ION IOVCEV

 

„În Transnistria are loc un genocid cu populația băștinașă”

 

-Transnistria a fost, după cum știu cititorii „Revistei române”, o zonă plină de conflicte pînă nu demult.

Urmele acestor conflicte și tensiunile încă există aici. Stăm de vorbă cu dl. Ion Iovcev, directorul Școlii nr. 20, școala românească din Tiraspol, un om încercat, un om care este cunoscut în Basarabia și în România de către cei care au intrat `n contact cu zona și cu realitățile de aici. Îl rugăm pentru început să se prezinte.

- Sînt directorul școlii românești, Școala nr. 20 din Tiraspol. Am absolvit în 1974 Institutul Pedagogic, Facultatea de Fizică și Matematică, și din anul 1975 mă aflu aici, în partea de est a Republicii Moldova. În 1992, la 27 mai, am preluat funcția de director al acestei școli, cu numai dou\ săptămîni înainte de declanșarea conflictului care a avut loc aici pe Nistru.

- Discuția noastră se va canaliza asupra problemelor pe care le are învățămîntul românesc din Transnistria, dar, în partea a doua, o să vă rog să ne spuneți ce se mai întîmplă azi în această zon\, repet, plină de conflicte și tensiuni. Așadar, cu ce probleme vă confruntați, cu ce ar putea România sau instituțiile europene să vă ajute?

- Această școală românească este unica din Tiraspol și, de cînd a apărut pînă astăzi, este într-o situație deosebit de grea. Desigur, în Moldova și în celelalte zone mai sînt școli care să activeze în astfel de condiții, dar la noi e o situație cu totul aparte. Avem copii deștepți, avem copii talentați, avem absolvenți care își continuă studiile în România și nu numai. Avem chiar absolvenți care își fac studiile în S.U.A., avem copii care vor și știu ce fac, avem profesori bine pregătiți, avem părinți care știu că viitorul copiilor este numai prin integrarea în U.E. Avem oameni cu inima mare, îi am în vedere pe profesorii noștri, care vor să le transmită copiilor dragostea de limbă, de neam, să știe de unde se trag și că viitorul nostru este numai în U.E. Și, prin faptul acesta, în partea stîngă a Nistrului, facem ce putem cu autoritățile locale. Există aici forțe șovine care fac tot posibilul ca acești copii să nu cunoască adevărul, să nu aibă viitor. După cum știți, pînă în anul 1989, în Tiraspol nu a fost nici o școală românească, nici un elev nu învăța în limba română. În 1991 a fost deschisă aici prima școală românească și aceasta activează pînă astăzi. Pe parcursul acestor ani, am trecut prin grele încercări și pot să spun că unica problemă care a stat în fața noastră a fost să păstrăm această școală, să putem supraviețui. Școala a fost atacată, a fost devastată. În școală au pătruns tineri studenți, naționaliști ruși, care au distrus mobilierul, au distrus dosarele, literatura școlară pe care o aveam noi aici. Am supraviețuit cu ajutorul lui Dumnezeu și cred că ne-a ajutat ceea ce am făcut noi în 1992, sfințind această școală.

Ne-au ajutat mult opinia publică din Republica Moldova, organismele internaționale. Au fost alături de noi oameni și organizații din România, Ambasada S.U.A., scriitori din Republica Moldova și cred că dacă pînă astăzi existăm este pentru că despre noi se cunosc foarte multe.

După cum am spus, am trecut prin grele încercări. Au fost sparte geamurile, au fost scrise pe pereți tot felul de inscripții, că aici este un cuib al românilor, că aici se aduc tot felul de teroriști. Am fost chemat nu o dată la Procuratură, la așa numitul „guvern” din Transnistria, în frunte cu Igor Smirnov, am fost maltratat, am fost amenințat direct cu moartea, însă nu am cedat, fiindcă alături mi-au fost acești profesori cu suflet mare, mi-au fost părinții și mi-au fost copiii, care au nevoie de un viitor frumos. Nu se știe care va fi situația în viitor.

- Am înțeles că a fost un timp în care școala a funcționat într-o pădure. Știu că vizavi de școala D-tră actuală există o școală rusească, iar în pauze copiii de dincolo aruncă cu pietre în loc de zăpadă; spun acei copii că aici sînt românii cei răi și trebuie nenorociți și bătuți. Sînt adevărate aceste întîmplări? Par incredibile, dar se pare că sînt adevărate!

