ROMÂNII DIN BUGEAC

 

Cahul, Bolgrad și Ismail (1856 - 1878)

 

Înfrîntă în Crimeea, de către Marile Puteri aliate Turciei, Rusia este nevoită, în 1856, să întoarcă Principatului Moldovei o bună parte din Bugeac: vestul și toată linia Dunării, inclusiv o îngustă ieșire la mare în dreptul satului Jibrieni, cu o suprafață totală de 10.977 km2. Restituirea acestor teritorii s-a făcut în urma unor complicate negocieri între Franța, Austria, Anglia și Rusia (Imperiul Otoman, și cu atît mai mult Principatele, erau spectatori).

Deși cunoștea prea bine, fie și numai din rapoartele consulului de la Iași, Victor Place, românitatea întregii Basarabii, Napoleon al III-lea al Franței a dorit să menajeze Rusia, un posibil viitor aliat, și nu a impus, ca de altfel nici Austria, părăsirea întregului teritoriu ocupat cu cîteva decenii înainte, ci doar a malurilor Dunării. De altfel, Tratatul de pace de la Paris, din 30 martie 1856, a fost modificat printr-un protocol, care înapoia Turciei Delta și Insula Șerpilor, atribuite inițial Moldovei; memorandumul Adunării ad-hoc de la Iași, prin care se argumenta românitatea Deltei și se cerea restituirea sa, a fost ignorat. Totodată, Rusia reușea să recîștige, în schimbul orașului Bolgrad, din care făcuse o chestiune de amploare europeană, 329 de verste pătrate (cca. 350 km2) din pămîntul basarabean retrocedat, inițial, Principatului Moldovei.

În teritoriile revenite la Moldova s-au păstrat toate drepturile coloniștilor bulgari și găgăuzi așezați după 1812, precum și posesiunile lor. Divanul a aprobat, prin lege, funcționarea școlilor primare de limbă bulgară, avînd ca obiect de studiu și limba română. A fost sprijinită înființarea unei biblioteci și a unei tipografii la Bolgrad (1860). De asemenea, încă din 1858 s-a deschis Liceul bulgar din Bolgrad, care a primit și o bază economică, și anume dreptul de exploatare a lacurilor dunărene. Acest liceu, deschis în Bugeac înaintea vreunei școli similare de limbă română, a avut rolul cel mai important în formarea generației care a restabilit statalitatea Bulgariei.

O vreme, atitudinea coloniștilor bulgari față de administrația românească a fost de respingere violentă; s-au revoltat în 1860, au cerut guvernare directă de la Istanbul, iar către cancelariile diplomatice au redactat proteste și au publicat broșuri precum “Les atrocites du gouvernement moldave” (1861). Ele au fost primite cu răceală pentru că, așa cum a recunoscut unul dintre autori, nu atît necazurile pricinuite de unii funcționari, cît banii și instigațiile Imperiului Țarist i-au îndemnat la agitații. În scurt timp, emițîndu-se și un decret ce întărea drepturile acestei minorități, tensiunea se risipește.

Bugeacul a făcut parte din statul român, constituit în acei ani, prin dubla alegere, la Iași și București, a domnului Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866). Reformele legendarului Cuza-Vodă și ale primului său ministru, Mihail Kogălniceanu (ale cărui origini sînt într-adevăr legate de Cogîlnicul Bugeacului) au determinat stabilirea capitalei la București, organizarea armatei și a jandarmeriei, a învățămîntului primar gratuit și obligatoriu, a primelor Universități (Iași și București); de asemenea, a fost secularizată averea mănăstirilor (care ocupau un sfert din pămînturi și erau controlate de clerul grec), s-a impus sistemul metric (“ocaua lui Cuza”) și, mai ales, s-a realizat actul de împroprietărire cu pămînt a țăranilor (1864). Doi ani mai tîrziu, primul domnitor al României a fost constrîns să abdice. Statul s-a menținut sub forma unui principat, apoi (1881) a unui regat parlamentar, condus de Carol I de Hohenzollern (1866 - 1914).

