Un nume pe nedrept uitat: D.Iov

 

Cine mai știe că Dimitrie Iov a fost directorul Teatrului Național din Iași între 1942 și 1944? Unde se mai poate găsi volumul lui de versuri Covor basarabean, tipărit la Iași în 1943, la imprimeria Cartea Moldovei, cu splendida grafică a lui Th. Kiriacoff? Cine cunoaște tragicul sfîrșit în închisorile comuniste al fostului prefect și deputat de Soroca? O nedreaptă uitare s-a așternut peste biografia acestui mare patriot. În Dicționarul scriitorilor români s-a consemnat doar:

„Iov D (imitrie), n. 9 martie 1888, satul Uricani, com. Flămînzi, jud. Botoșani - m. 20 august 1959, Gherla(!). Poet și prozator. Fiul lui Toader Iov și al Ecaterinei, comercianți. A urmat Școla Superioară (de comerț) din Iași. Inspector general al Artelor pentru Basarabia, deputat și prefect de Soroca.” Nici o mențiune că ar fi fost director al Naționalului ieșean. Dar în „Evenimentul” din 1 septembrie 1942 găsim: „În urma demisiei d. prof. A. Oțetea, de la direcția Teatrului Național din Iași, se vorbește că în această dimineață va fi numit d. D.Iov, cunoscut publicist.”

Apoi, tot în „Evenimentul” din 10 septembrie 1942: „În astă seară pleacă în capitală d. D. IOV, director al Teatrului Național și direcor general al Operei Moldova, în legătură cu deschiderea stagiunii de teatru și operă din Iași”. La 13 octombrie 1942 se nota: „Sîmbătă, la orele 8,15, Teatrul Național din Iași și-a deschis noua stagiune sub directoratul distinsului scriitor D. Iov…”

În ziarul „Prutul” din 11 decembrie 1942 se relata că D. Iov, „… însărcinat să scrie o carte de propagandă în legatură cu Basarabia, a terminat lucrarea MOLDOVA DE LA NISTRU”. Găsim în această lucrare a lui D.Iov: „…n-a fost Rusia aceasta niciodată o putere care, prin vitejii, s-atragă privirea asupra ei.Totdeauna cînd i-a venit bine, s-a năpustit asupra vecinului, înfingîndu-și ghiara […] azi, mîine sau oricînd, prăbușirea acestei țări acaparatoare va veni, fie i-o va aduce războiul, fie că va îndeplini-o vremea…” Zguduitoare profeție! Dar aceasta i-a adus ani grei de temniță și moartea - la numai 71 de ani - în închisoarea de la Gherla.

În sentința Tribunalului Militar București, nr. 474 din 8 aprilie 1957, D. Iov era acuzat că, încă din 1955, s-a alăturat unui grup de intelectuali unde „…la diferitele întîlniri ce le aveau discutau dușmănos la adresa regimului din țara noastră […] discutau în mod dușmănos evenimentele politice interne și internaționale, ascultate la posturi de radio imperialiste […] se recitau diferite poezii cu caracter dușmănos la adresa regimului, a guvernului R.P.R. și U.R.S.S., poezii compuse de inculpatul Iov Dumitru, «Deșteaptă-te, române», «La arme», «Marșul dezrobirii» - imn contrarevoluționar, avînd versuri compuse de D. Iov […] Iov Dumitru […] participa la aceste vizite […] exprimîndu-și sentimentele ostile regimului […] a scris versuri pentru imnul «Marșul dezrobirii» [...] a citit «Moldova, Moldova», «Urîtă hartă are țara mea», poezii de asemenea cu caracter reacționar compuse de el…”

 

În adevăr scrisese D.Iov:

Urîtă hartă are țara mea

Cum au sluțit-o grelele urgii…

Privirea tot de lacrimi plină mi-i

De cîte ori mă uit la ea.

Îmi pare o inimă de bun român,

Cu vîrful spintecat pe marea largă,

În care a intrat adînc, s-o spargă,

Pumnalul ce pîndea -n ascuns, păgîn.

Și mai spunea în final :

Dar mîine vor doini la stîni ciobanii,

Carpații cînd nu vor mai fi hotar,

Căci ziua va sosi s-o facem iar

Cum ne-au lăsat-o Dacii și Romanii…

 

Versurile fuseseră scrise în 1941 și publicate în volumul Ne cheamă Ardealul de Geoerge Togan (1944).

Mai scrisese D. Iov și Gospodarul din Orhei (1942), unde spunea în prefață:

„Închin Basarabiei mele dragi această carte scrisă în anul de durere, de plîns și de așteptare […] iar lacrimile care mi-au întovărășit scrisul vor înflori, în primăveri, prin livezile de la Soroca, de la Orhei, de la Tighina…”

Fiind eu născut pe plaiuri sorocene și locuind o vreme la Cosăuți, pe malul Nistrului, dau mărturie că cele scrise de D. Iov aici despre căpitanul Epure (ucis de soldații Armatei Roșii la 28 iunie 1940, pe malul Nistrului, la Cosăuți) sînt strict autentice.

A mai scris D. Iov și Priveliști basarabene. Dar cele mai dramatice versuri ale lui sînt cele din Covor basarabean, despre care I. Al. Brătescu-Voinești scria la data de 8 octombrie 1940:

„Citiți, vă rog , și recitiți această minunată poezie: Covor basarabean. Ah! Ce dumnezeiesc de nobil rol a dat Dumenezeu poeților, ca din durerea lor, din sfîșierile lor sufletești, să poată face cîntece pentru alții. Refugiat din Basarabia [D. Iov] cu sufletul încărcat de obidă, rătăcește acum pe ulițele Bucureștilor […]. Și iată că preface chinuitoarea lui sfîșiere în cîntec pentru alții, în poezie pe care nu o poți citi cu voce tare, pentru că te-neacă plînsul…”

Și, cu gîndul la casa familiei mele, rămasă în Soroca cotropită, recitesc admirabele versuri intitulate Au înflorit castanii la Soroca:

Au înflorit castanii la Soroca,

Pe strada mea au înflorit castanii

Și-n liniștea ce plînge din podgorii

Sub umbra lor se plimbă azi dușmanii…

 

Cînd, oare, se va face dreptate și numele lui D. Iov va figura în PERSONALITĂȚI IEȘENE și într-o antologie a operei lui literare?…

 

Constantin Ostap