Mănăstiri și biserici din orașul Iași și împrejurimi

 

„Iașii înseamnă și trebuie să însemne pentru țară și neamul românesc mai mult decît un simplu oraș, căci el poartă încă urmele și mărturiile tuturor actelor mari și faptelor bune ale străluciților domnitori ce i-a avut Moldova, ale multor boieri vechi de seamă, ale marilor mitropoliți și ale multor mari cărturari și dascăli“. De la aceste cuvinte ale lui Nicolae Iorga, Viorel Erhan, care de mai bine de 50 de ani este fiu adoptiv al orașului Iași, a pornit o incursiune, cu inima și cu sufletul, în rîndul istoriei locașurilor de cult ale Iașilor, vechea reședință a Țării Moldovei.

Fără a ține seama că aceste locașuri sînt ortodoxe, catolice sau mozaice, Viorel Erhan a încercat, și a reușit, după părerea noastră, să realizeze o lucrare temeinică, punînd în valoare atît vechile monumente ale orașului, cît și pe cele noi, ridicate în ultimii ani pentru a acoperi golul lăsat în structurile bisericilor ortodoxă sau catolică de regimul comunist. Lucrarea este structurată în șase componente, primele trei referindu-se la mănăstiri, biserici și capele ortodoxe, iar ultimele la biserici și capele catolice și armene, nefiind lăsat deoparte cultul mozaic.

În rîndul mănăstirilor, autorul descrie 24 de locașuri de acest fel, incluzînd aici și monumentele care astăzi funcționează doar ca biserici de mir, dar care în trecut au fost mănăstiri. Șirul este deschis de catedrala mitropolitană, continuînd cu mănăstirile Sfîntul Nicolae Domnesc, Golia, Hlincea, Galata, Frumoasa și altele. Fiecare monument este prezentat urmărind cîteva linii generale: începuturi, scurt istoric al monumentului, plan și pictură, obiecte de valoare din patrimoniu, situația de astăzi, insistîndu-se pe particularitățile bisericilor mai vechi.

În rîndul bisericilor de mir, rînduite de autor după vechime, intră nu mai puțin de 52 de locașuri, din rîndul cărora se remarcă cele mai vechi, precum: Sfîntul Gheorghe-Lozonschi, Sfîntul Ioan Botezătorul, Vovidenia, Talpalari, Sfinții Atanasie și Chiril, Sfîntul Dimitrie-Balș. Autorul surprinde și modul în care sînt dispuse în oraș bisericile, a căror ridicare a marcat nu numai dezvoltarea centrului urban dar și permanenta extindere a acestuia. Multe dintre locașurile de cult au fost ridicate în locuri aflate la marginea orașului, răspunzînd cerințelor credincioșilor din noile mahalale. Biserici, precum cea a Sfinților 40 de Mucenici sau biserica Sfîntului Ierarh Vasile cel Mare din Tătărași, se aflau la 1760, cînd au fost înălțate, la marginea Iașilor, prima „în capul Muntenimii de Sus, despre Copou“, a doua, la marginea dealului Tătărașilor. Prima a fost ridicată de un boier, hatmanul Vasile Roset, a doua de breasla pescarilor. Cele două locașuri sînt exemplare pentru situația majorității bisericilor ridicate în oraș în secolele XVII-XVIII. O parte au fost ctitorite de boieri, însă cele mai multe își datorează începuturile tîrgoveților, meșteri sau neguțători, organizați din secolul al XVII-lea în bresle. Unele bresle, cum sînt cele ale curelarilor și ciubotarii, dar și altele, au lăsat moștenire orașului biserici ce le poartă pînă astăzi numele. Dacă în cele două secole amintite, s-au ridicat în Iași foarte multe biserici, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prima parte a secolului următor, se remarcă un fenomen invers, foarte puține locașuri fiind acum construite (biserica Sfîntul Gheorghe din cimitirul Eternitate sau Biserica Sfîntul Nicolae din Copou), multe din cele vechi căzînd în ruină. Această situație se datorează intrării orașului de pe Bahlui într-un con de umbră, în urma pierderii statutului de capitală, fapt ce a dus la încetinirea ritmului de creștere demografică și economică. Secularizarea moșiilor mănăstirești a avut de asemenea urmări negative pentru multe din vechile mănăstiri ale orașului, unele pierzînd acest statut. În schimb, acum sînt restaurate bisericile Sfîntul Nicolae Domnesc și Trei Ierarhi, chiar dacă modul în care era gîndită restaurarea la acea vreme a presupus dărîmarea vechilor locașuri și ridicarea altora noi. După 1989, după perioada neagră a comunismului, bisericile orașului intră într-o nouă epocă. Ridicarea în ultimele decenii a marilor cartiere de locuințe pentru muncitorii veniți din mediul rural a dus la apariția pe harta Iașilor a unor întinse zone fără nici o biserică, situație ce s-a schimbat în ultimii ani. Lipsa unor ctitori pe măsură s-a simțit, construcția locașurilor de cult rămînînd astăzi o misiune a credincioșilor de rînd.

Autorul nu trece cu vederea peste alte biserici-monument ale orașului, cum sînt biserica armenească (biserica cu forma actuală este din 1803), lipovenească (a doua jumătate a secolului al XIX-lea), mai veche decît acestea fiind catedrala catolică din centrul orașului, ce datează din secolul al XVIII-lea (biserica de astăzi). Nu sînt neglijate construcții mai noi, precum bisericile catolice din cartierele orașului, toate ridicate după 1989, sau reședințele congregațiilor (Notre Dame de Sion, Surorile Providenței, Xaveranium și altele). În fine, nu este uitat un monument astăzi unic în peisajul monumentelor orașului, Sinagoga Mare. Dacă înainte de începutul celui de-al doilea război mondial, în Iași trăiau numeroși evrei (aproximativ 50% din populație), ce aveau nu mai puțin de 112 case de rugăciune, în prezent, Sinagoga din Tîrgul Cucului a rămas singura mărturie a prezenței evreilor în oraș. Clădirea ce se vede astăzi datează din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind renovată în mai multe rînduri între timp. Tot cultului mozaic îi mai aparține și capela din cimitirul evreiesc.

Pentru cei mai puțin cunoscători, dar și pentru a înlesni lectura volumului, ce conține și mulți termeni de specialitate (din arhitectură, organizare bisericească etc.), autorul a adăugat la sfîrșit un glosar de termeni, precum și o bibliografie selectivă. Lucrarea lui Viorel Erhan nu se vrea a fi una de istorie a orașului, nu un studiu științific, ci un îndrumar pentru cei ce doresc să cunoască mai bine monumentele orașului, cu evoluția acestora de-a lungul secolelor. În acest demers, considerăm că autorul a reușit ceea ce și-a propus, oferindu-ne o lucrare de valoare, într-o stare grafică foarte bună, un adevărat model pentru alte inițiative de acest gen.

 

Laurențiu Rădvan

Viorel Erhan, Mănăstiri și biserici din orașul Iași și împrejurimi, Iași, Editura Tehnopress, 2003, 351 p.