- În privința școlii din pădure este, vorba despre școala din orașul Tighina, de pe malul drept al Nistrului. A activat pînă nu de mult într-o pădure, fiindcă au fost alungați din localul unde au învățat.

- Deci nu e vorba de școala D-tră?

- Nu e vorba de școala aceasta, dar și noi sîntem în aceeași situație în care sînt școlile românești din partea de est a Republicii Moldova, acele școli în care se învață după programele din Moldova, după manualele de acolo, în limba română și cu grafie latină. Despre pietre ce să vă spun? Propaganda pe care o fac aici autoritățile locale, mass media, radioul se reflectă și asupra copiilor. Ei fac rău și nu ar trebui, pentru că, indiferent de ce naționalitate ar fi, ei sînt copii și trebuie să fie în primul rînd oameni, fiindcă aceasta este crucea pe care trebuie să o ducem. Dar, cu părere de rău, propaganda autorităților se reflectă asupra copiilor. Copiii din școala noastră sînt copii de o bunătate rară, majoritatea sînt foarte disciplinați, sînt foarte apropiați de profesori, de părinți. La început, cînd aveam clase numai pînă în a VII-a, copiii erau mici, dincolo fiind un număr mare de copii în clasele a X-a și a XI-a; e clar că aceștia îi obijduiau pe ai noștri. Pînă la urmă, am crescut și noi și copiii noștri nu se mai lasă bătuți. Ei nu răspund la rău cu rău, dar le spun destul de răspicat: “Noi sîntem oameni, știm ce vrem, lăsați-ne în pace!”. Aceasta este situația.

- Știm că ați făcut numeroase demersuri atît în Chișinău, cît și în țară, îmi închipui că și la organizații europene, pentru a sensibiliza și a arăta în ce situație sînteți. Ați primit, în afară de promisiuni, semnale pozitive sau ajutoare concrete pentru rezolvarea situației D-tră, nu de la autoritățile locale, fiindcă ele încearcă să vă desființeze școala, dar de la autoritățile din Moldova sau România, cele mai apropiate și mai interesate în rezolvarea favorabilă a situației de aici?

- În primul rînd, noi am avut susținere morală din partea multor oameni, scriitori, organizații din Republica Moldova și România. Școala a fost asistată de mulți oameni cu suflet mare, cum ar fi Ioan Alexandru, care, venind din S.U.A., în genunchi a sărutat acest pămînt, numindu-ne pe noi „martirii neamului”. Nu se aștepta la așa ceva în partea stîngă a Nistrului. Aceasta ne-a încurajat și nu o să uit niciodată cuvintele pe care ni le-a spus: „Și cît ați fi de umiliți să țineți candela aprinsă”!

Și iată că noi ne străduim ca această făclie să fie veșnică. Am avut susținere și din partea Ambasadei S.U.A. și a României. Am fost ajutați cu manuale, copiii noștri au fost la odihnă pe litoralul Mării Negre, la munte, la mănăstirile din România, au avut întîlnire cu patriarhul României, am fost cu copiii la Palatul Cotroceni, am avut întîlnire cu președintele Comisiei pentru învățămînt din Senatul României. Am fost la Guvernul României, am făcut demersuri, ni s-au promis multe ajutoare materiale și financiare, însă nimic concret nu a ieșit din toate aceste demersuri. Ni s-a spus că Guvernul României ar vrea să ne ajute, dar tot ce ar face pentru noi, „partea moldoveneasc㔠ar spune că e amestec în treburile interne ale Moldovei.

- „Partea moldovenească”, fiindcă D-tră sînteți sub jurisdicția Ministerului Învățămîntului din Moldova, deși școala este pe teritoriul autoproclamatei Republicii Transnistrene. Deci, partea moldovenească interpretează orice ajutor acordat D-tră de România ca amestec în treburile sale. Dar autoritățile din Transnistria?

- Autoritățile din Transnistria ne spun direct: „E școala voastră, descurcați-vă!” sau „Ați vrut școala voastră românească, descurcați-vă singuri!”. Ele nu recunosc altă grafie decît cea chirilică pentru limba moldovenească. Pentru acest local noi plătim 3000-4000 de dolari S.U.A chirie, nici gînd să ne finanțeze autoritățile locale.

- Banii aceștia de unde vin?

- De la bugetul Ministerului Educației din Republica Moldova.

- Foarte interesant. Deci, autoritățile de aici și-ar dori ca această școală, insulă a românismului, să moară de moarte naturală, căci altfel ar ști prea multă lume.

