***

 

Mîinile se împerechează

Perpendicular

Peste curcubeul existenței

Noastre.

Pasărea cu aripi de neliniște

Taie universul în semicerc.

Șterg cu pleoapa ochilor

Urmele timpului ce trece

Peste noi.

 

***

 

îmi prinde cerul glezna

         de secundă

șoptesc atingeri lungi de peruzea

         privesc fărîma ce se scurge

         iubind și respirînd tăcerea ta.

 

***

 

grimase de dispreț și disperare,

adulmec răul fără remușcare,

chemînd o liniște, liniștitoare,

te-aud vorbind cu vorbe iubitoare.

 

***

 

ți-am strigat ieri dimineață,

într-o fărîmă de noroc,

această clipă ce se scurge

țipînd, mușcînd, iubindu-te de tot.

 

 

***

 

am obosit de atîta tristețe,

iar într-un colț al dimineții

florile cu cearcăne de noapte

îmi tulbură existența atît

de concretă, atît de prezentă

         atît de absentă….

 

***

… am obosit să mai aștept

         așteptînd așteptarea

nu mai am timp să gîndesc,

         să iubesc, să aștept,

clepsidra de iubire se sparge în cuvinte

și

         plîng.

 

***

 

ți-aș prinde sufletul

         în palme și ți-aș șopti la ureche:

Auzi? Ce anost a devenit timpul

         Ce a mai rămas pînă la

Marea Prăbușire…!

 

 

 

BEATRICE ENOIU