„Rază de bucurie“ pe malurile Nistrului

 

Devenită de acum și ea o tradiție în viața Despărțămîntului “Mihail Kogălniceanu” Iași, acțiunea “Raza de bucurie” a vizat anul acesta pe românii de pe ambele maluri ale Nistrului. Astfel, în ziua de 5 ianuarie, adică în preajma sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi, o delegație astristă ieșeană, din care au făcut parte d-na Areta Moșu, președinte al Despărțămîntului și vicepreședinte al ASTREI centrale, cercetătorul Victor Durnea, redactor-șef al “Revistei române”, și etnologul Marcel Lutic, secretar organizatoric, a pornit la drum spre răsărit cu numeroase daruri îndeosebi pentru copii – rechizite școlare, literatură adecvată vîrstelor fragede, dulciuri ș.a. La îmbogățirea acestui veritabil “sac al lui Moș Crăciun” au contribuit substanțial Despărțămîntul “Dr. Teodor Mihali” Dej (președinte: ec. Radu Gavrilă), precum și mai mulți generoși sponsori, cărora le mulțumim călduros și pe această cale. Mulțumim, de asemenea, împreună, desigur, cu toți cei ce au beneficiat de această acțiune, Direcției Prut a Apelor Române, care, ca și în anii precedenți, ne-a sprijinit punîndu-ne la dispoziție mijlocul de transport necesar. Mulțumiri, iarăși, se cuvin și d-lui Dumitru Gurovei, care a condus mașina cu pricepere rară, mai ales în condițiile de iarnă grea instalate încă de la plecare.

După trecerea graniței ce separă (pînă cînd oare?) cele două state românești, o primă escală a fost făcută la Chișinău, la Biblioteca “Onisifor Ghibu”, unde d-na bibliotecară Vulpe ne-a vorbit despre activitățile ce se desfășoară aici, dar mai ales despre dificultățile întîmpinate în ultima vreme cît privește îmbogățirea patrimoniului de publicații românești. La Chișinău, delegației noastre i s-a alăturat d-na Nina Josu, poetă, redactor al revistei “Literatura și arta”. Ne-am îndreptat apoi spre malul Nistrului. Semnele nefirescului ce domnește în această zonă s-au ivit încă înainte de Tighina, unde am fost întîmpinați de un prim baraj al forțelor de menținere a păcii (la care participă cu un contingent important Rusia!). A urmat apoi orașul construit în jurul străvechii cetății, întărite de Ștefan cel Mare, oraș din care, datorită întunericului lăsat între timp, n-am văzut mare lucru. Nu aveam să vedem nici la întoarcere, deși am fi vrut să vizităm măcar cetatea. (Loc interzis acum, din păcate, în perimetrul ei aflîndu-se depozitele de armament ale fostei armate a XIV-a!)

Vama autoproclamatei republici transnistrene! Avem voie să stăm numai 24 de ore. Altfel, trebuie să solicităm un permis special, să plătim taxe pipărate etc. Străbatem, în continuare, străzile Tiraspolului, străjuite de clădiri masive, amintind fără greș de epoca stalinistă. Se ivesc ici-colo și semnele vremii, ale capitalismului specific transnistrean – complexul sportivo-comercial Sheriff. Ne îndreptăm spre satul Caragaș, unde îl vom întîlni pe d-l Ion Iovcev, directorul Școlii nr. 20 din Tiraspol. D-sa ne așteaptă de multișor. La masă, facem cunoștință cu problemele din zonă, stabilim programul zilei următoare. Vom înnopta într-un sat apropiat, Slobozia, într-o casă de oameni vrednici, familia Sidorov. Doi dintre cei trei fii învață în România, la Iași.

A doua zi, după ce am putut aprecia încă o dată ospitalitatea moldovenească, aceeași la nordul extrem ori la răsăritul extrem, ne oprim cîteva momente pe malul Nistrului (sîntem încă pe cel stîng) și purcedem în grabă spre Tiraspol. La Școala nr. 20, ne întîlnim cu o parte a colectivului de profesori și cu cîțiva elevi (e vacanță!). Vizităm școala, iar d-l Ion Iovcev ne prezintă istoria și activitatea ei în prezent; noi lăsăm darurile ce vor fi date copiilor cînd vor reveni la școală, precum și invitațiile de participare la programele noastre, îndeosebi la cel intitulat “Acasă la noi”. Discutăm despre alte posibilități de a-i ajuta concret pe dascăli și pe elevii lor. Roadele discuției, sîntem siguri, nu vor întîrzia.

E deja prînzul și trebuie să ne despărțim de acești oameni dăruiți profesiunii lor și misiunii ce și-au asumat-o, de a asigura copiilor legături strînse cu limba lor maternă, cu rădăcinile lor.( Despre școală și problemele ei, vezi mai pe larg, în numărul de față, interviul pe care ni l-a acordat d-l Ion Iovcev.)