- Da, de moarte naturală, ar fi foarte bine pentru Tiraspol. Chiar se face tot posibilul, prin intermediul medicilor, al pompierilor, care spun că școala nu corespunde cerințelor sanitare și pentru sănătatea și siguranța copiilor. Practic, ne aruncă în drum. Însă, noi am avut un marș de protest prin oraș, iar copiii din Tighina, de la Școala nr. 19, au venit pe jos pînă la Tiraspol și ne-am întîlnit acolo; am fost maltratați totuși, am atras atenția opiniei publice, din Republica Moldova și din România și nu numai, că noi existăm și prin aceasta am putut să supraviețuim. Însă, astăzi situația din Transnistria este mult mai serioasă și ca urmare a semnării Planului de federalizare a Republicii Moldova. Autoritățile din Tiraspol vor să distrugă tot ce mai este românesc în partea stîngă a Nistrului. E vorba și de alte probleme, precum pușcăria, care este sub jurisdicția Republicii Moldova, e vorba și despre pămînturile țăranilor, care sînt sub jurisdicția Republicii Moldova. Un număr de sate sînt pe teritoriul controlat de Moldova, însă pămînturile țăranilor sînt în partea controlată de Transnistria. Oameni sînt lăsați să le lucreze, însă, cînd vine vremea recoltatului, sînt puși să plătească vam\ o sută de procente. Aceeași situație este și cu cele șapte școli românești din zonă, care nu s-au supus și activează pînă astăzi. Ne-au spus deschis că aceste școli trebuie lichidate pentru totdeauna și au să meargă pînă la capăt, pentru că sînt tare aspri. Sînt numit naționalist, dar le-am spus că eu sînt bulgar după origine și cred că sînt un model de internaționalist: eu bulgar, soția moldoveancă, fiica cea mare a absolvit liceul în limba rusă, facultatea din Chișinău, iar a doua fetiță își face studiile la Brașov, în România. Acesta este un model de internaționalist, cu atît mai mult cu cît fetele mele cunosc bine și limba română, și limba rusă, și studiază limba engleză și germană. Am o nepoțică de trei ani, Mihaela, și ea vorbește două limbi, românește și, dacă vede că celălalt nu știe românește, trece și la rusă.

- Cîteodată, ceea ce fac copiii poate fi un exemplu viu pentru noi, maturii. Ați făcut deja trecerea spre partea a doua a discuției noastre. Ați spus că sînt șapte școli românești în toată Transnistria, finanțate de Ministerul Învățămîntului din Republica Moldova, dar am înțeles, din discuțiile anterioare, că ar mai fi și alte școli moldovenești, dar cu predare în grafie chirilică. Cîte astfel de școli există?

- Pe teritoriul Transnistriei sînt foarte multe sate moldovenești și pînă în 1989 erau multe școli moldovenești, fiindcă s-a studiat în grafia chirilică. Însă, în toată Moldova socialistă era această limbă moldovenească. Din 1989, școlile din Transnistria au trecut la grafia latină, pînă în 1992, cînd, prin decret, a fost interzis alfabetul latin, au fost interzise programele de învățămînt ale Republicii Moldova. A fost interzis, practic, prin lege, învățămîntul din Transnistria, prin Constituția din Transnistria, iar directorii școlilor care nu se supun pot fi trași la răspundere administrativ și penal. E clar că foarte mulți s-au retras. Nu pot să vă spun acum precis numărul de școli moldovenești din 1989; dacă aveam 80-90 de școli, un număr mare de elevi care învața mai mult în limba română decît în limba rusă. Însă, moldovenii de aici duc copiii la școlile rusești; practic are loc un genocid cu populația băștinașă. Dacă va continua situația, în 10-15 ani vor dispărea complet, nu vor mai fi școli nici în grafia chirilică. Va fi ca în fosta Republică Sovietică  Autonomă Moldovenească, unde nu era nici o școală moldovenească, nici un elev care să învețe limba moldovenească. Aceasta ne așteaptă pe noi, aici pe malul stîng al Nistrului. Și nu este vorba numai de grafia chirilică, ci și de conținutul programelor, de ce învață copiii. Ei învăță istoria Uniunii Sovietice și nu li se vorbește de geografia țării noastre, ci despre Munții Ural și Munții Caucaz. Îi îndobitocesc pe copii, parcă istoria s-a oprit pe loc, cu 20-30 de ani în urmă. E dureros, fiindcă asta le intră în sînge. Copiii nu vor, dar dacă li se repetă zilnic același lucru, încep să se împace cu faptul. Din 1992, avem deja o generație de elevi care au absolvit școala și le-a intrat deja în sînge că trăim în altă țară, Republica Moldovenească Nistreană. Asta e ceva foarte rău. Începe să le pară rău unora că se numesc moldoveni, se consideră ruși. E cvea ieșit din comun. Am stat de vorbă cu multe autorități locale, le spun că așa ceva nu se poate, că se încalcă drepturile elementare ale omului, ale copilului. Faceți o crimă, fiindcă nu permiteți copiilor să învețe în limba în care vor părinții. Ei spun că eu impun copiilor cu forța să învețe în limba română. Ca și cum, în asemenea condiții, le-aș putea impune cu forța să învețe în limba română! În această clădire cu 9 săli de clasă, învață 600 de copiii în 3 schimburi. Și ei mai vin. Înseamnă că este o problemă și, în loc să o rezolve, autoritățile o duc la stare critică. E foarte greu și e foarte dureros, însă cred că așa sîntem sortiți noi să ducem crucea pe care o ducem.

