O POETĂ ȘI UN VULTUR

 

Norocul și nenorocul se prind nu numai de vii, dar urmăresc și morții. Căutînd azi-dimineață un subiect pentru Carnetul de față prin toate notele noastre, care să ofere un motiv nici prea decolorat de trecut, nici prea aprins de actualitate, am fost de acord, doi dintre redactorii postului nostru de radio, să amintim de poeta Veronica Micle, prietena poetului Mihai Eminescu și care, din 22 aprilie 1852, de cînd s-a născut la Năsăud și pînă la moarte, la două luni de la moartea și a lui Eminescu, a trăit o viață destul de nefericită și străină acelui lucru care se numește norocul… Deodată, unul din cei doi colegi de redacție, izbit de o întîmplare cu totul extraordinară, întrerupse condeiul camaradului lui cu un strigăt. În Munții Văratecului, într-adevăr, un ciobănaș de 10 ani, căruia un vultur îi fura de cîteva zile mieii, s-a măsurat cu vulturul care venise să fure din nou și, luptîndu-se cu el și rănit, a izbutit să-l biruie, să lege vulturul și să-l ducă acasă. Între Veronica Micle și exploatarea acestei isprăvi eroice neobicinuite și vii, din ziua de azi, nu era de șovăit: trebuia lăsată Veronica la o parte… Biata Veronica Micle! Să fi fost ea atît de nefericită, încît nenorocul să o apese și acum, cînd din toată făptura ei, iubită de marele poet, a rămas numai un nume? Un hoț de turme, un vultur să fie în stare să oprească pomenirea ei de o secundă, într-un timp în care a fost uitată de tot?... Nu. Dăm loc înlăuntrul acestei clipe radiofonice și păsării răpitoare și poetei, care oricum s-ar înfățișa, deosebirea și contradicția, vin mînă în mînă din cer, aici pe pămînt. Binecuvîntată rămîne și neuitată cel puțin aducerea aminte a îndureratei femei, care a sărutat fruntea unuia din cei mai mari scriitori ai lumii.

 

T. ARGHEZI

Tabletă radiofonică din ciclul Carnet - Radio, rostită de T. Arghezi în cadrul emisiunii cotidiene, seara, la postul de Radio București, în luna aprilie 1936. Text reprodus după manuscrisul-tabletă.