Frații Alexandru și Teodor Naum

 

Neîndoielnic, lui Anton Naum, profesor universitar, figură importantă a Junimei și amic al lui Titu Maiorescu, academician, încununat cu mai multe premii, printre care și cel al jocurilor florale provensale, posteritatea i-a asigurat-o mai puțin activitatea la catedră și opera sa, constînd din poezii originale și tălmăciri, cît descendenții săi, Alexandru și Teodor.

Cel dintîi, puțin cunoscut astăzi, s-a născut în Iași, la 27 august1884. Părea la început sortit să-și egaleze părintele, dacă nu chiar să-l întreacă. Înclinația spre poezie, dragostea pentru frumosul clasic și voința de a-și însuși o cultură temeinică se manifestă lămurit la el către sfîrșitul cursului secundar, urmat la Liceul Național din orașul natal. Tînărul semnează în 1903 traduceri în ziarul ieșean „Tribuna conservatoare“, apoi, adăugîndu-le și versuri originale, în „Foaia familiei“, „Convorbiri literare“, „Luceafărul“, „Literatura și arta română“, „Sămănătorul“, „Făt-Frumos“, „Epoca“. Transpunerile în românește sînt strînse repede în placheta Traduceri (1904). Serios este Alexandru Naum și în studiile sale. După ce mai întîi obține licența în drept, în 1906, o ia și pe cea de-a doua, în 1909, în litere și filosofie, ambele la Universitatea din Iași. Anul următor frecventează cursul de Istoria artelor la Sorbona, iar în 1912 își susține examenul de doctorat, la Iași, cu teza, tipărită în acest scop, Idealismul și realismul în artele plastice. La concursul pentru postul de conferențiar de Estetică la Universitatea ieșeană, susținut în 1913, mai prezenta lucrările Phidias și Parthenonul (1911) și Impresionismul și neoimpresionismul (1912), precum și colecția revistei „Sînziana“, scoasă tot atunci și scrisă în mare parte de el și fratele său mai mic. După obținerea postului, marcată prin tipărirea cursului introductiv (Însemnătatea culturii artistice, 1912), își continuă colaborarea, cu versuri, dar și cu note, comentarii ori studii estetice, la periodice precum „Convorbiri critice“, „Floarea darurilor“, „Neamul românesc literar“, „Drum drept“, „Arhiva“, „Solia“ ș.a. Izbucnirea războiului pare să-l determine a încredința tiparului, în 1915, trei volumașe deodată: Poezii, Ritmuri și rime și Rugăciunea în codru. N-a putut să le adauge un al patrulea, conținînd traducerea comediei în versuri Cucuta de Émile Augier, apărută prea tîrziu, în 1916, în revista „Drum drept“.

După marea conflagrație, în 1920, Alexandru Naum părăsește catedra universitară pentru a deveni inspector general al muzeelor, dar revine în învățămînt, în 1926, ca profesor la Școala de Belle Arte din Iași, de unde se transferă, în 1940, la Academia de Arte Frumoase din București. Nu știm pînă cînd a predat aici, presa nemaiaducîndu-ne ulterior nici o informație despre el.

Absorbit de activitatea didactică, în cele două decenii interbelice s-a manifestat publicistic intermitent, de preferință în „Convorbiri literare“, cu note și studii, rareori cu poezii proprii și cu traducerea completă a poemului Mireia al lui Mistral, din care tatăl său transpusese doar Cîntul IV. A mai tipărit primele două volume din lucrarea Istoria Artei de la începutul creștinismului pînă în secolul al XIX-lea (1925, 1937), reeditate în 1940, cînd se anunțau și următoarele cinci, care n-au mai apărut. În stadiu de proiect au mai rămas un volum de versuri - Poesii nouă - și cele ce ar fi cuprins tălmăcirile piesei lui Augier și a poemului lui Mistral.

