De vorbă cu…

 

 

În perioada 9 – 11 octombrie 2003, la Universitatea din Leipzig, asociația profesională a romaniștilor germani preocupați de spațiul sud-est european –Balkanromanisten Verband – a organizat colocviul său anual cu tema Das Regionale in der rumänischen Kultur – Regionalul în cultura română. Printre participanți, alături de romaniști germani binecunoscuți – prof. dr. Rudolf Windisch, prof. dr. Klaus Bochmann, prof. dr. Johannes Kramer, prof. dr. Wolfgang Dahmen, prof. dr. Heinrich Stiehler, prof. dr. Klaus Heitmann ș.a. – s-au numărat și cadre didactice și cercetători din România, precum prof. dr. Dan Manucă, cerc. șt. dr. Victor Durnea, cerc. șt. dr. Cătălin Turliuc (Iași), prof. dr. Nicolae Bocșan, conf. dr. Ștefan Gencarău (Cluj), prof. dr. Maria Purdela Sitaru (Timișoara). Interviurile pe care le publicăm în continuare au fost acordate în timpul acestui colocviu.

 

 

 

Prof. univ. dr. RUDOLF WINDISCH

 

- 10 octombrie 2003, ora 9. Mă aflu, alături de Domnul Profesor universitar Rudolf Windisch, în noua sală a senatului Universității  din Leipzig, unde se desfășoară simpozionul Das Regionale in der rumänischen Kultur, organizat de Societatea...

- Balkaromanistik Verband.

- Cum s-ar traduce acest nume, Domnule Profesor?

- Uniunea Balcanromaniștilor sau a romaniștilor care se ocupă cu studiul limbilor neolatine care sînt răspîndite pe teritoriul Balcanului.

- Sînteți președintele acestei societăți...

- În momentul de față, sînt președintele acestei Uniuni.

- Fac parte din această Uniune și romaniști din alte țări decît Germania?

- Nu. În momentul de față, numai colegi romaniști din Germania. În afară, bineînțeles, de musafirii care au venit din România.

- Care a fost tema și scopul acestui simpozion?

- Da. Tema, cum ați pomenit deja, este Das Regionale in der rumänischen Kultur... Am încercat să trecem peste limitele cercetării lingvistice, să adunăm, să introducem și unele aspecte care se referă la cultură în mod general, ca să demonstrăm dacă și pentru România am putea stabili un regionalism, indiferent de aspectul cum îl definim, așa cum am pomenit, nu numai lingvistic ș.a.m.d., ca să subliniem faptul că și pentru România vom avea aceeași situație ca și în Germania, Franța, altundeva,  unde este un regionalism nu numai la nivelul lingvistic, ci și la nivelul cultural în general.

- Sîntem în a doua zi a acestui simpozion. Ați putea face un scurt bilanț al lucrărilor?...

- După părerea mea, am reușit să  poftim, să invităm  colegi din România din domenii diferite. Adică, sînt de față nu numai lingviști, ci și etnografi și din alte domenii. Din cauza aceasta, am impresia că am adunat aici nu numai un material bogat, ci – ce este mai important, după părerea mea – și aspecte care demonstrează că un regionalism sau identitatea unei regiuni se constituie, se bazează pe mai mulți factori, care sînt, aș zice, împletiți între ei. Și acesta a fost scopul nostru. Și cred că, indiferent de faptul că încă nu s-a terminat simpozionul, am reușit să demonstrăm aceste legături, aceste împletituri, un fel de rețea, dintre diferitele aspecte de cercetare.

- Ați prezentat chiar Dumneavoastră o comunicare la acest simpozion...

- Am pus întrebarea în mod retoric: „Faust al lui Goethe se lasă tradus în românește?” Bineînțeles, m-am referit la cele două traduceri, a lui Blaga și a lui Doinaș.  Și unde este aspectul de regionalism în traducere... Este mai întîi o chestiune, o întrebare de traducători. Aspectul acesta lingvistic nu m-a interesat în primul plan, ci mai ales proveniența acestor traducători, de pildă, Blaga, din Ardeal. Și eu am...

