Limba si politica in Republica Moldova

Klaus Heitmann

 

Numele cercetatorului german Klaus Heitmann a fost mult timp tabu pentru cititorii romani de pe ambele maluri ale Prutului, deoarece, in perioada de dominatie a ideologiei comuniste totalitate si a cunoscutelor dogme privind asa-zisa „limba moldoveneasca", el a descris starea reala, obiectiva a lucrurilor in aceasta privinta. Adunate si editate acum intr-un volum*, studiile sale referitoare la situatia glotica din Basarabia reprezinta un document foarte important si edificator. Volumul cuprinde 5 lucrari realizate de autor si publicate in limba germana; unele dintre ele au aparut deja in traducere romaneasca in revistele de la Chisinau.

Primul studiu este intitulat Limba si literatura romana in Basarabia si Transnistria (asa-numita limba si literatura moldoveneasca) si dateaza inca din timpurile cind aceasta era o gubernie tarista si terminind cu anii ’60 ai secolului nostru. Deosebit de amanuntit si cu o documentatie foarte riguroasa este prezentata perioada de dupa 1918, cind ia avint doctrina celor doua limbi deosebite – „moldoveneasca" si romana. Klaus Heitmann distinge sase faze ale acestui separatism glotic si descrie aberatiile apologetilor acestei teorii, care au fost L. Madan, vinovat de introducerea unor lexeme artificiale de tipul multuratic pentru plural (numite ulterior madanisme), apoi I.D. Ceban, care ideologizeaza toate problemele legate de limba, etichetind formele culte de exprimare drept „antinorodnice si venite din saloanele burgheze bucurestene". Schimbarea grafiei latine si trecerea la alfabetul rusesc a facut ca limba din RSSM sa fie mentinuta in sfera de influenta a limbii ruse, considerate de ideologii comunisti intru totul binefacatoare, aparind chiar si o teorie despre originea slava a „limbii moldovenesti", la care s-a renuntat ulterior. La sfirsitul anilor ’50, presiunea ideologica slabeste intrucitva, dar separatismul lingvistic ramine totusi stabil. Klaus Heitmann scrie, pe buna dreptate, (inca din 1963!) ca „cele mai importante piedici pentru recunoasterea oficiala a comunitatii faptelor de limba sint acum ca si in trecut de natura politica" (subl.n. I.C.). Ramine neschimbata aversiunea oficiala fata de epoca burgheza, literatura neputind aborda decit subiecte ideologice „corecte", iar autorii de pina la revolutie fiind apreciati exclusiv pe baza atasamentului lor fata de ideile „progresiste" si a apartenentei de clasa. Astfel incit, in anii ’50, literatura din Basarabia se inscrie perfect in tabloul ideologic al timpului, cu recuzita specifica: stele, drapele, rasarituri, cintece, flori, vapai, primaveri si stralucirea soarelui.

Cel de-al doilea studiu – Romana: moldoveneasca, publicat la Tubingen in 1989, incepe cu explicatia de rigoare pentru cititorul occidental: „Romana vorbita si scrisa in URSS e considerata in lingvistica sovietica o limba aparte (limba moldoveneasca)... De fapt, cele doua limbi se deosebesc in realitate doar prin aceea ca romana foloseste grafia latina, iar moldoveneasca, dimpotriva, grafia chirilica; moldoveneasca vorbita este un dialect al limbii romane". Aici apare in prim-plan inca un aspect: raportul dintre limba si natiune. „Culmea disputei sovieto-romane, scrie in 1989 Klaus Heitmann, a fost atinsa in anii 1974–1976 in problema daca moldovenii basarabeni constituie sau nu o parte integranta a natiunii romane" si prin aceasta observatie contureaza un domeniu care a si ramas ca obiect al disputei – permanent in culmea ei – pina in ziua de azi.

La fel de spinoasa ca si in 1989 ramine problema raportului dintre limba rusa si limba romana in comunicarea standard in toate sferele vietii sociale. Limba rusa, de jure, nu mai este acceptata in acte, in corespondenta oficiala, care se perfecteaza in romana; dar, de facto, si astazi, se vorbeste si se scrie foarte mult in ruseste, iar apoi se traduce in romaneste (si nu invers, cum stipuleaza legea!) pentru a respecta rigorile, dar mai ales aparentele. Situatia de bilingvism ruso-roman, la care s-a referit profesorul Heitmann in 1989, nu s-a schimbat, ba mai mult chiar, pozitiile limbii ruse in societate se consolideaza datorita situatiei economice.

