Arhiva „Revistei române“

FONDUL N. I. HERESCU

 

Grupajul următor de epistole poartă semnătura lui Victor Buescu, unul dintre discipolii, se poate spune, favoriți ai lui N. I. Herescu. Născut, în 1911, pe meleagurile doljene, ca și profesorul său (poate de aici și simpatia nedezmințită a acestuia), Victor Buescu urmează Liceul “Carol I” din Craiova, apoi Facultatea de Litere și Filosofie din București, secția de filologie clasică, licența luîndu-și-o în 1933. Între 1933 și 1936, studiază în capitala Franței, la Ecole Pratique des Hautes Etudes, fiind în continuare, pînă în 1938, lector de limba română la Sorbona. În paralel, își pregătește doctoratul, pe care-l susține, cu o teză despre lucrarea Aratea a lui Cicero, în 1939, la București, din cauza declanșării războiului. (Teza va fi tipărită în 1941.) Ulterior obține postul de asistent la catedra de limba greacă, apoi la cea de limba latină, condusă de N. I. Herescu. În 1941 e numit lector de limba română la Lisabona, unde va rămîne (ca și Mircea Eliade) și după tragerea cortinei de fier în mijlocul Europei. Pe durata studiilor,Victor Buescu a publicat în reviste de specialitate ori de cultură numeroase tălmăciri din clasicii latini, precum și studii, recenzii, comentarii asupra lor. O parte dintre acestea au fost strînse în volumul Problèmes de critique et d’histoire textuelles (Paris-București, 1942, reeditat la Hildesheim în 1976). La Lisabona, a înființat o “Colecție a Lectoratului Român”, în care s-au tipărit traduceri în limba portugheză din literatura noastră populară și cultă - două culegeri de povești populare, Amintirile lui Ion Creangă, Pădurea spînzuraților a lui Liviu Rebreanu, Poezii a lui Mihai Eminescu, Ciulinii Bărăganului a lui Panait Istrati, Simfonia fantastică a lui Cezar Petrescu ș.a. A mai publicat, în limba portugheză, studiile Hesperia (1964) și Introducao a cultura clasica (1970) și a elaborat un dicționar româno-portughez, ce va apărea după moartea sa, survenită în 1971. Dorul de țară și-a găsit expresie mai ales în placheta de versuri Atol (1953), reeditată, la București, în 1999. (V. D.)

 

 

I

Timișoara, 3. 1X. X934

Primiți vă rog, Domnule Profesor salutările mele respectuoase din Timișoara, unde poposii azi în drum spre Coțofeni. Am stat 10 zile într-un sat șvab, la un camarad cunoscut în Paris; acum îl aduc și pe el pentru vreo săptămînă, în Oltenia.

Săptămîna aceasta sper să vă vizităm la Craiova, deși cred că sunteți la Bîrca.

Cu discipulare sentimente,

Victor Buescu

 

II

Paris, 20. XII. 1934

Primiți vă rog, Domnule Profesor, urările mele cele mai respectuoase și cele mai cuprinzătoare. Sărbători fericite!

Victor Buescu

 

III

Paris, 9. VI. 1935

De la prendium (sic!) horatianum, și din mijlocul însuflețirii generale, vă trimit toate salutările mele, cu regretul că tălmăcitorul cel mai dibaci în românește al sărbătoritului de azi lipsește de la banchet.

Sper să fac în curînd, poate chiar pentru revistă, o scurtă dare de seamă.

Discipulus semper fidelis,

Victor Buescu

 

IV

Geneva, 10.VI.1835

Încă o serie de salutări tot atît de pline de respect pentru horațiofilul din Dvs; azi, ziua a doua a programului: excursie de 12 ore, în autocare, prin “Romandia”. Toată lumea încîntată, lucrurile bine organizate, timpul frumos, și el! Ieri am petrecut bine la prandium, cu Faben (sic)  centenar a cărei tărie s-a tradus, cred, printr-o eroare, în poștala de ieri...)

Cred că ați primit actele mele!

Al Dvs,

Victor Buescu

 

V

Respectate Domnule Profesor,

Paris, 9. II. 1937

Vă cer iertare că am întîrziat într-un mod supărător cu trimiterea dărilor de seamă din acest plic. De astă dată, tratează numai despre noi cataloage de mss; nu știu întru cît ar putea avea aderență la Revista [clasică], dv sunteți judecătorul unic și suprem; cum nu avem o revistă paleografică, va fi o nuanță în plus pentru R.Cl.

Sper că nu ajung prea tîrziu cu aceste recenzii; d. Iordănescu mi-a spus acum cîteva zile că reieșea din scrisoarea ce i-ați trimis-o că mai poate să lucreze cîte ceva, timpul permițîndu-i-o.