Înregimentat mișcării sămănătoriste și apreciat destul de mult de N. Iorga, Alexandru Naum este, în fond, un întîrziat emul al tînărului Alecsandri. Dragostea pentru frumoasele meleaguri natale (zugrăvite în ciclul Moldova), nostalgia după gloria lor de altădată - „Cînd Moldova era-n floare“ -, evocată într-un alt ciclu, intitulat Din cronici, într-un Imn lui Ștefan cel Mare și Sfînt ori în „tabloul“ Alecsandri în lunca din Mircești, ca și melancolia sufletului însingurat, plăcerile molcome, cu un ușor iz amărui, ale vieții în natură, sub rotirea anotimpurilor (Impresii și Vedenii) ori erotica, mai mult ca minus-experiență, ca respingere a formei sale „degradate“, ce ar fi specifică vremii moderne, sînt, desigur, ca și la autorul Mărgăritărelelor, sincere, dar simplitatea mijloacelor de exprimare nu mai are, la el, minima cauțiune a „naivității“ vîrstei literare. Incapabil să-și lărgească partitura, el va căuta să aducă unele modulații noi, utilizînd, cu rezultate mediocre, sonetul sau oda alcaică ori împrumutînd din inspirația altor maeștri (Carducci, Mistral). Recursul la metrul antic este, în schimb, întrucîtva mai fericit în poemul Rugăciunea în codru, solemnitatea lui sugerînd mai bine cutremurarea în fața iminentului ceas de cumpănă al istoriei care va fi, pentru neamul românesc, războiul mondial. Versiunile din volumul Traduceri sînt negreșit exerciții de școlar silitor, însă experiența își spune mai tîrziu cuvîntul, încît tălmăcirea integrală a epopeii provensale, deși nu s-a impus la noi, este meritorie.

Cel de-al doilea fiu al lui Anton Naum, Teodor, s-a născut tot în Iași, la 1 septembrie 1891. Exemplul părintelui și al fratelui mai mare, dar mai ales al lui Vasile Bogrea, profesorul pe care l-a avut în cursul secundar, absolvit în 1910 la Liceul Internat din orașul natal, a fost decisiv pentru formația lui științifică. Cînd își începea studiile universitare, la secția de limbi clasice a Facultății de Litere din Iași, avea deja o pregătire serioasă, revelată atît de cîteva traduceri din Teocrit, date la iveală, în 1911, în „Convorbiri literare“, la care va continua să colaboreze destul de susținut și mai tîrziu, cît și de o lucrare de seminar, intitulată Despre utilitatea studiilor clasice, apărută, în același an, în „Cultura română“. Student încă, își secondează fratele în redactarea revistei „Sînziana“, unde dădea alte tălmăciri din autori antici și moderni, precum și studiul Clasicismul și cultura națională, tipărit, în 1913, și separat. Intrat în învățămînt, în 1913, mai întîi la Seminarul Pedagogic al Universității ieșene, apoi la liceul din Piatra Neamț, pînă la intrarea țării în război mai iscălea tălmăciri, versuri originale, precum și articole polemice, în „Unirea“, „Junimea literară“, „Drum drept“, „Solia“, „Steagul“ ș.a. Firul întrerupt de conflagrația mondială este reluat în 1919, mai întîi la „Unirea“ și „Sabarul“, apoi la reapărutele „Convorbiri literare“ și la „Apărarea național㓠(aici cu o serie de articole privitoare la opiniile marilor personalități românești din secolul al XIX-lea în așa-numita „chestiune evreiască“). De sub tipar îi ieșea, în 1922, tălmăcirea Bucolicelor lui Vergiliu, distinsă cu Premiul „Constantinide“ al Academiei Române, și Varia (1926), curpinzînd mai vechile versiuni românești din creația cîtorva poeți moderni. Își desăvîrșea acum pregătirea, tot sub conducerea fostului său dascăl, acum profesor universitar la Cluj, elaborînd teza de doctorat Idilele rustice ale lui Theocrit (1924), încît, după decesul prematur al lui Vasile Bogrea, putea fi numit în postul rămas vacant, mai întîi suplinitor, iar din 1929, titular. Va preda pînă în 1951, cînd catedra lui este desființată. În interval, paralel activității didactice, cooptat fiind în colectivul Muzeului Limbii Române, participa la elaborarea, sub direcția lui Sextil Pușcariu, a marelui Dicționar al Academiei. Totodată, dădea la lumină alte traduceri din autorii clasici în periodice de specialitate, precum „Favonius“, „Orpheus“, „Propilee literare“, „Revista clasică“, „Dacoromania“, „Preocupări literare“, „Anuarul Institutului de Studii Clasice“, sau în reviste de cultură, precum „Convorbiri literare“,“Gînd românesc“, „Revista român㓠etc. Cele mai multe au fost culese în volumele: Idile de Theocrit (1927), Eneida. Cartea a II-a, a lui Vergiliu (1941), Germania lui Tacit (1942). Se adăugau și studiile Sentimentul naturii în scrisorile lui Pliniu cel Tînăr (1927), Vergiliu și Teocrit (în volumul colectiv Viața și opera lui Publius Vergilius Maro, 1930), Horațiu (1936). După părăsirea forțată a catedrei, Teodor Naum izbutește să-și reediteze o parte din tălmăcirile anteriore și să dea cîteva noi: Scrisori din exil al lui Ovidiu (1957), Poemul naturii al lui Lucrețiu (1965), Poezii ale lui Catul (1969), precum și o versiune parțială a Eneidei (1979). A mai iscălit traducerea Elegiei nobilului transilvănean Gheorghe Șincai, a unor fragmente din opera lui Dio Cassius, în tratatul Istoria României (1960), a lucrărilor Supplex libellus Valachorum (1967) și Memoriul Clerului Unit din 1791 (1968).