- Spuneți-mi, programele pe care le-ați menționat, în care se vorbește de patria noastră, Uniunea Sovietică, au fost elaborate aici, la Tiraspol, sau în altă parte?

- Manualele nu sînt tipărite în Tiraspol. Se studiază după manuale foarte vechi, reeditate în Transnistria. Fiecare autor trebuie să aibă dreptul lui de autor. Dl. Nicolae Dabija a aflat că manualele din Moldova, al căror autor este în grafia latină, apar în Transnistria în grafia chirilică. Sînt oameni care peste noapte devin autori, le iau pur și simplu pe cele în grafia latină și le transcriu în grafia chirilică și se fac manuale. Îmi spune un autor că face manuale. L-am întrebat cum. A luat unul vechi l-a copiat și primește o sumă bună pentru asta. Acum e mai ușor, pentru că au calculatoare, internet și află tot ce doresc. Noi am creat o societate a profesorilor, al cărei vicepreședinte sînt, și cred că am putea rezista, fiindcă aceste șapte școli reprezintă 5000 și ceva de elevi. Sîntem foarte uniți, ținem legătura tot timpul. Solidaritatea ne-a ajutat să menținem aceste școli. E vorba de liceul din Rîbnița, a cărui situație nu e deloc bună; de școala din Dubăsari, care este pe teritoriul controlat de Moldova; de școala din Cocieri pe care au închis-o și copii își fac studiile în școala de la Doroscaia; de liceul Tighina, cu 2000 de elevi și școala nr. 20. Însă acum, strategia Ministerului este ca aceste școli să fie închise, `ntruc`t consider\ că sînt focare de răspîndire a românismului aici. Dacă ne-ar crea condiții normale, dacă am putea avea o școală cu condiții normale, la noi ar veni peste 3000 de elevi, satele vecine dorind să-și dea copiii la noi. Deci, ar rămîne fără elevi. Activăm în 3 schimburi, ora fiind de 35 de minute, iar pauza de numai 5 minute. Iarna, seara se lasă foarte devreme, iar copiii și profesorii își strică vederea, fiindcă activăm mai mult la lumina artificială. Autoritățile vor să ne închidă prin întreruperea energiei termice. Am stat 2 zile fără căldură. Am stat o lună de zile fără energie electrică. Mult timp am fost fără telefon, unica legătură pe care o avem, așa că cei de la Chișinău nu puteau telefona aici. Noi telefonăm, însă e foarte scump. Practic, aici Moldova nu are control. Cred că ar trebui spus deschis ce este în Transnistria. Dacă nu este controlată de Moldova, înseamnă că este zonă de ocupație, însă conducerea de la Chișinău nu poate să spună de către cine.

