Septembrie – rapciune, vinicer

Analizat etimologic, numele din calendarul modern pentru cea de a noua luna a anului aminteste, prin prima parte (septem-), denumirea celei de a saptea luni dintr-un vechi calendar roman, care cuprindea numai zece subdiviziuni principale (september). Varianta culta de factura greco-slavona septembrie a fost dublata (si precedata) din cele mai vechi scrieri romanesti de numele popular rapciune, atestat inca de la Coresi. Considerind originea lui rapciune neelucidata, Dictionarul limbii romane al Academiei sugereaza insa legatura cu lat. rapire, a carui familie de cuvinte a fost invocata pentru etimologie de mai multi lingvisti romani, care s-au referit la sensul „a smulge" al cuvintului latinesc.

Astfel, in calendarul omului naturii, acest nume popular al lui septembrie, ca si masalar pentru august, ar reprezenta referiri la timpul culesului, al recoltatului. La aceleasi preocupari, dar si la grija pentru recoltele anului viitor, ne trimite si denumirea luna lui caus (pentru septembrie) sau zicatoarea „cu risul si cu glumele se culeg toamna prunele", respectiv „daca toamna ii zlotoasa, (vara) grinele-s cit casa", comunicate din graiurile de prin Basarabia de Efim Junghietu (Fratii lui Ghenar, Chisinau, 1991).

Rapciune evoca insa inceputul toamnei si prin alte caracteristici ale acestui timp, frigul in primul rind, caci o zicatoare cuprinsa in Materialurile folkloristice publicate de Gr.C. Tocilescu semnaleaza ca „in luna lui rapciuni cad copiii pe taciuni" (in perspectiva lucrurile se... agraveaza, intrucit „in brumari cad si cei mari"). Prin cotaminare intre rapciuni si (a) zdramni ‘a stranuta’ a fost explicat zdramciuni, termen inregistrat in Muntii Apuseni, retinut si intr-o varianta a zicalei anterioare: „zdramciuni da cu pruncii in taciuni" (Rodica Orza). Astfel, septembrie anunta frigul si, pornind de la contextele aforistice citate, se dezvaluie intelesul numelui taciunar si al altor denumiri populare ale lui septembrie, brumarel sau brumar cel mic, inregistrate in graiuri din zonele muntoase ale tarii, unde vara se incheie pe la jumatatea lui august, asa cum nota Ion Ionescu de la Brad descriind clima judetului Mehedinti (1863): „la munte ninge printre Sintamarii, iar la dealurile din regiunea muntilor cade atunci bruma". Asadar, probabil in aceste zone a luat nastere zicatoarea dupa care numitele sarbatori reprezinta, in domeniul vestimentar, renuntarea la palarie („A trecut Sinta Marie...").

Septembrie ca luna a toamnei (anuntata intr-un Calendar din 1847 cu toata precizia: „toamna se incepe la 11 septemvre la 5 ceasuri si 33 minute sara, cind intra soarele in zodia cumpenii si zioa si noaptea intocma le face") este evocata si de alte nume populare, printre care vinicer si vinitel, explicate de Saulescu si Alecsandri ca atribuindu-i lui septembrie calitatea de luna „a vinului". Cercetari etimologice ulterioare, care ne confirma propriile certitudini in legatura cu roadele viei, au demonstrat ca vinicer este luna viilor, cu atit mai mult cu cit, in septembrie, o veche sarbatoare ce marca inceputul culesului strugurilor era cirstovul viilor, desfasurata intr-un cadru al carui ceremonial este consemnat de Cantemir in Descrierea Moldovei. |i, de fapt, un foarte vechi moment de referinta, caci, dupa autorii volumului Calendarul de la Sarmizegetusa Regia (1980), cercetari pe baza metodelor logicii matematice si ale informaticii precizeaza ca acum se incheia unul dintre anotimpurile calendarului dac, reprezentind perioada vegetativa a vitei de vie (intre „plinsul vitei de vie" si caderea frunzelor plantei). Tot la culesul viilor, prin etimologia propusa de Vasile Bogrea (lat.* vin(n)emiarius pro vindemiarius), se refera vinimeriu, nume al lui septembrie inregistrat de S.Fl. Marian.

Cu aceeasi explicatie etimologica ca si vinicer, vinitel pare sa se resimta insa de contaminarea cu vinat – vinatul zarilor zilelor de toamna, al strugurilor si prunelor brumarii, ca o nota a policromiei anotimpului, provocind, ca toate cele amintitoare ale rotirii crugului (dupa o anumita virsta), o unda de melancolie, ce se strecoara chiar printre rindurile scrise de un agronom, Ion Ionescu de la Brad, pentru care septembrie-vinicer inseamna grija gospodarului „de cele viitoare", atunci „cind vede ca frunzele copacilor incep a ingalbini si a pica, paserile a se cirdui si a se calatori, painjinii a urzi atele pe bulgarii tarinilor". Culori si sentimente ce sensibilizeaza si versurile unui cintec autumnal al lui Lucian Blaga: „Pe deal, intr-o podgorie stropita vinat,/ te-as duce uneori sa ne lovim de soare./ Sa ne intimpine o piersica pe creanga,/ Ca un pacat de aur, toamna pe dogoare" (Andante).

Stelian DUMISTRACEL