manuca.JPG (58692 bytes)

LITERATURA |I ETICA

Raporturile dintre literatura si etica au oferit numeroase prilejuri pentru dispute, ale caror ecouri dainuie si azi. Ele pot fi abordate intr-un cadru estetic, largit, dar si reduse la aspecte specifice, particulare. La acestea ne vom referi in cele ce urmeaza, deoarece atit literatura, cit si etica se folosesc in demersurile lor de cuvint. Ceea ce, pe de o parte, simplifica lucrurile, dar pe de alta, le si complica. Chiar foarte mult.

Doua sint atitudinile fundamentale fata de etica scrisului literar, de-a lungul istoriei. Cea dintii, pornind de la Platon, il considera pe scriitor drept o fiinta incomoda si solicita izolarea lui, pentru bunul mers al treburilor cetatii. La extrema cealalta, Stalin l-a declarat pe scriitor drept un „inginer al sufletelor omenesti" si l-a obligat sa faca aceasta hibrida – pentru noi – meserie. Amindoua orientarile considera arta si morala prin prisma intereselor colectivitatii. Ceea ce nu reprezinta neaparat un element distructiv. Dar se ajunge in aceasta zona obscura din clipa in care nu se tine seama de particularitatile fiecarui domeniu.

Pentru Platon, spre exemplu, poetul nu creeaza in mod constient, ci datorita inspiratiei divine, care il poseda. Prin versurile lui se exprima nu un om, ci un zeu. Ca atare, poetul trebuie sa fie mai curind un receptor pasiv si cit mai putin rational, spre a putea capta mesajul divin. Din aceasta teorie platoniciana, extrem de raspindita, curenta si in zilele noastre, deriva atitudinea ambivalenta fata de scriitor. Pretuit – in masura in care ar fi purtatorul mesajului divin; desconsiderat – in masura in care nu are personalitate proprie, ci numai de imprumut.

O asemenea ciudata fiinta isi avea totusi locul ei in colectivitate, fiind un fel de profet de rangul al doilea. Din punct de vedere moral, el transmite un mesaj suprem, caci reprezinta mesajul zeilor, care este sublim. Dar intre maretia celor comunicate si conditia omeneasca a anuntatorului contrastul este mai totdeauna catastrofal. Evul Mediu sustine, prin Sf. Augustin, incercind sa corijeze politeismul pagin al anticilor, ca scriitorul este posedat de un „spiritus immundus" (adica de un spirit malefic) si ca, prin urmare, opera poetica este contrara spiritului sfint. }ntelegem acum mai bine motivul pentru care Inchizitia a introdus supravegherea drastica a lecturilor literare. }ntelegem totodata mai bine si sursa inchizitoriala a unor contemporani ai nostri, care considera ca un scriitor trebuie sa aiba, neaparat, insusiri de sfint.

Sintem asadar in fata a doua atitudini opuse fata de mesajul poetic. Maretie si blasfemie sint cele doua caracteristici care ii sint atribuite acestuia. Amindoua orientarile considera insa literatura dintr-o perspectiva straina specificului ei.

Este literatura o morala a binelui? }n acest caz, este ea o functie stoica, hedonista ori epicureica?

}n al doilea rind, este literatura o morala a datoriei? |i, in acest caz, este ea o functie a imperativului categoric, a inspiratiei sau a sentimentului?

Iata un sir de chestiuni extrem de captivante, dar care ignora faptul ca arta literara reprezinta o cale specifica a relatiei dintre tu si eu, deosebita de calea propusa de etica. Daca literatura si morala s-ar confunda, ar insemna ca una din ele este inutila.

}n cultura noastra, disputa a fost transata de peste o suta de ani, de Titu Maiorescu. }n esenta, mentorul Junimii a afirmat ca literatura are valoare morala numai atunci cind are valoare estetica. Tot ceea ce apartine sub-literaturii este imoral. Atitudinea maioresciana, rezultata din aprofundarea specificului domeniului, a fost, si inca mai este, combatuta prin pareri cu totul straine de arta. De pilda, extremistii de stinga au conditionat moralitatea literaturii de asa-numita origine sociala a scriitorului, iar extremistii de dreapta – de originea lui etnica.

Asa-numitul postmodernism imprumuta de la aceste doua pozitii radicale pulverizarea ideologica, pe care o asezoneaza, mai ales in Romania de azi, cu omiterea nuantelor. Misticismul agresiv de tipul New Age nu instaureaza o „era noua" cum promite titulatura, ci produce o intoarcere la optica medievala.

Singura disciplina care poate aduce oarecare lumina in relatia dintre literatura si etica este filozofia morala. Domeniu interdisciplinar, aceasta introduce disocieri de finete si respecta statutul elitar al artei cuvintului. Aici nu se pune in discutie atestarea unor scopuri didactice, moralizatoare, sau a unor valori etice. Problema principala este aceea a tipului de discurs, precum in cazurile lui Nietzsche ori Kierkagaard. Sau a unor evidente care sa stimuleze perceptia filozofica. Un exemplu ar fi chestiunea identitatii persoanei, cu argumente din doua postume eminesciene, Sarmis si Gemenii ori din celebra carte a lui Robert Louis Stevenson, Dr. Jekyll and Mr. Hyde.

Preluind o afirmatie a esteticianului francez Ch. Lalo, facuta in 1921, Tudor Vianu sustinea, in Estetica sa din 1939, ca regimurile totalitare au favorizat tipuri autonome de discurs, in chip de replica la centralizarea excesiva a absolutismului. Privita din aceasta perspectiva, legatura dintre literatura si filozofia morala poate propune lucruri noi, de exemplu despre structura discursului liric al lui Marin Sorescu si Nichita Stanescu sau a celui epic la Marin Preda sau Augustin Buzura.

Prof. univ. dr. Dan MANUCA