- Dar și Doinaș e tot din Ardeal...

- Și Doinaș... Eu am pomenit că este cunoscut că Blaga se trage, vine din Lancrăm, din satul sau orașul Lancrăm,  și într-o poezie rimează Lancrăm cu lacrimi, ceea ce nu este traductibil. Totuși, eu am zis că aceste două traduceri, aceste două versiuni ale lui Faust sînt capodopere, sînt într-o formă admirabilă. Contribuția este că Doinaș și Blaga erau nu numai traducători buni, ci contactele pe care le-au avut în mediul transilvănean și cu cultura și limba germană i-au sprijinit, i-au ajutat de a realiza această traducere minunată.

- Sînteți profesor la Universitatea din...

- Rostock...

- Probabil că profesor la secțiunea sau la Institutul de Romanistică.

- Institutul nostru se numește Institut für Romanistik.

- Și în cadrul acestuia, aveți preocupări speciale pentru cultura româna... Sau acestea sînt secundare.

- Sînt secundare, ca să folosesc termenul românesc. Eu predau, prezint româna în afara de norma mea. Adică, cum se spunea altădată, privatim et gratissime. În fiecare semestru, am un anumit număr de studenți, care nu sînt numai filologi, ci și din alte domenii. Nu pricep cum... Odată era o studentă. Am întrebat-o: „Faceți filologie?” „Nu.” Am zis atunci: „De ce veniți la mine, la română?” A zis: „Am fost odată în România și mi-a plăcut bucătăria. Și vreau să învăț anumiți termeni, deoarece masa mi-a plăcut.” Bineînțeles, acesta nu e un motiv suficient de a se preocupa de română. Româna, din păcate, nu e înscrisă în mod oficial în programul nostru, deoarece în liceul german, româna nu este o limbă oficială, care este prezentată acolo. Avem, din păcate, în Germania numai franceza, din cînd în cînd spaniola, poate și italiana. Soarta limbii române se află în momentul de față, din păcate, la același nivel cu portugheza. Portugheza – nu trebuie să vă explic – este de reputație, de răspîndire internațională. Sînt vreo 250.000.000 de vorbitori, pe cînd româna are numai – să zicem – 25.000.000. Însă, e păcat că româna, care, în cadrul cercetărilor lingvistice romanice, s-a bucurat aici, în Germania, de o tradiție foarte veche, nu se mai predă în mod oficial.

- Vorbiți foarte bine românește, aș spune chiar fără accent străin. Cum ați reușit?

- Am avut profesori foarte buni.  Am început cu profesorul Paul Miron de la Bonn. Pe urmă, bineînțeles, erau și lectori din Ardeal ca de exemplu profesorul Octavian Șchiau din Cluj. Magistrul meu cel mai important a fost Eugeniu Coșeriu. Bineînțeles, pe urmă am fost și lector de germană la Cluj, la Facultatea de Filologie.

- În ce perioadă ați fost?

- Asta a fost pe vremuri... în – să nu vorbesc prostii – trecute, adică în 73-74. La Cluj. Acolo, bineînțeles, m-am ocupat, mi-a plăcut să vorbesc românește, nu numai pentru că eram într-o țară străină, ci pentru că, fiind romanist, am avut o mare – cum să spun? – afecțiune personală pentru română. Am avut și mulți prieteni, colegi, cu care mă întîlnesc și astăzi.

- Vă mulțumesc, Domnule Profesor,  pentru timpul acordat și vă urez succes în activitatea Dumneavoastră.

-         Merci. La fel.

 

 

 

 

 

Prof. univ. dr. KLAUS BOCHMANN

 

- 10 octombrie 2003. În noua sală a senatului Universității din Leipzig, la sfîrșitul colocviului Das Regionale in der rumänischen Kultur, organizat de Balkanromanistik-Verband. Cum s-ar traduce, domnule Profesor Klaus Bochmann, numele acestei societăți?