Studiul Moldoveneasca sub semnul restructurarii si al publicitatii, aparut tot la Tubingen, in 1991, reflecta cu lux de amanunte schimbarile de atitudini in domeniul politicii lingvistice, lupta pentru revenirea la grafia latina, la adevarul istoric, legiferarea statutului limbii romane (numita inca moldoveneasca). Klaus Heitmann prezinta cititorului occidental esenta discutiilor cu privire la starea limbii romane din Basarabia, in care se aduceau multiple argumente privind degradarea limbii vorbite pe acest teritoriu, degradare ce-l facea pe scriitorul Ion Druta sa afirme: „Acum la noi se vorbeste o limba, ca te stringe-n spate". Este interesant ca pentru cercetatorii din Occident a aparut „ca o noutate surprinzatoare diagnosticul sustinut aproape unanim de intelectualitatea moldoveneasca, privind degradarea limbii, in special prin rusificarea ei. Aceasta trista realitate a fost pina nu demult oarecum ascunsa de moldavistica occidentala", scrie K. Heitmann, subliniind ca „lingvistii straini nu au avut niciodata posibilitatea sa efectueze cercetari pe teren in RSSM, asa ca nu se puteau obtine in nici un fel informatii privind starea adevarata a limbii vorbite aici". Din pacate, putem constata ca limba vorbita, practic, nu este studiata prin cercetari de teren nici acum.

Studiul Limba si natiunea in Republica Moldova este de data recenta; fiind scris in 1997, vede lumina tiparului in acest volum pentru prima oara. Autorul ia in discutie cele mai dificile probleme de natura politica in care este implicata limba: identitatea lingvistica si identitatea nationala, denumirea statului si denumirea limbii, atitudinile proromane, unioniste si cele romanofobe, proruse, problema deznationalizarii si a rusificarii populatiei bastinase etc. Limba si natiunea sint folosite in Republica Moldova ca argumente politice cu incarcatura semantica deseori diametral opusa. Este de remarcat ca, daca pe parcursul perioadei comuniste limba aparea mai mult in focarul ideologic, cu caracterul sau dogmatizant, acum ea este un argument eminamente politic. Dar situatiile nu se rezuma doar la acestea. Se pare ca urmatorul studiu al profesorului Heitmann va fi intitulat aproximativ „Limba si banul", caci argumentul economic isi spune tot mai drastic cuvintul in functionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova. Drept dovada la Chisinau pot servi elegantele magazine de tip occidental – Wrangler, McDonald’s, Fidesco, Green Hils – ca sa luam numai centrul – care pentru bastinasi au mai mult functia de muzee, caci preturile ii transforma din potentiali cumparatori in simpli vizitatori – interesant fiind ca in aceste „oaze occidentale" se vorbeste doar limba rusa.

In ultimul studiu inclus in volum Eminescu in Republica Sovietica Moldoveneasca (scris in 1995), Klaus Heitmann urmareste soarta harazita marelui clasic, de la infiintarea Moldovei sovietice (in 1924) si pina in prezent. Declarata ca apartinind culturii burgheze, etichetata cu tot soiul de calificative ideologizante, creatia scriitorului nu a fost admisa nici in scoala, nici in circuitul de valori culturale, fiind absenta pe aceste meleaguri timp de 50 de ani, pina in 1953. Cind a fost totusi acceptata, interpretarile care i s-au dat au purtat o puternica tenta ideologico-dogmatica, intrucit cercetatori literari au scos in relief in mod obsedant numai latura sociala a tematicii eminesciene, iar multe dintre conceptiile sale au fost declarate fie gresite, fie burgheze, fie antinorodnice etc. S-au facut in RSSM multe acrobatii istorico-lingvistice pentru a argumenta de ce clasicul literaturii romane este acceptat de cultura socialista a Moldovei sovietice. Cu timpul insa, in pofida tuturor interpretarilor dogmatice, Eminescu a devenit un simbol national, iar creatia lui continua sa fie o sursa de inspiratie pentru multi poeti basarabeni, cele mai cunoscute si mediatizate fiind poeziile Legamint, de Grigore Vieru, si De parca ma asculta Eminescu, de Vasile Romanciuc.

Toate analizele facute de Klaus Heitmann sint de o maniera corecta si foarte bine documentate, asa incit ar trebui sa-i fim recunoscatori pentru felul cum a prezentat cititorilor occidentali (si nu numai lor) starea de lucruri din Basarabia in ceea ce priveste limba romana.

*Chisinau, Editura Arc, 1998, 192 p.

conf. dr. Irina Condrea

Chisinau