Obiceiuri de iarnă la românii de pe Timocul sîrbesc

 

Înainte de a vă povesti cum am petrecut anul acesta Crăciunul alături de frații români din Țărnaica, dați-mi voie să vă fac o scurtă introducere, pentru o înțelegere deplină a obiceiurilor din Timoc (Cimoc).

Timocul este împărțit în două zone. Orașele Zaicear, Bor și Negotin, împreună cu satele ce le înconjoară, sînt locuite de olteni. Ca, de altfel, și orașul Maidanpek. Graiul și obiceiurile acestora sînt oltenești, foarte vechi. A doua zonă este mult mai mare, Doni Milanovăț cu satele sale. Pojorovăț, Cuciova, Petrovăț, Svilaințul, Iogodina, Ciuprica (cu satele sale) sînt locuite de bănățeni.

Țărnaica, împreună cu satele vecine (Bliznea, Rudna Glava, Topolnița, Mosnea, Clococevăț etc.) reprezintă o mixtură de olteni și bănățeni. Aici s-a format o cultură specifică: graiul și obiceiurile sînt bănățene, cîntecele și jocurile oltenești.

Neavînd școli în limba română, timocenii n-au învățat limba modernă literară, ci au păstrat graiul străvechi românesc. Acest grai conține anumite sunete, care în limba română literară nu se mai folosesc, sunete care sînt de origine daco-getică, ce s-au păstrat în timpul romanizării Daciei și apoi au dispărut.

După această introducere pot să trec la esență.

La timoceni, Crăciunul este pe 7 ianuarie (după calendarul Iulian). Sărbătoarea începe în Ajun - 6 ianuarie; pe 8 ianuarie este „Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, iar pe 9 ianuarie se serbează Sfîntul Mare Mucenic Ștefan - deci sărbătoarea durează 4 zile.

6 ianuarie 2004. Țărnaica. Ajunul Crăciunului.

Am fost foarte matinală, pentru că eram curioasă să văd ce se petrece. Am ieșit în curtea casei unde eram găzduită, am privit în cele patru zări și am avut un sentiment extraordinar de liniște sufletească, pe care nu-l mai simțisem de multă vreme. Satul… era de basm. Casele înșirate de-a lungul rîului Țărnaica, munții împăduriți, pe care se mai zărea cîte o casă ici-acolo… totul acoperit cu o pătură albă de zăpadă.

La un moment dat, satul a început să prindă viață. Din fiecare curte ieșeau bărbați, tineri, băieței, care se îndreptau spre pădure. Și am aflat și de ce: gospodarul casei, împreună cu cel mai tînăr din casă, pleacă în pădure cu securea. Scopul său este să găsească o ramură de stejar sau de mesteacăn și să o taie. Cînd găsește ramura potrivită, gospodarul se închină de trei ori cu fața către răsărit și spune: „LEMNULE, LEMNUIULE! N-AM VENIT SĂ CE TĂIEM, Ș-AM VENIT SĂ CE ÎMBRĂCĂM, ÎN AUR ȘI ARGINT, PINTRU LUCRU SFÎNT, CASĂ SĂ-MI PĂZĂȘCI, CRĂȘIUNU SĂ NI MÎNDREȘCI!”. Pune ramura pe umăr și pleacă spre casă. Cînd intră în casă, le spune celorlalți membri ai familiei: „BUNĂ DZÎUA LU AJUN!”. Ei răspund: „ȘÎ-I MAI BUNĂ LU CRĂȘIUN!”. Pune ramura în vatră să ardă și zice: „NU ARGE CREANGA ȘÎ ARGE NEFERICIREA! NU ARGE LEMNU ȘÎ ARGE DUȘMANU!”. După acest ritual care se repetă de trei ori, femeia cea mai în vîrstă din familie aruncă prin casă paie, apoi aruncă pe jos nuci, cotcodăcind ca o cloșcă, iar copiii merg după ea piuind ca puii și adună nucile.

