Nicolae RUDEANU

INCURSIUNE DE NOAPTE

Te pregatesti indelung, sute de ore,

cu perseverenta atroce,

sa fii observatorul zilei

in postul ei cel mai inaintat

– mintea ta e mai prompta,

carnea mai perspicace;

stii totul: sute de coduri,

parole secrete,

harti precis conturate;

poti desparti exact cu lama privirii

orice secunda in jumatate,

orice zgomot il decantezi pina la os,

in sfirsit – poti sa speri la o prada bogata.

Cind cad toate cojile noptii,

dezvelind miezul ei pietros,

cu puterile tale atit de incordate,

incit zbirniitul lor ar putea ucide toti liliecii,

cu piedica trasa

astepti...

Dar intotdeauna

incursiunea dusmana te ia prin surprindere.

Prizonier,

o frintura de vis iti ia un interogatoriu precis,

poate esti torturat...

Dar daca dimineata te gasesti in acelasi loc

nu poti fi decit

spionul acelui dincolo de veghe

in teritoriul zilei...

... Altfel, somnul, visul si moartea

nu te-ar fi cunoscut niciodata

mai bine

decit te cunosti tu insuti!

INTERREGN

Privire-lumina impartita

oricum suprafata o reflecta,

inapoi, in adinc, inainte ma duce,

ma pierde, ma reneaga, o mostenesc.

Pe cuvint stai ca-n barca

gaurita sub smoala, iar pe furtuna

Iisus nu doarme in ea

sa reculeaga vintul si valul.

Ce-a fost degeaba il cauti sub iarba,

ceea ce este ca fapta si eu

e toropit de prea multe priviri.

}ntre stele ducindu-ne vom trai?

SF}R|IT DE NOAPTE

Marmura somnului sparge-se-n trup,

vis scufundat de tot prea devreme,

parca sa stea o clipa mai mult

zeul corupt din mine s-ar teme.

Putrezii ochi corabii de ceata trag de edec,

virful de stea pe cind scrijeleste in piele,

vis revarsat printre pleoape neincetat

in calcarul oaselor depune fosile.

Roata singelui tot mai infrigurat

ascunde miinile fals in carbune:

dimineata in mijlocul drumului.

Oare mie ce imi mai poate ramine?

POPAS }N MUNTI

Sub poale de codru des

Strinsi la para focului

Stam in zarea codrului

Sub crengi albe de ponor

La gura unui izvor...

Ninge cu flacari de nea

Iarna grea si vreme rea!

|i, cum ninge potopind

Cerul pe noi naruind

}n platca de fier

Fierbinti ni-s obrajii de ger

Avem noi un necaz

Pina-n ziua de azi

Avind noi un necaz

Acolo pe plai

Sa batem la rai

La poarta de rai.

Bogdaproste, avem

Avem cu noi tuica de pruna

|i pita alba si buna

|i zabune bune

La briie, ascutite

Cutite cu zale

Lasate pe sale

|i cai de calarie

Pene la palarie

Acolo pe plai

Sa batem la rai

La poarta de rai

Sintem oameni sarmani

Avem si destui dusmani

|i de ne-or intreba:

Unde va duceti asa?

De ce va duceti asa?

Le-am spune acelora

Le-om spune asa:

Cum ne tot ducem

Ne ducem noi undeva

|tim noi unde ne ducem

Lasati-ne sa ne ducem

N-auziti voi pe culmi

Un vint printre ulmi

S-aude pe culmi

Acolo pe noi

Ne-asteapta pe noi

Asa lin citilin

De unde venim

Crucea cu brate tocite

|i semne neispravite

Crucea din dreapta stincii

Unde ne striga tincii

Crucea din stinga luncii

Unde ne-astruca pruncii...

Caii-ncep a tropoti

|i iepele-a sfirai

Caii nostri nefricosi

|i caii nostri focosi

Caii nostri adapati

Hai voi flacari neculcati

Prindeti caii de capestre

Stringeti iepele buiestre

Cu tarnite tataresti

|i friie moldovenesti

Cum necheaza ca la geti

Caii porfirogeneti

}n puriura mindru brodata

Cum n-au mai fost niciodata

}ntrecind neaua-n albeata

|i vintul iute pe ceata

|i cei cazuti la nevoi

Slava lor, vin linga noi

Vin si ei cu noi calari

}n mina lor cu stilpari

|i aprinse luminari

De acum seaua pe cai

Mai este pina la rai

Nu stim cum vom ajunge

|i cind vom ajunge

Dar de-ajuns vom ajunge!

Aici nu mai stam. Nu! Plecam,

Cum se crapa de ziua plecam!

Sub cer nalt, sub cer adinc,

Dind din pinteni la oblinc,

Flacari, inainte, de-acum

Lipiti de cai, la drum!

Al. HUSAR