Ținutul basarabean redobîndit în 1856 a fost împărțit în trei județe: Cahul, Bolgrad și Ismail, cuprinzînd comune urbane și comune rurale. În fiecare comună s-au înființat școli primare de băieți și de fete, precum și școli secundare la Ismail (Școala normală de învățători rurali, Seminarul ortodox, liceul, din 1873), Cahul (școală de catiheți); ființa, de asemenea, Liceul bulgar din Bolgrad. Cazinoul comercial din Ismail a întreținut și un gimnaziu de băieți, cu profil economic.

Tot la Ismail s-a organizat și Episcopia Dunării de Jos (1864), aici fiind intronizat eruditul ierarh Melchisedec Ștefănescu. Ea acoperea județele Ismail, Bolgrad, Covurlui și Brăila, în timp ce județul Cahul depindea de episcopia de la Huși. La început, situația bisericii din ținut fusese mai mult decît precară: în 1857 consistoriul ecleziastic pentru Basarabia socotea nu mai mult de zece preoți corespunzător pregătiți. În același an s-a deschis la Ismail o școală primară și seminarială, în limbile română și rusă. Seminarul de pe lîngă Episcopia Dunării de Jos s-a deschis în 1864, formînd preoți pentru județele mai sus amintite. Gavriil Muzicescu, originar din Ismail, a funcționat cîțiva ani (1866 - 1871) ca profesor de muzică la acest seminar.

Între personalitățile care se ridică de aici amintim și pe mareșalul și omul politic Alexandru Averescu (1859 - 1938). El s-a născut în satul Babele (azi Oziornoie) de pe malul lacului Ialpug, clasele primare urmîndu-le la Ismail. Lunga sa carieră militară a început cu voluntariatul în Războiul de independență și a culminat cu apărarea Văii Oituzului și victoria de la Mărăști, în vara anului 1917, după care s-a angajat în viața politică.

 

 

Bugeacul la 1900

 

Bugeacul a fost reocupat de către Imperiul Rus în 1878. Trupele sale sosiseră în țară cu permisiunea, riguros condiționată, a României (convorbirile de la Balta - Liman) și trecuseră Dunărea, într-un nou război ruso-turc. După ce Mihail Kogălniceanu a proclamat Independența (9 mai 1877), armatele românești au fost solicitate, în urma înfrîngerilor rusești, să treacă Dunărea la rîndul lor și să participe la lupte. Turcii au fost respinși pînă aproape de Istanbul. Rusia și-a însușit o parte din teritoriul aliatei sale România, motivînd că Basarabia este pentru sine o chestiune de onoare, că minoritatea bulgară de aici a fost prost tratată, că, în sfîrșit, cedează României o parte din Imperiul Otoman - Dobrogea, pînă la linia Silistra - Mangalia.

În ziarul “Timpul”, urmărind pas cu pas această tîlhărie, Mihai Eminescu indică termenii reali ai problemei; “Dacă Rusia voiește într-adevăr să realizeze teoria granițelor naturale, atuncea ar trebui să anexeze toată România, dacă cerința de granițe naturale ar fi… un drept. Noi știm că sub pretextul de-a avea granițe naturale s-au putea cuceri universul întreg”. În același timp, criticînd teama și slăbiciunile politicienilor români, el a stabilit poziția de principiu față de insolența imperială: “Rusia voiește să ia Basarabia cu orice preț: noi nu primim nici un preț.”

În toamna anului 1878, în urma hotărîrilor Tratatului de pace de la Berlin, la care România nu a putut lua parte decît printr-un protest al ministrului de externe, Mihail Kogălniceanu, colțul de sud-vest al Basarabiei este reîncorporat Rusiei. S-a suprimat legătura românilor cu țara, s-a interzis alfabetul latin și apelativul de român, Episcopia Dunării d Jos a fost retrasă la Galați, slujbele bisericești au fost admise doar în rusește, în învățămînt au fost închise iarăși toate școlile românești, adică liceul clasic complet de la Bolgrad, o școală normală, un gimnaziu cu seminar, două gimnazii de fete, 7 școli primare urbane, 124 școli primare rurale. Pînă la prăbușirea Imperiului țarist, în 1917, nici o oră de curs nu s-a mai ținut în Bugeac, de altfel ca în toată Basarabia, în limba română.

