GAVRIL ISTRATE

LA NOUĂZECI DE ANI DE VIAȚĂ

 

Cel mai în vîrstă românist în viață, Gavril Istrate, acum profesor consultant al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, pe care a absolvit-o în urmă cu peste șase decenii și căreia i-a dedicat aproape întreaga sa activitate profesională, a împlinit la începutul acestui an, nouăzeci de ani de viață!

Ne bucurăm și îi dorim cu toții ani mulți, sănătate (din ce în ce mai bună) și o petrecere, tot activă și (mai) liniștită a vieții din anii care urmează! Nouăzeci de ani de viață este o vîrstă foarte frumoasă și apropiată de aceea a magistrului său, fostul academician Iorgu Iordan, și de aceea a marelui lingvist spaniol Ramon Menendez Pidal, vîrstă care îi permite să (ne) spună, precum alt important lingvist, Sextil Pușcariu, că este „călare pe două veacuri”.

Numeroșii săi elevi și colaboratori, între care mă prenumăr, îi sînt recunoscători, fiindcă îi datorează o parte însemnată - cu mult mai însemnată decît aceea studențească - din asigurarea condițiilor existenței lor profesionale, începută, continuată și, în unele cazuri, triste, deja încheiată definitiv, sub îngrijirea sa. Așa a fost viața în ultimele cinci-șase decenii în filologia ieșeană și așa au fost circumstanțele ei, fiindcă domnia sa a reușit să țină echilibrul - în scopul continuării sau, eventual, al ridicării standardului intelectual - între, pe de o parte, obligația adecvării la realitățile vremurilor, dînd cezarului, vremelnic, ce a fost al lui (dar nimic mai mult!) și, pe de altă parte, valorificarea specifică a culturii noastre tradiționale, întrupate, în primul rînd, în limbă. Se înșală cine crede că, acum și în viitor, stările de lucruri vor fi esențial diferite, chiar dacă aparențele contravin aserțiunii de mai sus, omul fiind, încă, sub vremuri, nu vremurile sub om, cum atît de frumos spunea cronicarul.

Și după pensionarea, acum douăzeci de ani, nonagenarul de acum a oferit, tuturora, dar mai ales celor mai tineri decît domnia sa, dar, poate, în unele cazuri, cel puțin, și mai puțin harnici, pildă unui profesionist adevărat, care îl confirmă pe Faust a lui Goethe: „Își merită viața, libertatea acela numai / ce zilnic și le cucerește neîncetat!“ Mai multe volume, studii, articole și note i-au apărut - unele chiar în această revistă - cu tematică diversă - despre edițiile poeziei lui Eminescu, despre vocabularul operei lui M. Sadoveanu, despre alți mari scriitori români, despre foștii săi contemporani eminenți trecuți în lumea umbrelor, dar prezenți, spiritual, între noi, toate utile și stimulatoare pentru cei pentru care studiul, lectura, trăirea sufletească prin cultură și știință constituie esența vieții lor; altele își așteaptă valorificare prin tipar, stadiu intermediar între eliberare și intrare în conștiință, din toate apărînd autorul lor, om generos, dar și exigent nu numai cu alții, ci și cu sine, admirator al valorii, respectuos față de înaintașii și de contemporanii săi de valoare, doritor de a transmite cunoștințe, idei și gînduri proprii și de a insufla altora sentimentul prețuirii valorilor, toate acestea fiind realizate în pofida dramelor personale - unele devenite adevărate tragedii -, de care nu este ferit, probabil, nici un longeviv.

Fostul nostru profesor Gavril Istrate s-a bucurat și se bucură de prețuirea înaltă a multor oameni de cultură și de știință. Fie ca un număr de peste zece ani al “Revistei române” - sau/și al altor reviste din vremile ce va să vină - să atragă, din noi, în circumstanțe similare acestora de astăzi, atenția contemporanilor asupra unui om deosebit, care și-a împlinit destinul și a făcut ca și alții să și-l împlinească.

Petru ZUGUN