- Termenul, de fapt, este greu de tradus. Este vorba de Asociația romaniștilor germani care se ocupă de limbile romanice din Balcani, mai bine spus, din sud-estul european.

- Ce v-ați propus prin organizarea acestui simpozion? Și cine au fost participanții?

- Tema acestui colocviu era aspectul regional în cultura română. Am pornit de la ideea că, în general, se subliniază întotdeauna unitatea culturii românești. Desigur, nimeni nu poate nega serios unitatea culturii românești. Dar nu încape îndoială că sub această unitate se ascund și particularități, se ascund și regionalisme de diferite feluri, care nu pun sub semnul întrebării unitatea culturii românești. Este de necontestat că România modernă s-a constituit din provincii destul de eterogene din punctul de vedere politic și cultural ; este suficient să menționez doar deosebirile dintre teritoriile care aparțineau la Imperiul Habsburgic și cele care se aflaseră sub stăpânirea otomană.  Acest fapt trebuie să fie abordat odată, sîntem de părere că trebuie puse în evidență  particularitățile nu numai ale diferitelor provincii istorice românești, dar și ale teritoriilor în afara granițelor României unde locuiesc români. Aceste particularități sînt un factor important pentru definirea culturii românești. Orice cultură națională trăiește și prin ceea ce aduc regiunile sau provinciile istorice sau diferite spații geografice, teritoriale, istorice. De altfel, și orașele mari, municipiile, care sînt centre culturale, în primul rînd, și care își lasă amprenta asupra mentalităților și atitudinilor. În Europa de azi, identitățile se definesc nu numai prin particularități naționale, ci și regionale. 

- În legătură cu participanții la acest colocviu, ce ne puteți spune?

- Noi am pus mult preț pe interdisciplinaritate și pe internaționalitate. De aceea ne-am adresat lingviștilor, istoricilor literari, istoricilor propriu-ziși, dar și etnografilor, din Germania, mai ales membrilor Asociației noastre, dar și din România, din Republica Moldova, din alte părți, ca de exemplu, celor care în Ucraina se ocupă de minoritatea românească de acolo.

-  La sfîrșitul lucrărilor, ce părere aveți: s-a realizat, parțial măcar, ceea ce v-ați propus?

- Sînt convins și aceasta este impresia mea în orice caz, și impresia am avut-o deja cînd am stabilit programul, că acest colocviu e un succes, un succes de mare importanță, pentru că au fost tratate problemele fundamentale ale raportului dintre faptul  regional și cel  unitar, dintre cultura națională și cea regională, dar, de fapt, și cea europeană, pentru că și cultura europeană se compune din culturile națiunilor și ale regiunilor. De acestea trebuie în orice caz să se țină seama. Nivelul comunicărilor a fost foarte înalt și sîntem foarte mulțumiți de rezultatele colocviului. Le vom publica în volum.

- Volumul va avea, desigur, o difuziune mai mare și atunci aceste rezultate vor putea fi cunoscute mai larg în lumea științifică.

- Sigur că da. Cartea va fi publicată în limbile în care comunicările au fost ținute, deci în germană și română. Sperăm ca publicația să dea și un impuls pentru cercurile intelectuale române să se ocupe mai îndeaproape cu tematica tratată la Leipzig.

- V-aș ruga să-mi mai spuneți acum cîte ceva despre Dumneavoastră. Vorbiți românește foarte bine. Cum v-ați apropiat de limba și cultura română? Apoi, dacă se poate, ce preocupări sînt la Institutul de Romanistică al Universității din Leipzig?