- D-tră vă feriți și vă dau dreptate. Însă eu am să spun unele lucruri. O.S.C.E are o reprezentanță aici la Tiraspol; în acest organism, Rusia are un reprezentant și știm bine că planul Kozak a fost elaborat de către Rusia în cadrul O.S.C.E. Știm că D-tră sînteți și un cetățean implicat în tot ceea ce se întîmplă, este adevărat de pe pozițiile românismului; este dreptul D-tră și vreau să vă întreb: din moment ce Dl. Voronin, care este președintele Moldovei, nu poate să intre în această zonă, ce vrem mai mult pentru a ilustra starea care există aici? A vrut să-și vadă locurile natale și nu i s-a permis acest lucru. Atunci ce să mai spunem de alți oameni simpli, care nu pot să vină aici pentru a-și vizita rudele sau prietenii. Spuneți-mi, cum vedeți după atîția ani de la conflictul din 1992, situația rămînînd practic aceeași și azi, cu toate eforturile O.S.C.E., cum vedeți d-stră rezolvate lucrurile, fiindcă se vede cu ochiul liber că lucrurile mai mult tergiversează decît se rezolvă? Sau unii au interesul acesta?

- Vreau să vă spun lucrul acesta: situația în zonă nu s-a îmbunătățit față de anul 1992, ci s-a înrăutățit, fiindcă partea stîngă a Moldovei are toate atributele statale: are armată, are securitate, are monedă națională, are simbolistică de stat. Armata este destul de puternică, există un arsenal foarte mare, este una din bazele cele mai mari ale Rusiei din Europa. Ar trebui să fie puse în gardă toate statele europene, mai ales Uniunea Europeană, fiindcă, aici, este un focar care, dacă nu se stinge la timp, poate ieși o flacără. S-au întărit hotarele. Spuneam de copiii noștri care își fac studiile peste hotare; din cînd în cînd, trebuie să vină la părinții lor, care locuiesc aici; ei trebuie să plătească 7-8 lei să facă înregistrare ca cetățean străin! Eu am colaborat cu O.S.C.E., vin des în școală reprezentanții lor. Am vorbit cu fostul comisar al minorităților naționale Max Van der Ende. A fost și răposatul general Lebedev; de pe atunci a spus că nu se face prea mult pentru a rezolva conflictul de pe Nistru. Părerea mea este că, dacă se va perpetua situația în care ne aflăm acum, Moldova nu are de cîștigat, ci numai de pierdut. Eu cred că în zonă trebuie aduse forțele acelor state care nu au interese, acele state care sînt neutre, care văd interesele statului Moldova ca stat recunoscut de comunitatea internațională. Deci, trebuie ca și rușii, și ucrainienii, și bielorușii, și bulgarii să aibă dreptul de a-și folosi limba lor în școli și la biserică, dar dacă ești cetățean al acestei țări trebuie să te supui legilor acestei țări, constituției ei. Ei spun că noi sîntem în afara legii transnistrene; eu le răspund că ei sînt în afara legii. “Ați făcut cea mai mare crimă, fiindcă ne-ați separat de la o țară recunoscută, neavînd nici un drept! Dar ce fel de Republică Moldovenească Nistreană e aceasta unde se vorbește limba rusă și cele două limbi oficiale sînt doar pe hîrtie! Rușii nu au dreptul nici la autonomie în Republica Moldova, fiindcă au țara lor, dacă sînteți majoritate aici, vă dăm drepturile care se cuvin școlii în limba rusă, dar programele trebuie să respecte interese naționale, trebuie să fie o politică statală.”

- Republica aceasta fantomă este recunoscută de Federația Rusă?

- Această republică nu este recunoscută de Rusia și nu va fi recunoscută; lumea înțelege din ce cauză, dar ea există datorită Federației Ruse și se face totul ca această republică să existe. Ce vrem noi? Unde ne ducem noi? Ori la est ori la vest. Sîntem o zonă ca Leningradul pentru Rusia și cred că nu se va rezolva repede, însă, dacă se va implica U.E. și S.U.A., problema se poate rezolva, numai dacă vrea Rusia și s-ar putea rezolva în două zile.

- Aveți semnale că Rusia se va implica efectiv în rezolvarea problemei de aici?

- Rusia ar recunoaște această Republică, dar se teme, are problemele ei în Caucaz. Cecenii au mai mult drept la independență decît cei de aici, în Transnistria, ei sînt pe pămîntul lor, e limba lor, e patria lor, e religia lor.

- Vedeți rezolvată situația de aici numai prin revenirea acestui pămînt în cadrul Republicii Moldova?

- Da, e drept, nu văd altă soluție. Sînt unii de părere că ar trebui cedată, lăsată în voia soartei, să fie declarată ca zonă ocupată, situația să fie ca în Cipru. Ce facem noi cu Basarabia de sud? Cu Bucovina? Tot să dăm, să dăm pămînturi? Ele nu se dau așa. Cred că se poate rezolva problema, dar numai pe cale pașnică.