Mi-e greu să vă supăr cu rugămintea de a-mi trimite și mie un rînd de corecturi din articolul, care aș ține să apară. Nu insist atît pentru corecturi, fiindcă aș avea retușări mari de făcut, cît pentru faptul că, prin subiectul lui, e horibilis lectur. Sper că ați primit la timp recomandata mea din 15 Ianuarie, cu alt lot de recenzii.

Apropiindu-se fatidica oră 7 p. m., mă grăbesc să prind ultimele momente de activitate la poștă, rugîndu-vă să iertați stilul fugărit și să credeți în sentimentele mele foarte devotate.

Al Dvs, cu profund respect,

Victor Buescu

 

VI

Paris, 11 martie 1937

Domnule Profesor,

Mă grăbesc să vă mulțumesc pentru îndrumarea ce mi-ați dat, și aștept sosirea Dvs aici spre a hotărî definitiv asupra preocupărilor mele de anul viitor: filologice sau cazone.

În legătură cu drumul de care vă pregătiți, socotesc prudent să vă reamintesc că Biblioteca Națională va fi închisă, ca în fiece an, în timpul celor două săptămîni ce vin după Quasimodo, adică între 5 și 19 aprilie; în schimb vom avea la dispoziție biblioteca de la Hautes Études, care, luînd vacanță la 21 corent, se va redeschide la 5 aprilie (ca și biblioteca centrală a Sorbonei).

Azi am lucrat la culegerea datelor privitoare la tradiția manuscrisă a lui Ovidiu și Liviu, și voi încerca să accelerez lucrul la Națională, fiindcă la Sorbona multe ediții lipsesc din magazine fără a se indica împrumutătorul. Oricum, operația e simplă, și vă voi servi cu promptitudine, în maximum o săptămînă.

Am făcut corectura articolului meu, pe care îl veți primi în două-trei zile. Îngăduiți-mi însă să vă spun că eu îl vedeam altfel: colaționarea cu caracter 8 sau 6, și pe două coloane; ar fi fost mai estetic (deosebindu-se de introducere, cu caracter 10) și mai ales mai practic, cum am văzut pretutindeni aiurea, prin „Rheinisches Musem” ș.a.; nici loc mai mult n-ar ocupa, fiind cu litere mai mici. Așa fiind, mă întreb dacă timpul v-ar permite să cereți o nouă culegere; cheltuiala în plus mi-ați trece-o, firește, la socoteală.

Asupra acestei rugăminți, închei urîndu-vă: Să veniți sănătos, și cît mai curînd!!

Vă rog să transmiteți Doamnei omagiile mele și să fiți încredințat, Domnule Profesor, de nestrămutatul meu devotament.

Victor Buescu

 

VII

Paris, 15.IV.1937

Domnule profesor,

Vă expediez în acest plic a treia serie a fișelor trebuincioase, adică cele asupra lui Cicero, De Officiis și a lui Titu Liviu. Țin să vă previn că, pentru Decada a IV-a și a V-a, m-am văzut silit să mă mulțumesc cu indicarea mss-elor cele mai reprezentative, în detalii neputînd intra, dat fiind că n-am găsit nici o ediție recentă, iar de cele vechi... potius taceamus! (ediția excelentă de la Clarendon se oprește la finele celei de a III-a Decade, 1934).

Îmi place să sper că ați primit scrisoarea mea din 12 cor., în care vă încunoștințam că d. Marouzeau preferă a vă răspunde invitației în Noemvrie; totodată vă trimiteam în acel plic și fișele privitoare la De Inuentione.

Ultima Dvs. scrisoare se încheia printr-un „la revedere” de bun augur; văd însă în ziare că ați fost numit în comisia pentru examenul de Capacitate, astfel că mă întreb dacă vă va mai fi posibil să vă mai strămutați pe la Paris estimp. Mă întreb aceasta și din bucuria de a vă vedea, pur și simplu, dar și dintr-un considerent personal, egoist dacă vreți: am nevoie de sfatul Dvs. Mă aflu la răspîntie, timpul zboară și mi-e teamă să nu mă prindă evenimentele șovăitor. Mai precis: nu știu dacă trebuie sau nu să-mi prelungesc șederea aici. În caz afirmativ - ceea ce n-aș prea dori - trebuie să prezint actele necesare pentru comisia Burselor, precum și Cercului Militar. Orice clipă e scumpă și, lăsînd lucrurile de voia lor, peste o lună n-aș mai putea alege, ci aș fi obligat să reintru în țară.