Nu mai avem timp decît pentru a vedea centrul orașului Tiraspol: clădirile tipice epocilor revolute, străjuite (încă!) de statuia lui Lenin și de stema Republicii Moldovenești Transnistrene (în rusește PMR), tancul sovietic cocoțat pe un piedestal, monumentul ostașilor ce s-au jertfit în Afganistan, mormintele celor căzuți în războiul din 1992. Înțelegem acum de ce mulți basarabeni, deși au rude pe aceste meleaguri, le văd tot mai rar!

Timpul de ședere în Transnistria ne expiră, așa încît, în grabă, ne îndreptăm spre punctul de ieșire și apoi spre următorul popas al itinerariului nostru, satul Tănătari, la care putem ajunge, din cauza aceleiași “frontiere”, numai după un lung ocol. Cunoaștem satul, ca și pe cele din jur. Un despărțămînt astrist s-a înființat nu de mult la Ursoaia; cel de la Tănătari (toponim ce ar veni din limba tătarilor, în care ar însemna „satul cu ape dulci”) e în curs de legalizare. La primăria din Tănătari sîntem așteptați. D-na primar Lidia Jubea a organizat o întîlnire cu fruntașii satului, prilej de a prezenta activitățile noastre, de a vedea cum putem colabora mai strîns, mai eficient. Și fiindcă e seara de Ajun, copiii satului ne colindă cum e obiceiul. Un veritabil festival al obiceiurilor de iarnă: colindelor și urăturior, li se alătura capra, malanca, jienii etc.. Împărțim darurile noastre. E un fel de spune, căci în fapt copiii se vor bucura de ele cînd vor reveni din vacanță. Iar de invitațiile la concursurile și la taberele noastre, mai tîrziu sau la vară. Cert este că aici se cunosc bine obiectivele ASTREI și interesul pentru colaborarea în amplul ei cadru sporește neîncetat. De aceasta ne convingem și în familiile care ne-au găzduit așa cum se găzduiesc prietenii dragi. Să le menționăm numele aici drept mulțumită: Sergiu și Tamara Aftene, Nicolae Surugiu, Nicolae și Maria Moisei.

Ziua următoare, prima de Crăciun, vine cu o surpriză. Începe să ningă abundent, apoi își face apariția viscolul. Nu mai putem pleca spre localitățile din jur, Ursoaia, Selemet ș.a. Darurile pregătite le vor fi date prin amabilitatea d-nei primar Lidia Jubea mai tîrziu.

În aceste condiții, asistăm la slujba din biserica satului Tănătari și apoi sîntem oaspeți familiilor Vasile Râncu și Nina și Petru Jubea.

Peste noapte, viscolul încetează, dar zăpada e mare. Plecăm în dimineața de 8 ianuarie și, cu viteza adecvată condițiilor meteorologice, ajungem la Chișinău destul de tîrziu. D-na Nina Josu rămîne aici, în timp ce noi ne îndreptăm, din nou spre malul Nistrului, de astă dată în zona Criulenilor. Nu mai poate fi vorba, desigur, de a atinge toate punctele planificate (Criuleni, Hîrtopul Mic). Trebuie să lăsăm totuși darurile noastre la Onițcani, de unde vor ajunge la destinație cînd vremea se va îmbunătăți.

După o scurtă pauza în localitatea pomenită, pauză în care sîntem ospătăți la familia Iacob și stabilim ultimele detalii, luăm drumul spre Prut și, mai departe, spre Iași, pe care-l regăsim așa cum îl știam, înveșmîntat încă de sărbătoare, la căderea nopții.

Vremea, potrivnică, nu ne-a lăsat să ne desfășurăm programul așa cum l-am gîndit împreună cu prietenii din Transnistria, din zona Căușenilor ori a Criulenilor. Obiectivele principale ale acestui program au fost, cu toate acestea, atinse. Darurile noastre au ajuns, chiar dacă mai tîrziu, la destinatari, iar colaborarea cu despărțămintele astriste basarabene, cu alte societăți culturale, cu oamenii de pe malurile Nistrului s-a strîns, sîntem încredințați, și mai mult. Confirmări în acest sens primim aproape zilnic. Înregistrăm numeroase participări la concursurile “Veronica Micle” și “N. N. Tonitza”, precum și acceptări ale invitației la tabăra “Acasă la noi”. Sîntem informați, de asemenea, că locuitorii Tănătariului așteaptă cu nerăbdare următoarea noastră acțiune în zon㠖 “Se-ntîlnește dor cu dor”.

Sămînța bună nu poate să nu dea roade bogate.

Rep.