S-a stins din viață în ziua de 19 martie 1980, la Cluj-Napoca.

Ideile structurante din studiile Despre utilitatea studiilor clasice, Clasicismul și cultura națională și În jurul clasicismului nu erau noi, le susținuseră anterior mulți alții, străini ori autohtoni, printre care se număra și Maiorescu. Mentorul Junimei, față de care tatăl lui Teodor Naum manifesta respect și afecțiune, nu era însă invocat ca autoritate, tînărul înțelegînd să înlăture fără larmă atît exagerările (credința în superioritatea anticilor în raport cu „modernii“), cît și jumătățile de măsură (în susținerea caracterului național al artei). În consecință, după el, studiile clasice au o mare „utilitate“ pentru români, nu doar în ordinea formării morale, ci și în aceea a elaborării culturii naționale. Și aceasta cu atît mai mult, cu cît literatura și arta epocii sînt în criză. În fața fenomenului, partizanul clasicismului nu-și poate menține atitudinea specifică unui clasic, vituperările sale contra simbolismului francez ori a futurismului italian, precum și a „literaturii «Flăcării»“ (în speță, cea scrisă de Arghezi, Bacovia, Maniu, F. Aderca, Ion Pillat și de alții) fiind printre cele mai violente, fapt pentru care au fost elogiate de N. Iorga. Mai tîrziu, Teodor Naum pare să nu mai acorde contemporaneității nici o atenție; ex catedra, profesorul de literatură latină se va mulțumi să insufle învățăceilor un adevărat cult pentru valorile mai ales ale liricii antice - Vergiliu, Teocrit, Horațiu, Ovidiu, Catul, Lucrețiu, iar traducătorul trudește cu pasiune ani în șir, străduindu-se să dea echivalențe românești demne de original. O singură dată va ieși din sfera respectivă, la comemorarea a 10 ani de la moartea lui Ioan Paul, în aprecierea povestirii acestuia fiind puse cele mai calde cuvinte.

 

Bibliografie

 

Alexandru Naum

Scrieri: Traduceri, Iași, 1904; Fidias și Parthenonul, Iași, 1911; Idealismul și realismul în artele plastice, Iași, 1912; Impresionismul și neoimpresionismul, Iași, 1912; Însemnătatea culturii artistice, Iași, 1914; Poesii, Iași, 1915; Ritmuri și rime, Iași, 1915; Rugăciunea în codru, București, 1915; Schiță despre pictura istorică militară, Iași, 1916; Istoria artei de la începutul creștinismului pînă în secolul al XIX-lea, vol. I, Iași, 1925; vol. II, Iași, 1937; ediția a II-a , Iași, 1940.