Teza asupra Arateelor va fi pomădată gata în octomvrie, în eventualitatea înapoierii, - deci numai un Doctorat de Stat la Paris mi-ar mai cere încă un an de reședință aici, și încă - cum spuneați Dvs. - ar trebui să nu mai am nici o altă ocupație, spre a încheia tezina(sic).

O mică problemă în plus, spiritul Dvs. atît de biciuit de activitate. Vă cer iertare și înțelegere și rămîn cu statornicie și cu respect profund.

Victor Buescu

 

VIII

Paris, 28. IV. 1937

Iubite Domnule Profesor,

(Sentimentul depășește respectul - care e totuși profund - de aceea vă cer iertare că las slobod epitetul ce de mult timp îmi stă pe buze...)

Vă mulțumesc din străfundul inimii pentru marea bunătate pe care de ani de zile și din ce în ce mai mult, mi-o arătați. Dacă voi ajunge și eu ceva - și dacă deja sunt ce sunt - aceasta este și va fi numai mulțumită ocrotirii și imboldului Dvs. Recunoștința mea va fi nețărmurită.

În situația pe care mi-o revelați (și la care, în orele mele de optimism, nu cutezam să sper decît peste maximum 2 ani), firește că singura cale de urmat este cea pe care mi-o arătați: să mai rămîn încă un an la Paris, lucrînd de sîrg pentru întocmirea ambelor teze. Dacă aș crede că nu-i cu putință, v-aș spune-o fără înconjur; cum însă lucrul mi se pare perfect realizabil, iar profesorii de aici în așteptarea tezelor, voi rămîne încă un an.

Am vorbit cu d. Roques despre intenția mea, și o găsește foarte îndreptățită. Mi-a promis că va interveni pentru prelungirea - oarecum ilegală - a bursei pe un al treilea an, dar nu era nici dînsul complet sigur de izbîndă. În atare situație - și prevăzînd eventualitatea unui eșec - cei circa 6000 lei lunar ai postului de asistent ar fi temeiul viitorului meu an de Paris, nucleul (solid!) la care s-ar alătura, din timp în timp, cîteva mandate poștale din partea familiei mele. Cît despre imprimarea tezelor, am convingerea că d. Roques va face necesarul.

Pe cît știu anul bugetar a început deja, bugetul e încheiat. Așa fiind, ar urma ca numirea mea să fie retribuită începînd din aprilie 1938? (Afară numai dacă d. Kirițescu și relațiile Dvs. cu lumea universitară și politică ne-ar putea găsi altă soluție). Dar, să nu încalc un domeniu interzis!

Rămîn deci la Paris, cu forțe sporite și cu icoana Dvs. mereu în minte, domnule Profesor.

Să trăiți!

Victor Buescu

 

IX

Paris, 14. V. 1937

Iubite Domnule profesor,

Mă grăbesc să vă prind încă în capitală spre a vă exprima iarăși recunoștința pentru îndrumările prețioase din ultima Dvs scrisoare, precum și a vă mărturisi - fără înconjur - că o clipă măcar nu m-am gîndit să candidez la fosta Dvs conferință (despre a cărei vacanță luasem de mult cunoștință din ziare). Țin neapărat să vă conving de acest lucru, fiindcă prețuiesc mai presus de orice aprecierile Dvs asupră-mi și m-ar durea să știu că poate o frazare stîngace din ultima mea scrisoare m-a pus înaintea Dvs într-o lumină alta decît cea sub care mă cunoașteți și sunt.

Deși mă hotărîsem să rămîn încă un an la Paris - magister dixerat! - mă arătam în acea scrisoare curios să știu ce credeți de părerea D-lui Burileanu, cu atît mai mult cu cît și d. Pippidi îmi vorbise pe vară de o posibilitate, întrevăzută de Dvs, constînd din depunerea candidaturii mele la conferința Dianu. - am socotit de cuviință să vă prezint aceste lămuriri, fiindcă nu vreau ca acea curiozitatea să mă picteze sub chipul unui june ambițios, lipsit de simț comun și de respectul datorit înaintașilor, mai ales cînd ei se numesc Pippidi și Nicolau.

După Pentecôte voi vedea pe d. Marouzeau - Ernout spre a le cere recomandațiile pentru prelungirea bursei și voi depune actele aici, scriind totodată și D-lui Dupront. Dacă n-ar fi d. Roques la mijloc, n-aș spera în izbîndă; de fapt, nici dînsul nu m-a asigirat de reușită - nici nu putea - ci de stăruință pe care o va depune. Cum însă voi încasa 300 fr. în minus (nemai lucrînd la msse) iar viața și-a dublat costul, sper cu dîrzenie în salariul slujbei cu care m-ați cinstit. În acest caz, chiar și tiparnița ar fi asigurată.

