George Muntean, in memoriam

Marți, 1 iunie, a încetat din viață, după o grea suferință, colegul nostru de ASTRA și prietenul nostru George Muntean, istoric și critic literar, om politic și jurnalist.

Se știe cît de greu este să surprinzi în puține cuvinte liniile esențiale ale vieții și activității unui om, mai cu seamă atunci cînd este vorba despre o personalitate cu multiple înzestrări, cu o mare generozitate, cu o deosebită disponibilitate de dăruire, de „risipire de sine“ în variate domenii ale spiritului și culturii. Pentru că o asemenea personalitate era - dincolo de limitele pe care le avem fiecare - mult regretatul nostru coleg.

Fiu al Bucovinei, George Muntean s-a născut la 17 noiembrie 1932 în comuna Bilca, județul Suceava, din părinți țărani. Anii copilăriei i-au fost marcați, ca multor altora din generația lui, de evenimentul apăsător al războiului, timp în care tatăl său a lipsit de acasă, parcurgînd întregul traseu al ostilităților, atît spre Est, cît și spre Vest. Așa se face că, de timpuriu, băiatul a trebuit să se ridice la condiția de „gospodar“. Cu finețe și umor avea el să ne relateze cum a mînat pentru prima oară caii și cum, ca semn de precoce „bărbăție“, și-a aprins, tot atunci și prima țigară. Iar la sfîrșitul războiului avea să conștientizeze, ca mulți alții din aceeași zonă, că nedreapta frontieră din Nord îi trecea aproape prin „fundul grădinii“. Acest fapt și-a pus o pecete de neșters pe variate aspecte ale activității lui viitoare. „Cea mai mare parte a activității mele social-politice, civice și culturale - scria George Muntean în ultima lui autobiografie - a fost dedicată, de la începuturi, relevării destinului istoric și contemporan al României și al teritoriilor sale ocupate“.

După absolvirea școlii primare din comună, el urmează cursurile Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuți, pe care-l absolvește în 1953. De aici, vreme de doi ani, urmează o alt㠄bucl㓠autobiografică. În 1953 - 1954 are fantezia de a înscrie la Institutul de Cinematografie, de unde însă este exclus după primul an: scrisese un scenariu prea îndrăzneț după romanul Bietul Ioanide al lui G. Călinescu. În anii 1954 - 1955 urmează cursurile Școlii de literatur㠄Mihai Eminescu“, instituție destinată, în intenția organizatorilor, s㠄fabrice“ scriitori. (Se știe însă că de acolo au „ieșit“ scriitori numai cei care intraseră cu o asemenea vocație). Dar tot răul spre bine: pe băncile acelei școli - unde a fost, între alții, coleg și cu Nicolae Labiș - a cunoscut-o pe poeta Adela Popescu, care i-a devenit soție pe 8 martie 1956.

După acest hiat, între 1955 - 1959, George Muntean urmează și absolvește cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Un an mai tîrziu, în 1960, este angajat cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară (devenit ulterior) „G. Călinescu“. Și tot atunci este angajat, cu jumătate de normă, redactor la revista „Contemporanul“, aflată sub direcția lui George Ivașcu. De la Institutul „G. Călinescu“ se va și pensiona în 1996, după o îndelungată și fructuoasă activitate. Cîteva repere esențiale - deși fatalmente, nu toate - ale acestei activități au fost prezentate de revista „România literar㓠nr. 23 din 16 - 22 iunie 2004, p. 14. „A fost un om de carte pasionat - conchide revista -, un spirit constructiv, manifestat în variate domenii ale culturii…“

Între numeroasele și diversele lui angajamente literare, culturale, civice, politice, George Muntean a găsit loc și pentru adeziunea sinceră și competentă la activitatea „Societății pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina“ - căreia i-a fost o vreme vicepreședinte, precum și președinte al filialei București -, ca și a „Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român“(ASTRA), din a cărei conducere centrală a făcut, de asemenea, parte, ca vicepreședinte. Pe acest ultim palier este de menționat inițiativa lui de fondarea filialei bucureștene a Asociațiunii, realizată la 29 martie 1996.

Nu ne vom opri aici la alte activități ale sale, precum cele legate de fondarea, în 1992, a Partidului Democrat de Centru, de acțiunea sa în Partidul Pensionarilor sau a Fundației „Centrum“, de candidatura sa la funcția prezidențială în alegerile din 1996, de activitatea sa dinamică - dar nu egal de pozitiv „gustat㓠de toți cei ce l-au cunoscut - în cadrul masoneriei române, etc, etc. Este limpede că - născut în zodia scorpionului - George Muntean avea ceea ce se cheam㠄stofă de lider“, dar nu avea, cum declara un cetățean intervievat pe stradă și care îl admira, cu toată calificarea lui superioară și diversă, nu avea - zicea menționatul cetățean - „lobby“.

Păstrînd proporțiile care sînt de păstrat, asemenea lui Ion Ghica - rămas în memoria noastră cu „bătaie lung㓠nu pentru că a fost pașoptist, nu pentru că a fost bei de Samos și, ulterior, ministru, prim-ministru și ambasador la Londra, ci pentru Convorbirile economice și, mai ales, pentru savuroasele Scrisori către Vasile Alecsandri - George Muntean rămîne în memoria noastră (și a urmașilor) prin opera lui literară, prin sincera lui acțiune civică, prin generozitatea dăruirii sale pentru ideea de Românie întreagă și rotundă. Și încă prin ceva: prin marele său dar natural de povestitor, cu șarm, cu finețe, cu umor, cu o nesfîrșită și mereu fluentă capacitate asociativă. Am pierdut, în persoana lui, un excepțional memorialist. „Dar timpul n-a mai avut răbdare“.

Să-i fie țărîna ușoară, cum luminoasă este și amintirea lui.

 

Prof. univ. Vasile Bozga

membru al filialei

ASTRA – București