeți de la Chișinău, Cluj, București, Cernăuți sau Iași, o tematică a poeziilor eternă ca însăși poezia, dar refractată de sufletul său inedit și acoperit de sinceritatea fără de care versul, poezia nu vor putea exista niciodată.

 

 

ANATOL CIOCANU

(„Glasul națiunii“, nr. 4, 25 februarie 1998)

***

Nicolae Mătcaș este un ostaș devotat al limbii române, un bun cunoscător al ordinii ei interioare și al legităților de dezvoltare a ei și un fin prețuitor al inegalabilelor ei frumuseți, un sincer admirator al farmecului irezistibil ce caracterizează graiul nostru (…). Cuvintele aparent simple, poate chiar banale pentru un neinițiat, sînt văzute ca niște continente sentimentale, felul acesta de a le percepe transmițîndu-se și cititorului (…).

Înarmat cu o gamă întreagă de procedee poetice, avînd un simț ales al cuvîntului, Nicolae Mătcaș, deși vine mai tîrziu decît semenii săi la „ospățul poeziei“, apare tumultuos, plin de vervă, de energii interioare neexplorate, de iluzii pe care mulți nu le mai au.

 

 

LEO BORDEIANU

(„Limba română“, Chișinău), nr. 5, 1998)

***

La prezent sau la viitor, poezia lui Nicolae Mătcaș va fi una care oricînd va putea fi încadrată la „cea mai frumoasă poezie de dragoste“.

 

 

IONELA MENGHER

(„Libertatea“, Pancevo, Serbia-Muntenegru), 19 iunie 1999)

***

E vorba de un poet cu trăiri elegiace, apăsat și el de povara vîrstei. (…) Această pecete retro se simte la fiecare pagină… Dar, pe de altă parte, e un permanent balans între eros și thanatos…

 

 

ADRIAN DINU RACHIERU

(„Literatura și arta“, nr. 38, 19 septembrie 2002)

 

***

Alături de Grigore Vieru și Leonida Lari, Nicolae Mătcaș întregește  treimea poeților basarabeni care-și deversează unda lirică în marele fluviu de poezie care curge prin ecluzele Coșbuc, Goga, Blaga, Voiculescu, Pillat, Gyr, Păunescu, Ioan Alexandru, fertilizînd sensibilitatea și conștiința românească, greu încercată, în ultima vreme, de asaltul ideologiilor și politicilor integralisto-globaliste.

 

 

TUDOR OPRIȘ

(„Tribuna învățămîntului“, nr. 686, 17-23 martie 2003)

***

Coloana infinitului, volumul de lirică de atitudine, în cea mai bună tradiție clasică, al profesorului universitar Nicolae Mătcaș, este o carte unică în felul ei, curajoasă, combativă, polemică, o alternativă la literatura care s-a dezis în ultima vreme de funcția și datoria ei cetățenească.

 

 

TUDOR OPRIȘ

(Postfață la: Nicolae Mătcaș. Coloana

infinitului, Ed. „Pro Transilvania“, B., 2003)