Repere critice: Gr. V. Prut, Recensiune, „Tribuna conservatoare“, 1904, 37; I. Nistor, Alexandru Naum: „Poezii“, „Ritmuri și rime“, „Analele Academiei Române, 1915-1916, 324-326; N. Iorga, Poesiile d-lui Al. Naum, „Drum drept“, 1916, 5; Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, București, 1940, p. 586; Dan Mănucă, Scriitori junimiști, Iași, Ed. Junimea, 1971, p. 93-116; Mihail Straje, Dicționar de pseudonime, București, Ed. Minerva, 1972, p. 474; Comunicare, din 13.VI.2003, a Direcției Județene Iași a Arhivelor Naționale, Arhiva Dicționarului Literaturii Române.

Teodor A. Naum

Scrieri: Despre utilitatea studiilor clasice, Iși, 1911; Clasicismul și cultura națională, Iași, 1913; Antisemitismul lui Vasile Conta, București, f.a.; Idilele rustice ale lui Theocrit, București, 1925; Geniul latin, Cluj, 1926; Răspuns unei acuzațiuni de plagiat, Cluj, 1927; Sentimentul naturii în scrisorile lui Pliniu cel Tînăr, București, 1927; Viața și opera lui Publius Vergilius Maro (în colaborare), București, 1930; Îndreptar și vocabular ortografic după noua ortografie oficială, (în colaborare cu Sextil Pușcariu), București, 1932;Horațiu, Cluj, 1936; Bio-bibliografia lui Vasile Bogrea (1881-1926), (în colaborare cu Iosif E. Naghiu), Cluj, 1937. Trad.: Virgil, Bucolice, București, 1922; Varia, București, 1926; Theocrit, Idile, București, 1927; reed., București, 1969; Vergiliu, Eneida. Cartea II, București, 1941; Germania lui Tacit, Sibiu, 1943; reed. cu titlul Despre originea și țara germanilor, pref. N. Lascu, București, 1957; reed. în Opere, I, introd. N. Lascu, (în colaborare), București, 1958; reed. cu titlul De origine et situ Germanorum, pref. N. Lascu, București, 1963; Publius Ovidius Naso, Scrisori din exil, introd. de N. Lascu, București, 1957; reed. cu titlul Tristele. Ponticele, București, 1972; București; Lucrețiu, Poemul naturii, pref. de Tudor Vianu, note de G. Brătescu, T. A. Naum și E. Tóth, București, 1965; Virgiliu, Bucolice. Georgice, (în colaborare cu D. Murărașu), pref. de G. Guțu, Supplex Libellus Valachorum, note de D. Prodan, București, 1967; Catul, Poezii, București, 1969; Publius Vergilius Maro, Eneida, Cluj-Napoca, 1979.