Pe vară intenționez să viu în țară, poate dimpreună cu Dvs., la înapoierea de la Paris. Pe cînd credeți că veți fi aici? Pînă la acea bucurie, rămîn al Dvs. cu obediență și respect,

Victor Buescu

 

X

Paris, 24 Mai 1937

Domnule Profesor,

Azi am depus actele pentru prelungirea bursei, adică o cerere însoțită de recomandațiile d-lor Ernout și Marouzeau. Totodată, sfătuit și de d. Roques, am scris d-lui Dupront rugîndu-l să menționeze și candidatura mea în dosarul pe care-l pregătește și rugîndu-l să binevoiască a-mi acorda încă un an sprijinul de pînă acum. Fiți bun, vă rog, și dați-i și Dvs. un telefon în acest sens, fiindcă am convingerea că e nevoie și de recomandarea Facultății bucureștene, prin Dvs., întrucît prelungirea cerută de mine e în fond ilegală iar competitori cunosc deja o sumedenie. Vă mulțumesc.

Mi-e teamă că am săvîrșit o imprudență, înștiințîndu-l pe d. Roques că anul viitor nu voi mai lucra la manuscrisele Dsale: în aceste condiții s-ar putea ca interesul său de a-mi procura bursa să diminueze; dar oricum, cu bursă sau fără, eu rămîn aici încă un an.

Am de gînd să vin pe vară în țară, pentru cîteva săptămîni. Așa fiind, vă rog să-mi spuneți cînd credeți că veți sosi la Paris și dacă socotiți a avea nevoie de serviciile mele, servicii care virtualmente vă stau la dispoziție.

În altă ordine de idei, vreau să vă comunic cîteva ecouri dintr-o recentă convorbire cu d. Marouzeau.

Și-a exprimat în primul rînd speranța că veți sosi în Paris pînă-n 20 iulie, dată la care dînsul are de gînd să-și acorde vacanță, departe de Paris. Ar vrea să discute cu Dvs, între altele, despre Bibliografia în pregătire și despre invitația pe care i-ați lansat-o de a ne vizita țara și calsiciștii în toamnă. Dînsul contează ferm pe invitație; așa fiind, a declinat invitația pe care H. Chamard i-a făcut-o din partea d-lui N.Șerban, de a veni în iulie-august la Lătinii din Brașov spre a le da noțiuni de-ale limbii cu care se împăunează; va recomanda însă un înlocuitor.

Drumul la București va fi o etapă a unui fel de „turneu” oriental pe care d. Marouzeau și l-a stabilit, cu opriri la Viena, Praga, Brno, Zagreb, - astfel încît cu atît mai mult contează pe invitația ce i-ați lansat-o (vă cer iertare, insistența e a d-lui Marouzeau).

Aflînd de numirea d-lui Nicolau ca asistent, și-a exprimat satisfacția, fără însă a-și putea înăbuși un acces de veritabilă furie la adresa „bizarului” domn Nicolau, pentru asigurarea existenței căruia s-a tracasat ani de zile, pentru ca apoi acesta să dispară tainic din Paris lăsînd totul baltă, fără a spune nimic, mai ales a scrie nimic. Și-a notat adresa d-lui Nicolau de la Fac. de Litere și am impresia că-l va “executa”. Vă mărturisesc că mi-a fost penibilă scena, în primul rînd ca Român…

Horia exultă, mocnit, de la primirea telegramei Dvs. Mă întreb însă dacă are dreptate, bietul om: pe zi ce trece devine - cu termenul Dvs. - “mai jigărit”, mai descompus la față și mai firav la trup; suferă de toate membrele și încheieturile, ba de două ori a zăcut de-a binelea, cu doctor la căpătîi. E vădit că nu-i priește clima Parisului; iată dar de ce socotesc - eu care-l pasc zilnic de doi ani - că bursa de la Fontenay, pe alți doi ani, îi va fi cuțit cu două tăișuri.

S-ar putea să păcătuiesc prin scepticism - ceea ce i-aș dori-o - , nu însă prin bună credință și bună intenție. Oricum, vă rog să păstrați pentru DVs. aprecierile de mai sus asupra amicului nostru obștesc.

Am o legitimă curiozitate să aflu rezultatul examenului pentru fosta Dvs. conferință, în caz că a avut loc, precum mă încunoștințase d. prof. Burileanu.

Revista va apare în curînd? Cine s-a angajat cu fastidioasele corecturi?

Dar e vremea să mîntui și eu logoreșeța, rugîndu-vă să mă socotiți mai devotat ca oricînd.

V. Buescu

 

Selecția și transcrierea

Vasile POP LUCA

și Victor DURNEA