- Sper că de aceeași opinie sînt și cei din tabăra adversă. Eu vă mulțumesc foarte mult și sper să ne revedem într-un climat de pace, de bună înțelegere.

- Eu vă mulțumesc mult, dar aș mai vrea să fac o remarcă cu privire la politica dusă pînă acum în Republica Moldova. Am avut prea multe partide pentru o țară așa de mică și un prag electoral de 4% prea mare pentru ca un partid să ajungă în Parlamentul Republicii Moldova. S-a vorbit foarte mult despre integrarea Republicii Moldova, au vrut Transnistria ca parte componentă a Moldovei, dar cum poți să aperi interesele Transnistriei, dacă în Parlamentul Moldovei nu este nici un reprezentant din partea stîngă a Nistrului? Nu avem nici un deputat de aici, a fost numai Ilie Ilașcu. Și atunci au fost cei care au avut interesele lor, a fost deputat în parlament, ca să-l poată elibera din închisorile din Transnistria. Dar astăzi nu avem nici unul.

- Există un parlament în Transnistria. Ce s-ar întîmpla dacă și-ar trimite deputații în Parlamentul de la Chișinău?

- Eu doresc ca reprezentanții locuitorilor din Transnistria să fie în Parlamentul Moldovei; pe listele de partid, cînd au fost întocmite, nu a fost nici unul din Transnistria.

- Spuneți-mi, cînd sînt alegeri în Republica Moldova, se fac și aici în Transnistria?

- Secții de votare nu au fost, dar noi am votat pe teritoriul satelor din vecinătate, spre exemplu în Varnița. Am fost opriți, nu ni se dădea voie. Eu am spus despre alegători că nu numai de ei avem nevoie, ci și de reprezentanți în parlamentul Republicii Moldova, dar, dacă unii conducători și lideri de partid mă propun pe locul al 48-lea sau al 52-lea pe listă, le zic să fim serioși, mă pun într-o situație umilitoare. Eu activez aici, sînt directorul școlii, reprezint o instituție de stat, eu trebuie să apăr interesele statului, eu sînt slujbaș. Mă vreți pe ruine ca decorativ, nu pe poziții eligibile. Ce ar fi dacă ar exista un reprezentant în parlament din partea acestor șapte școli? Cine ar apăra aceste școli mai bine decît un reprezentant al celor care știu foarte bine situația de aici.

- Este o idee foarte bună! Poate o veți pune în practică la alegerile următoare.

- Am suferit și sufăr pînă azi; eu mă ocup cu politică; dacă nu făceam politică, școlile nu supraviețuiau, dar am spus la timp și unde trebuia ce trebuia și ce trebuie ca să apărăm drepturile copiilor, ale cetățenilor. Dacă noi ne socotim republică, ca un stat integrat, și sîntem cetățenii ei, trebuie să ne apărăm interesele și cetățenii. La sfîrșit de an școlar și la început de an școlar, noi trebuie să ne gîndim dacă vom mai putea exista. Greu îl începem și greu îl terminăm. Anul acesta am fost implicat într-un accident de mașină foarte grav și numai Bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies viu și întreg. Noi nu vrem ca viitorul nostru, viitorul copiilor noștri, să fie același. Dar noi singuri nu vom putea să cerem ajutor, noi am vrea să fim susținuți, vrem să apărăm aceste insule ale latinității în acest ocean slav. Aceste insule să nu fie acoperite de apă, din contra, aceste ape să se retragă și să ne unim cu celelalte insule și astfel să ne apropiem de continent.

- Să dea Domnul să se împlinească aceste gînduri! Vă doresc „La Mulți Ani” și bucurii în acest noian de necazuri!

- În final, vreau să mă adresez tuturor oamenilor de bună credință, cetățenilor Republicii Moldova și ai României, urîndu-le un an fericit, un an bun, un an frumos la toți oamenii și dă Doamne, dacă noi nu avem acel noroc, măcar România, în 2007, să ajungă în marea uniune a popoarelor din Europa. Urez, de asemenea, foștilor noștri elevi, care își fac studiile în România, mulți dintre ei sînt la Iași sau în județele de peste Prut, multă sănătate, fericire, noroc și să nu uite de unde au plecat, de unde și-au luat zborul.

 

Interviul a fost realizat în localul Școlii din Tiraspol pe 6 ianuarie a.c

 

A consemnat Marcel LUTIC