SIMFONIE DE CULORI

Expoziția de Azalee și Camelii

 

Printre atracțiile bătrînului oraș moldav de pe cele șapte coline, într-o oază de verdeață, se află și Grădina Botanic㠄Anastasie Fătu” din Dealul Copoului.

Este unanim recunoscut faptul că printre obiectivele ctitorilor și organizatorilor acestei instituții s-au numărat acelea de a procura, întreține și dezvolta un bogat inventar floristic, dar și de a constitui un loc de liniște și desfătare pentru iubitorii naturii.

Pentru realizarea acestor obiective, pe parcursul timpului, s-au făcut numeroase lucrări de amenajare a terenului pînă la forma finală pe care o vedem astăzi; iar dintre aceste remarcabile amenajări ne atrag interesul serele, ce se întind pe o suprafață de aproximativ 2500 m2 și care adăpostesc circa 2600 taxoni.

În sezonul hibernal, în care ne și aflăm, privirea vizitatorilor este atrasă de o frumoasă explozie de culori, cea de „Azalee și Camelii”, fiind considerată cea mai mare de acest gen din țară.

Azaleele, cu cele aproximativ 1000 de specii cunoscute, își au originea în regiunile muntoase din S-E Asiei și doar cîteva provin din America de Nord și Europa. Azaleea indica, denumirea inițială a plantei, introdusă în anul 1680 pe vechiul continent, în Olanda, aparține genului Rhododendron. Colecția Grădinii Botanice cuprinde circa 30 de soiuri, la care putem admira florile ce sînt fie grupate în buchete, fie solitare, și se prezintă sub o mare diversitate de culori, de la nuanțe de roșu aprins, carmin, roz pal pînă la alb imaculat, contrastînd cu verdele crud al frunzelor.

Cameliile, simbolul eleganței feminine, aparțin genului Camellia, sînt originare tot din Asia de S-E., primele exemplare fiind introduse în Europa (Anglia) în anul 1739. Ele au fost evocate, după cum știm, de scriitori cum ar fi Alexandre Dumas - fiul în celebrul său roman „Dama cu camelii”.

Colecția Grădinii Botanice ieșene cuprinde 12 soiuri de camelii cu port arbustiv, aspectul decorativ prezentîndu-l frunzele, care sînt pieloase și lucioase, iar florile mari, simple sau bătute, cu petale cerate și dispuse în formă de solzi, variat colorate în nuanțe de alb, roșu, roz cu striații.

În final, după ce vizitatorul își îmbată privirea cu frumusețea acestor plante, nu ne putem opri să ne gîndim la ceea ce a scris Mahomed: Cînd am două pîini, vînd una să-mi cumpăr o floare - și sufletul are nevoie de hrană!

 

biolog Oana Otilia Sărăcuțu

ing. Elena Țîrdea