Un fapt puțin cunoscut este că sistemul instituțional românesc a persistat, într-o anumită măsură, și după reanexarea din 1878. În Bugeacul fost românesc s-a păstrat ca diviziune administrativă județul (județele Cahul și Ismail), cu consilii, în loc de “zemstve”, comune, în loc de obștii și “voloste”. S-a păstrat și codul civil al României, în vigoare la data anexării.

Către 1900, cîmpia Bugeacului aparținea, în cea mai mare parte, noilor veniți. Țăranii colonizați aici dețineau suprafețe cu mult superioare mediei din “gubernia” Basarabiei: în județul Cetatea Albă 99.6% din proprietăți cuprindeau peste 5 deseatine (5,5 ha) de teren, în timp ce în Basarabia centrală, cu populație aproape exclusiv românească, această proporție era de 6,7% în județul Orhei, 19,9% în județul Lăpușna.

Autoritatea ecleziastică duce aceeași politică anticreștină, în care se distinge acum un alt episcop, fost colonel în armata țaristă și fost infractor - episcopul Serafim. Confirmînd spusele lui Napoleon - “un arhiepiscop e în același timp și un inspector de poliție” - el a fost intronat, în 1908, ca să înlăture “moldofilismul” unor preoți, adică mișcarea de renaștere națională, ce prindea contur în anii de după Revoluția rusă din 1905. În Bugeac, pentru a contracara acest curent, s-au înființat un vicariat și o mănăstire rusă; Serafim considera că s-a făcut puțin pentru aderarea acestei “părți spălate de Dunăre” la “spiritul pravoslavnic rus și la cultura rusă”. Totuși, speriat de călugărul Inochentie de la Balta, care îi grupa pe moldoveni în mișcarea sa, Serafim a trebuit să admită susținerea de predici și discursuri de combatere în limba română. Trebuie să adăugăm c㠓inochentismul”, cu toată cumplita prigoană, este activ pînă astăzi, mai ales în satele românești de la est de Nistru, și constituie un factor ignorat încă, deși esențial, de conservare a naționalității.

Revoluția de la 1905, care are drept explicație imediată înfrîngerea Rusiei de către Japonia, a rezonat puternic și în conștiințele românești din Bugeac. În 1906, din Ismail s-a trimis către țar următoarea telegramă: “Noi locuitorii orașului Ismail și ai mahalalelor ne declarăm solidari cu Duma (Parlamentul Rusiei - n.n.) cerem cu stăruință amnistie și drepturi naționale”. Însă, la alegerile pentru Dumă, Basarabia nu a trimis nici un deputat român (din 9 locuri). Explicația este simplă, dacă vom preciza că mulți lideri români - precum, în Bugeac, Mircea Bondariu (învățător din Cetatea Albă), Bolzuș și Gălățeanu de la Comrat, Captarencu și Vornicu, din Gălilești - Gheltova - au fost arestați și eliberați în ajunul deschiderii Parlamentului, deja ales (27 aprilie 1906).

În Duma de la Sankt Petersburg s-a depus, în 1911, un proiect de lege pentru funcționarea școlilor primare. Deputatul (lipovean) al Basarabiei, Gulikin, a fost de părere ca și moldovenii să aibă dreptul la acest fel de învățămînt. Consultați, ceilalți deputați ai guberniei Basarabia s-au opus; în răspunsul său, deputatul Purișchevici  (al cărui nume este legat de mai multe pogromuri organizate, cu sprijinul autorităților, în orașele Basarabiei) a arătat că moldovenii sînt nedemni de cultură, “sălbăticiuni”, ca de altfel și iacuții, bureații, ceremîșii, osteacii, țiganii!

Cu toată politica de ignorare voită, asuprire și dispreț, ideea naționalității s-a păstrat mereu vie între autohtoni. În satul Zaim din partea tighineană a Bugeacului se forma în acești ani Alexei Mateevici, marele apostol al românismului, autorul supremei definiri poetice a limbii române.