Repere critice: C. Mihăilescu, „Bucolicele“ lui Virgiliu în traducerea românească a d-lui Naum, „Clipa“, 1923, 29; N. Iorga, Virgil: „Bucolice“, traducere de T. A. Naum, „Neamul românesc“, 1923, 5 aprilie; G. Baiculescu, Virgil: „Bucolice“, traducere de T. A. Naum, „Adevărul literar și artistic“, 1923, 8 aprilie; S. Pușcariu, Virgil: „Bucolice“, traducere de T. A. Naum, „Analele Academiei Române“, 1922-1923, p. 37, 165; C. Papacostea, T. A. Naum: „Idilele rustice ale lui Theocrit“, „Orpheus“, 1925, p. 282-284; P. V. [Petre Vignali?], T. A. Naum: „Idilele rustice ale lui Theocrit“, „Convorbiri literare“, 1926, p, 228; D. Marmeliuc, T. A. Naum: „Idilele rustice ale lui Theocrit“, „Codrul Cosminului“, 1925-1926, p. 658-662; G. Baiculescu, Theodor A. Naum: „Varia“, „Propilee literare“, 1926, 16; G. Baiculescu, T. A. Naum: „Idilele rustice ale lui Theocrit“, „Propilee literare“, 1926, 18; N. I. Herescu, Theocrit: „Idile“, traducere de Tedor Naum, „Favonius“, 1927, fasc. 7-10; „Revista clasică“, 1929, p. 410-412; C. Balmuș, Theocrit: „Idile“, traducere de Teodor Naum, „Viața românească“, 1927, 2-3; C. Balmuș, D-l T. A. Naum și „Geniul latin“, Iași, 1927; T. Iordănescu, T. A. Naum: „Idilele rustice ale lui Theocrit“, „Orpheus“, 1928, 4; ***, Theocrit: „Idile“, traducere în versuri de Teodor A. Naum, „Transilvania“, 1928, 2; N. I. Herescu, T. A. Naum: „Idilele rustice ale lui Theocrit“, „Favonius“, 1928, 148-149; N. Iorga, Theocrit: „Idile“, traducere de Tedor Naum, „Cuget clar“, 1928, 13-16; N. I. Herescu, T. A. Naum: „Izvoarele lui Catul în poema LXIV“, „Revista clasică“, 1929, 413-415; P. V. Haneș, T. A. Naum: „În amintirea lui Ioan Paul“, „Preocupări literare“, 1936, 296-297; Marin Vătafu, Teodor Naum; „Horațiu“, „Gînd românesc“, 1936, 10-11; N. Iorga, Istoria literaturii românești contemporane, (ediția 1986) II, p. 214; Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, București, Cugetarea, 1940, p. 587; nl. [N. Lascu], Virgiliu, „Eneida. Cartea a doua“, „Transilvania“, 1941, 9; N. C.[arandino], Virgiliu, Eneida, traducere de T. A. Naum, „Revista română“, 1941, 3-6; N. B., „Germania lui Tacit“, „Revista istorică“, 1943, 7-12; D. M. Pippidi, „Germania lui Tacit“, „Revista clasică“, 1943, 93-93; Gh. Bulgăr, Noile traduceri în românește, „Țara visurilor noastre“, 1944, 1; N. I. Niculiță, „Germania lui Tacit“, traducere de Teodor A. Naum, „Camenae“, 1943, 1-2; G. Popa-Liseanu, „Germania lui Tacit“ traducere de T. A. Naum, „Analele Academiei Române“, 1943-1945, 546-547; H. Jaquier, Publius Ovidius Naso, „Scrisori din exil“, traducere de T. A. Naum, „Steaua“, 1957, 11; Gh, Bulgăr, Publius Ovidius Naso, „Scrisori din exil“, traducere de T. A. Naum, „Viața românească“, 1957, 9; I. Vega, Publius Ovidius Naso, „Scrisori din exil“, traducere de T. A. Naum, „Limba română“, 1958, 2; E. Speranția, „Poemul naturii“, „Steaua“, 1965, 11; I. Vega, Lucretiu: „Poemul naturii“, traducere de T. A. Naum, „Studii de literatură universală“, 157-161; Șerban Cioculescu, Catul: „Poezii“, „România literară“, 1969, 44; N. Lascu, Catul: „Poezii“, „Tribuna“, 1969, 42; E. Speranția, Catul: „Poezii“, „Steaua“, 1969, 10; N. Lascu, Teocrit: „Idile“, „Tribuna“, 1970, 4; Iosif E. Naghiu, Lucrările științifice și literare ale profesorului Teodor A. Naum, „Acta Musei Napocensis“, 1971, 1-8; Bucur, Istoriografia literară românească de la origini pînă în prezent, București, Ed. Minerva, 1973, p. 302-303; N. Lascu, Teodor A. Naum (1891-1980), „Anuarul Institului de Istorie și Arheologie Cluj-Napoca“, 1980, p. 605-606; N. Lascu, Prof. Teodor Naum și clasicismul antic, „Acta Musei Napocensis“, 1980, p. 913-917; Vasile Sav, Teodor Naum, „Steaua“, 1980, 4; Oct. Șchiau, Teodor Naum, „Tribuna“, 1980, 14; I. Pătruț, Teodor Naum. In memoriam, „Cercetări de lingvistică“, 1980, 2; G. Guțu, Teodor Naum (1891-1980), „Studii clasice“, 1981, 185-186; Ion Maftei, Personalități ieșene, vol IV, Iași, 1982, p. 183-184; Mircea Muthu, Un uitat: T. Naum, „Jurnalul literar“, 1990, 43; Demostene Șofron, Centenar Theodor Naum, „Adevărul de Cluj“, 1991, 521; Viorica Lascu, Profesorul Teodor Naum, „Tribuna“, 1992, 3; Dicționarul scriitorilor români, coord. de Mircea Zacia, Marian Papahagi și Aurel Sasu III, București, 2001, p. 377-378.

 

Victor DURNEA