În Ajun se pregătește doar mîncare de post. Și bineînțeles, toți se pregătesc pentru colindători. La timoceni, colindătorii se numesc COLINDREȚÎ sau PIȚĂRĂII. În colindat se duc copii și tineri, însoțiți, uneori, și de lăutarii din sat. Spre seară, satul a început să răsune de glasurile colindătorilor. Stăteam la fereastră nerăbdătoare și curioasă. Îi așteptam cu toții. „Darurile” erau pregătite. Și, deodată, curtea s-a umplut de colindători. Fiecare avea în mînă cîte un băț împodobit cu hîrtie de diferite culori. Au ajuns în fața casei și au început să ureze: „BUNĂ SARĂ LU AJUN ȘÎ-I MAI BUNĂ LU CRĂȘIUN! DĂ-MI COLACU ȘÎ CÎRNATU, CĂ ACUȘ MĂ DUC LA ALTU! GEȘCHIGE GAZDO UȘĂ SĂ MAI COLINDĂM ȘÎ DRUMU SĂ LUĂM!”. Gazda a deschis ușa, spunînd: „BINE AȚ VENIT, COLINDREȚÎ; VĂ DAU DĂRURI FRUMOASE, DA VOI MIE SĂ-MI ADUȘEȚ NOROC ÎN CASĂ!”. Colindătorii au intrat în casă, au venit pînă la soba în care a fost arsă ramura de stejar și au început să bată cu bețele în foc (se spune că GESCÎNTĂ): „CÎCE ȘCINCII, AȚÎȚĂ MIEI! CÎCE CERĂMIDE PE CASĂ, ATÎTĂ BOGĂȚÎE PI MASĂ! BANI ÎN PUNGĂ, OI ÎN STRUNGĂ! SĂ TRĂIȚ, SĂ VĂ MÎNDRIȚ! CASĂ RUMÂNEASCĂ, DUMNIZDĂU SĂ O PĂZASCĂ!”. Și în timp ce unul „gescînta”, ceilalți s-au așezat pe scăunele sau pe jos, formînd un cerc, și loveau cu bețele („colindele”) pe jos.

Apoi, lăutarii au început o sîrbă, și toți colindătorii și gazdele s-au prins în joc, strigînd: „OP-ȘA, IAR AȘA, Ș-ÎNC-O DATĂ IAR AȘA!”. Se spune că, dacă joacă în această seară, o să le fie tot anul vesel. După asta, gazda a început să le împartă colindătorilor „dăruri frumoase”: poame uscate, nuci, colaci, cîte un ban…, iar ei au plecat cîntînd: „COLINGIȚĂ NU-I MAI MULTĂ, SĂ TRĂIASCĂ ȘINE ASCULTĂ! RĂMÎI OM BUN SĂNĂTOS, CĂ AI FOST GAZDĂ LU CRISTUOS!”.

Și cu asta și-au luat rămas-bun și au plecat să colinde și la alte case.

După ce au plecat colindătorii, gazdele mele mi-au spus să mă pregătesc să mergem la horă. Văzîndu-mă nelămurită, mi-au explicat că, după ce colindătorii termină de colindat în tot satul, sătenii se adună în curtea bisericii, se fierbe țuică și ceai pentru toată lumea. Lăutarii zic hore și sîrbe, iar lumea se veselește. Înainte, în același timp, se făcea și slujba în biserică.

După miezul nopții, am mers acasă și am trecut de la mîncarea de post la frigărui și mămăligă (coleașă). A început Crăciunul și nimeni nu mai doarme.

Se pregătește prînzul. De obicei, se frige carnea de curcă sau de porc. În Țărnaica și Rudna Glava se pregătește o mîncare specifică numită BORANDĂU.

După ce am servit prînzul, am colindat și eu pe la cîteva case, și am stat la povești. Vorbele dulci, ospitalitatea și curiozitatea lor mă fac întotdeauna să uit de grijile cotidiene. La Țărnaica mă simt ACASĂ. Iar Crăciunul pe care l-am petrecut anul ăsta a fost ceva ce nu mi-aș fi imaginat vreodată.

 

Cami RĂBOVEANU

(BASARABI)