- Bine. Eu am învățat limba română ca student la romanistică. Am început studiile de romanistică aici, la Leipzig în 1957, și în cursul studiilor mele, am constatat că, în afara țărilor occidentale de limbă romanică, Franța, Spania, Italia, Portugalia, există și România, limba și cultura românească  care, în perspectiva celor mai mulți romaniști din Germania și din străinătate, nu era  și nici acum încă nu sunt luate în seamă în modul  în care merită. De aceea, destul de timpuriu,  m-am ocupat de România, de cultura română,  și când mi s-a oferit posibilitatea să studiez în România, adică în anul universitar 1960-61, am apucat această ocazie și m-am dus la studiu în București. Am avut marele noroc să fi cunoscut atunci pe unii dintre cei mai mari lingviști  și istorici literari, pe Iorgu Iordan, Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur  și alții. În acest an, la București, am învățat destul de bine limba română. După aceea, de multe ori am lucrat ca traducător pe lîngă activitatea mea la Universitatea din Leipzig.

- Ați tradus deci din limba română în limba germană?

- Adică, în mod oral, am tradus în cele două direcții, dar în ceea ce privește scrisul, din limba română în limba germană.  Am tradus ceva din Caragiale, o mică ediție de Momente și Schițe, am tradus și romanul – ceva scandalos – al lui Eugen Barbu, Princepele. Dar romanul m-a tentat prin dificultățile sale de limbă. Imită o limbă istorică.

- Romanul a fost, într-adevăr, acuzat de plagiat. Limba lui arhaizantă prezintă însă enorme dificultăți mai ales pentru o traducere.

-  Și după aceea am avut multe proiecte de cercetare. De pildă, timp de mai mulți ani, m-am ocupat aici, la Leipzig, împreună cu colegi din București și din Cluj, de limbajul politic și social în epoca de formare a națiunii române, adică în timpul lui Kogălnicean  și Bălcescu, în secolul al XIX-lea ; ne-a fascinat posibilitatea de a observa cum se naște un vocabular cu totul nou. După aceea, ne-am apropiat de problemele de socio-lingvistică și în ultimii ani am avut proiecte de cercetare, de pildă, un proiect – Limba română vorbită în Moldova istorică. Era un proiect dedicat limbii vorbite, deci nu ca un fapt dialectal, ci de limbaj curent. Acolo, împreună cu colegi din Iași și Chișinău, am obținut rezultate bune, pe care le-am publicat în două volume, care conțin atât texte cât și analize. După aceea, am realizat un proiect Limba română vorbită în Ucraina, privind deci limba minorității românești din Ucraina. Cele două proiecte au fost sponsorizate de Fundația Volkswagen. Anul acesta am început un al treilea proiect,  împreună cu mulți colegi din Republica Moldova, din România și din Ucraina – Limba și identitatea în regiuni multilingve din Europa de est, un proiect în care se vor stabili, prin interviuri realizate cu vorbitorii limbilor în contact, deci româna  și rusa în Republica Moldova precum  și româna  și ucraineana în Ucraina, așa numitele biografii lingvistice, cu care se poate reconstrui atât identitatea lingvistică a persoanelor intervievate cît  și istoria sociolingvistică a teritoriilor respective.

- Există un lectorat român la Universitatea din Leipzig?

-Există, în cadrul Universității din Leipzig, această specialitate, de limba română.  Avem două programe de studii, unul de magister și altul de traducători.

- Mă refeream la lectoratele susținute financiar de România. La Universitatea din Iași există astfel un lectorat german...

- Noi nu mai avem un lector român. l-am avut pînă în 1994, dar după aceea lectoratul nu s-a mai putut menține.

- Este nevoie de un asemenea post?

- Noi avem foarte multă nevoie de un asemenea lectorat ;  în ultimul timp am avut convorbiri în România pentru a rezolva problema, și sperăm că ni se va trimite un lector din România.

- Vă mulțumesc, Domnule Profesor, pentru timpul acordat și pentru toate lucrurile interesante pe care ni le-ați spus.

- Vă mulțumesc și eu.

A consemnat Victor DURNEA